​Ghidul VICE pentru Los Angeles: Unde să faci shopping
Fotografii de Katie McCurdy

FYI.

This story is over 5 years old.

High hui

​Ghidul VICE pentru Los Angeles: Unde să faci shopping

Oamenii cumpără o grămadă de lucruri aici, pentru că aici există o cantitate enormă de lucruri mişto de cumpărat.

Oameni iubesc să urască Los Angeles-ul. Dacă le spui oamenilor că vii în vizită sau vrei să te muţi acolo, pregateşte-te pentru un val de păreri despre cum „localnicii sunt falşi", „traficul e insuportabil" şi „nu e destulă apă pentru toată lumea." Bine, ultima parte e complet adevărată şi habar nu avem cum să remediem situaţia.

De asemenea, e uşor să-ţi dai cu părerea despre clişeul ăla vag despre consumerismul din LA, dar uite care-i treaba: motivul pentru care oamenii cumpără o grămadă de lucruri este pentru că aici există o cantitate enormă de lucruri mişto de cumpărat. Mai jos e o listă cu locurile noastre preferate de făcut shopping care nu o să te lase complet falit.

Publicitate

SHOPPING

Rose Bowl Flea Market

Rose Bowl este o zonă cunoscută pentru faptul că acolo joacă echipele de fotbal alte facultăţilor, în ziua de Anul Nou. Tot acolo se mai ţine şi un târg uriaş de vechituri, odată pe lună. Taxa de intrare este de opt dolari, iar preţurile de acolo sunt prea mari ca să te poţi târgui cu vânzătorii. Mai bine te duci acolo ca să caşti gura. Aruncă o privire la animalele împăiate, la tricourile nasoale şi la picturile şi sculpturile originale realizate de ciudaţi care se cred mari artişti. Dacă eşti norocos, poate ajungi să intri în vorbă cu vreun tip japonez care abia dacă vorbeşte o boabă de engleză, dar ştie tot ce e de ştiut despre Levi's.

Spring Street (Centrul LA)

Toţi bloggerii de modă îmbrăcaţi ca nişte bagabonţi şi cu părul în culori pastel postează imagini din buticurile care răsar pe strada asta, aşa că o să-ţi recomand să-ţi iei nişte handi de aici, de la magazine precum Clade, Noblita şi Deandri, înainte să devină de vreo cinci ori mai scumpe sau să se închidă. Nu există variantă de mijloc.

Galco's Old World Grocery
5702 York Blvd, Los Angeles, CA 90042

Dacă te duci la Galco's şi pleci de acolo cu o doză de Dr. Pepper, Mountain Dew sau orice alt suc de duzină, în condiţii în care pe rafturi găseşti băuturi cu aromă de ţelină, aripioare picante şi bere combinată cu lapte, e clar că nu mai aici nicio urmă de copil în tine şi viaţa ta e tristă, în pula mea.

Publicitate

Amoeba Records

Dacă încă îţi mai cumperi muzică în 2016, ai face bine să ai un motiv întemeiat. Dacă chiar ai un motiv întemeiat, ai face bine să o faci la unul dintre ultimele magazine de discuri independente, în loc să-ţi iroseşti banii la Tidal. Amoeba are DVD-uri şi postere, dar ştim amândoi că motivul real pentru care te duci acolo e în speranţa că o să-ţi găseşti jumătatea în timp ce cauţi printre viniluri.

The Last Bookstore
453 S. Spring Street, Los Angeles, CA 90013

Locul ăsta arată un pic prea copilăresc, dar oferta de cărţi de acolo compensează de minune.

Melrose Ave (între Fairfax şi La Brea)

Nu eşti Julia Roberts. Şi nici nu o să ai parte de frenezia aia de shopping pe Rodeo Drive, cum a avut ea în Pretty Woman. Chestiile alea sunt oricum la suprapreţ şi se pretează mai degrabă nevestelor de palmares şi străinilor bogaţi. Nu-ţi face griji, însă. La doar câţiva kilometri se află o grămadă de magazine mişto, independente şi cu la fel de mult rafinament. Toţi hipsterii se îngrămădesc în magazinele din Fairfax. Iar Tyler the Creator stă la pândă ca să facă mişto de vestimentaţia lor.

Santee Alley
210 E. Olympic Blvd, Los Angeles, CA 90015

Santee Alley e un loc minunat dacă eşti genul de persoană căreia îi place să cumpere chestii dar urăşte să cheltuiască bani. Vânzătorii de aici au de toate (inclusiv măşti Scream, tricouri anti-Donald Trump şi jucării de contrabandă cu Dora the Explorer), dar la doar o fracţiune din preţul la care le-ai găsi în restul oraşului.

Traducere: Mihai Niţă

Urmăreşte VICE pe Facebook.

Citeşte mai multe pe Ghidul VICE pentru Los Angeles:
Ghidul VICE pentru Los Angeles: Cum să te descurci în oraș
Ghidul VICE pentru Los Angeles: Artă, cultură și muzică
Cum arată Bulevardul Sunset din Los Angeles
Rapperului Hodgy Beats îi place s-o ardă prin restaurantele din Pasadena și pe la maică-sa p-acasă