Mi-e ruşine că nu lupt astăzi pentru Roşia Montană

foto: Catalina Flaminzeanu

Sunt foarte elegantă. Și cochetă. Sunt genul ăla de femeie care nu iese din casă nerujată și neparfumată sau cu vreun fir de păr nelalocul lui. La fel de rujată și îmbietor mirositoare m-am prezentat și la protestele pentru Roșia Montană care și-au avut debutul fulminant vara asta.

Am fost cu un grup de muzicieni străini veniți să concerteze în București să aruncăm cu roșii în fața Guvernului. Purtam o rochie bej strânsă pe corp și o geantă plic. Mi-am asortat la această ținută o plasă cu roșii. Vânzătoarele de la Mega Image, care mai târziu în acea zi au refuzat să mai pună roșii la raft, aproape că m-au crezut când încercam să le spun că nu sunt dintre protestatari, ci vreau doar să merg acasă să-mi fac o salată.

Într-o altă zi, la Universitate, când păream coborâtă direct dintr-un film noir al anilor 40, le spuneam cu delicatețe jandarmilor că mă bucur că au făcut lanț în jurul nostru și că se simt atât de confortabil cu noi încât nu ne-ar mai lăsa să plecăm, dar că eu de-acolo trebuie să merg la un spectacol de teatru.

Au urmat marșurile prin București și am învățat să folosesc un fluier roșu, branduit de un partid (de-ar fi știut ei la ce va servi acel fluier) și îmbibat cu saliva mai multor protestatari. Nu m-am intimidat. #unitisalvamrosiamontana.

Parcă niciodată balerinii mei delicați nu și-au servit mai bine scopul. Și nici cizmele de cauciuc ce m-au purtat prin ploaie și cărora le-am atașat câte o fundiță albastră.

Cu câțiva ani în urmă nici nu m-aș fi gândit să mă ridic din pat. Mi-aș fi spus că oricum totul e de căcat și indiferent cât de mulți oameni ies în stradă, jegurile care ne conduc se vor lăsa îndrumate tot de bani și își vor servi propriile interese, indiferent de cadavrele peste care vor trebui să calce cu pantofii lor atent lustruiți.

Mi-aș fi zis că nu contează un om în plus sau în minus. Că protestele nu sunt genul meu. Că mai bine mă gândesc cum dracului să mă car mai repede din țara asta de căcat și -din păcate, foarte aproape în viitor- de cianură. Și tot în curând, o țară fracturată (și) hidraulic.

De ce-ar mai vrea un om normal la cap să rămână într-o astfel de țară, în care cei care o conduc nu știu cum să voteze mai repede legi care să ajungă încet dar sigur să omoare o parte din locuitorii ei? De ce există indivizi condamnați pentru crime de război și nu există indivizi condamnați pentru tentativă de omor cu cianură și prin proces de fracturare hidraulică?

Ziceam că protestele nu sunt genul meu, dar pur și simplu n-am putut să nu mă las impresionată de mulțimea de oameni care se strângeau aproape zilnic la Universitate cu cățel, purcel, copil, biciclete, iubită, iubit, balonașe de săpun, instrumente muzicale. Ne lega o prietenie și un sentiment de solidaritate cum numai în vremuri de dezastru cred că se pot naște.

Chiar dacă unii simțeam că e posibil să nu schimbăm nimic și să nu impresionăm pe nimeni, știam totuși că ne aducem contribuția la un lucru fabulos: la trezirea conștiinței civice a românilor. Și asta mi se pare deja foarte important.

Azi dimineață ar fi trebuit să-mi beau cafeaua în fața Parlamentului. La intrarea Izvor. Pentru că fără nicio dezbatere și total ilegal și abuziv, se votează legea minelor.

Azi-noapte eram hotărâtă să merg. Apoi mi s-a făcut frică. Am tot citit despre felul mult mai agresiv în care se comportă jandarmii cu protestatarii. Toamna trecută îmi puteam permite să trec printre jandarmi cu un buchet de crizanteme într-o mână și flyer-e cu Salvați Roșia Montană în cealaltă.

Acum nu.

Adică la 24 de ani de la Revoluție, în 2013, într-o țară europeană, membră UE, unui om normal, nepus pe harță, i se poate face frică să iasă din casă și să-și ceară drepturile.

M-am trezit cu febră, dureri de mușchi și amigdalele umflate. Am scăpat de proteste. Îmi transmite o prietenă de la fața locului, prin sms, ce se întâmplă la Casa Poporului.

Cică e pace în jur. La 200-300 de oameni care s-au strâns, cred și eu.

Acum mi-e rușine însă. Și de frică și de răceală.

Și perlele mele s-ar fi potrivit perfect cu fațada Parlamentului.

VICE transmite LIVE de la protestele Roșia Montană

Citește și celelalte articole din seria Goana după aur, varianta românească.