Expoziția cu maneliști de la MȚR ne-a (re)dovedit cât de ipocriți suntem ca națiune

„Ascult muzică de gen și consider că maneliștii au un impact mare în societatea din România și nu numai. Dar cred și că societatea nu a hotărât încă ce să facă cu acest subiect, unde să-l încadreze. Totuși, expoziția nu prezintă maneliști, ci artiști, dintre care unii sunt și interpreți de manele. În spatele fiecarui portret pictat de mine se ascund milioane de fani.”, spune artistul George Mihai Vasilescu.

Mi s-a părut al naibii de intrigant modul în care a reacționat opinia publică față de expoziția cu portrete de maneliști ale lui George Mihai Vasilescu de la Muzeul Țăranului Român și de cât de aiurea s-a luat toată lumea de picturi fără să proceseze prea mult ce s-a întâmplat. Mă așteptam la un pic mai multă toleranță (că n-om fi nemți!) și la mai puțin patos sau bătăi crâncene cu pumnii în piept de la oamenii noștri de cultură și de la societatea noastră care se dorește a fi atât de open-minded. Dar care evident, nu e.

Desigur, manelele și tradiția românească s-au bătut cap în cap dintotdeauna. Și nu că aș vrea neapărat să țin o prelegere cuiva, dar maneaua e un gen de muzică al unei sub-categorii culturale ce face parte din cultura națională. Nu poți, ca națiune ce ești și te respecți (dacă te respecți), să negi o sub-categorie, o parte a propriei culturi. E o parte de care cultura autohtonă se poate lipsi, normal. Dar care, din moment ce e acolo, trebuie acceptată ca fiind parte din întreg. Sigur, o poți ignora, ca pe un apendice latent. Sigur, poți să închizi ochii și să pretinzi că nu-i acolo. Dar asta nu o face mai puțin reală. Și ca om de cultură, ziarist, formator de opinie sau ce pula mea mai ești tu, cu atât mai mult ar trebui să fii conștient de asta. E o regulă nescrisă care odată încălcată, te va transforma într-un clovn de fiecare dată când te vei mai intitula „om de cultură”.

Mi-a plăcut și felul în care, în mod voluntar sau involuntar (vreau să cred că voluntar!), artistul a reușit nu să șocheze, dar să dea o lecție de aia usturătoare românilor. A tatonat terenul cine-știe-cât timp și a văzut și el cât de ipocriți suntem ca națiune. Și ăsta a fost probabil impulsul de care a avut nevoie pentru expoziția asta: ipocrizia noastră.

În urmă cu vreo 15-20 de ani, pe vremea când încă exista Atomic la televizor și când, pe lângă Iris și Genius se dădea pe post L.A. și Costi Ioniță, abia se făcea diferența între manea și muzica dance. Și în anii care-au urmat, toată românimea dădea din buric pe muzica aia, se rupea și făcea chef. Și uite că între timp, muzica aia începuse să devină tot mai colorată și mai orientală, și tot mai mulți interpreți îți schimbau la rândul lor culoarea. Și asta i-a speriat atât de tare pe unii români, încât i-a făcut să se sustragă rapid din vârtej înainte să observe lumea, negându-și apoi trecutul și făcându-i să roșească ca niște pipițe de fiecare dată când li se aduce aminte că deși acum sunt pe psychedelic, hip-hop, dubstep și indie, înainte își scuturau cururile pe Adrian Minune și Vali Vijelie prin discotecile din Mamaia.

Uite că artistul ăsta a văzut ipocrizia românachelui. Și i-a văzut pe toți cu mâinile scuturate, dar încă mânjite de rușine și manea. I-a observat pe toți atât de deschiși în ultima vreme față de cultură și față de întoarcerea la vechile valori și tradiții populare, pe care, dintr-un hipsterism acerb, au început să le remixeze ca să fie cool și ca să le poată digera prin cluburi în timp ce trag hașiș pe un DNB cu Maria Tănase. Și ce s-a gândit el? A zis să aleagă să lovească în inima tradiționalismului hipsteresc românesc. A scris Muzeul Țăranului Român, că deh, mai tradițional ca țăranul român nu există, dar uite că muzeul l-a primit cu brațele deschise. Omul a realizat niște portrete simpliste cu cei mai de seamă exponenți ai manelismului cărora le-a lipit în fundal foițe de aur. Ironie fină la adresa cocalarismului? O atingere de geniu menită să fie bomboana de pe coliva crezului cultural pe care patrioții de duzină încercă să-l apere atât de feroce? Artistul mi-a spus: „Foița de aur nu are niciun înțeles ascuns, reprezintă o cheie Sol, abstractizată. Este elementul care conferă ritm și unitate acestui ciclu de lucrări. Cred că oamenii inteligenți au înțeles perfect!”

Cert e că expoziția artistului de etnie romă a avut efectul unei bombe biologice care-a hâțânat tradiționalismul artificial românesc direct din interiorul inimii acestuia (care-ar fi muzeul), și care-o să-i supună pe toți „gardienii culturii” să treacă prin toate cele 5 stagii ale durerii, până o să accepte că nu-și pot nega trecutul, oricât ar încerca ei să-l ignore sau să-l dea sub preș. Sau să-l atace într-o ultimă încercare disperată de a se auto-exclude din rândul maneliștilor (deși poate că unii dintre ei, atunci cînd ajung acasă se ascund sub plapumă și ascultă-n căști, cu lacrimi în ochi și cu buzele tremurânde, un live clasic de prin 2007 de-al lui Salam).

Urmărește-l pe Daniel pe blogul lui.

Foto Mircea Topoleanu

Citește alte materiale despre manele:

Goran Bregovic se servește cu Salam

Romeo Fantastik ar fi putut pleca acasă cu chiloții mei

Adrian Șchiop: „Oamenii se așteaptă să-i lauzi cum fac lăutarii”

Cinci motive pentru care maneliștii sunt mai tari ca hipsterii