O zi din viața unei țări care nu există

În Transnistria, conform recensământului din 2004, băștinași declarați Moldoveni/Români sunt 32.04%. În Tiraspol sunt 18%.

„Dacă mergi la Tiraspol, pune-ți o basma în cap și spune la vamă că vrei să vezi Mănăstirea Noul Neamț”, m-a sfătuit un jurnalist cu experiență, când a auzit că mă îndrept de la Chișinău spre capitala Transnistriei. Cu trenul nu e mare bătaie de cap la graniță. Dar dacă treci frontiera cu microbuzul, beneficiezi de adevărata experiență a unei vămi imaginare. Ca toată lumea care își dă importanță, vameșii te fac să aștepți. Și dacă așteptarea asta face parte din procesul de convingere că țara lor există, domnișoara-funcționar cu fustă scurtă, tocuri înalte și hanorac cu print militar nu m-a convins.

Ștampila pe care o pune vama transnistreană pe fișa de migrație.

Tiraspolul ne-a întâlnit cu știrile de la postul tv Rossiya-24 pe plasma din gară și niște polițiști care împingeau în mașină un tânăr ce părea high. Am înțeles că aici este valută locală – rubla transnistreană (PRB), care s-a dovedit a fi mai valoroasă decât leul moldovenesc (1 PRB=0.82 MDL=3.43 RON). Desigur, iluzia banilor se spulberă imediat ce pleci din Transnistria. În afara graniței, rublele îți pot fi de folos doar la o partidă de Monopoly. Unii moldoveni se mută în Tiraspol, fiindcă viața acolo e considerabil mai ieftină. Iarna transnistrenii își încălzesc fundulețele la un preț șase ori mai mic, decât cei din Chișinău. Și asta în al treilea după populație oraș din Moldova.

Ruble transnistrene

Primul lucru pe care ți-l spune orice jurnalist care a călcat aici e că Tiraspolul este sovietic. Ca o distopie orwelliană sau ca orașul Chișinău minus ambițiile europene. Timpul, la fel ca și comunitatea internațională, nu a recunoscut Transnistria și s-a scurs pe alături.

Casa Sovietelor. Transnistria are mai multe consilii locae, care se subordonează Sovietului suprem, adică Parlamentului.

Am dat de un grup de turiști, care veniseră în Moldova la un seminar și au ajuns în Tiraspol „to have a party”. Miro din Slovacia mi-a spus: „Suntem aici doar de zece minute, dar se simte cultura rusă”.  Stole, din Macedonia explică: „Eu știu că din toamnă acesta va fi teritoriu rus. Curând, în Moldova au loc alegerile, comuniștii vor câștiga, iar ei sunt pro-Rusia, dar nu pentru UE”. Astfel de previziuni dubioase vei mai auzi de vreo câteva ori, fii pregătit.

Fotografia pe care o fac toți sosiți la Tiraspol: statuia lui Lenin în fața parlamentului Transnistrean.

O altă chestie care bate la ochi e munca lucrătorii de la salubritate. Probabil suferă de obsesie compulsiv obsesivă, fiindcă Tiraspolul e curat lună. Coșuri de gunoi sunt din zece în zece metri, nu-s ambuteiaje și nici mașini parcate aiurea. Există un troleibuz cu rețea wireless, iar în lista de conexiuni wi-fi pe care le prinzi pe stradă poți alege dintre „Vecinul meu e mârlan” și „Vând Audi TT”. Oamenii sunt drăguți și săritori la nevoie, cu o condiție: să li te adresezi în limba rusă. Româna aici e un fel de parseltongue din Harry Potter, folosirea ei e ca o cerere oficială pentru o bătaie.

În centrul parcului Pobeda am dat de monumentul lui Grigore Cotovski – banditul, revoluționarul și principalul luptător pentru autonomia regiunii, după cum ne-a explicat amabil un trecător. E curios că statuia nu avea plăcuța clasică cu numele liderului.

O reckeriță de 17 ani care vrea să emigreze

Să fii tânăr și neliniștit în Tiraspol e aproape ca în telenovele – îți ia o groază de timp, dar nu se întâmplă nimic. Unii merg la teatru, ies în parc, mănâncă o pizza, alții bat niște emo sau gotheri și le iau telefoanele. Am avut norocul să prind o rockeriță de 17 ani în veceul unui local, în timp ce-și machia prietena. „Aici perspective de viitor nu-s. Mă gândesc să emigrez, la început în Rusia, iar apoi în SUA sau în Canada. Mai sunt câțiva oameni care au aceleași scopuri, dar se găsesc patrioți care iubesc Tiraspolul”, a zis sarcastic Aniuta.

Vânzători ambulanți de 12 ani

Pe drum, am întâlnit și doi copii de vreo 12 ani, care vindeau vată dulce și cornulețe cu lapte condensat. Așa fac ei bani pentru de-ale gurii și visează la un American dream. „Nouă ne place în Tiraspol, e bine să trăiești aici, dar eu aș pleca în SUA”, ne-a spus fratele mai mare. Am mai vorbit de asta cu niște tineri peste care am dat într-un tren ce se întorcea la Chișinău. Laurențiu e student la facultatea de geografie, iar Victoria studiază limbile străine. Primul credea că în Tiraspol noțiunea dragostei de patrie își găsește definiția. „Patriotismul e foarte dezvoltat printre transnistreni. Chiar mai mult decât în Moldova. Eu sunt patriot și iubesc Tiraspolul cu adevărat”. „Problema e că aici sunt prea puține oportunități pentru tineri, de asta unii vor să plece. Mass-media transformă America într-un fel de vis roz, într-un tărâm al bunăstării și belșugului. Dar nici pe departe nu e așa”, a completat ea.

Ziar local care conține programul evenimentelor dedicate aniversării a 70 de ani de la eliberarea orașului Tiraspol de invadatorii germano-români: campionat la kaiac-canoe, expoziția tehnicii militare, transmiterea cântecelor din anii de război, concurs pentru copii la desene pe asfalt - Pe drumul războiului, discotecăpentru tineri de la 21:00 pânăla 22:00. Nu știu care tineri stau la discotecăla ora asta, poate doar cei care desenau pe asfalt.

În Tiraspol, există câteva ziare locale și postul național Pervoe Pridnestrovskoe, care face o propagandă atât de evidentă, încât nici transnistrenii nu-l iau în serios. Spiritul critic și-l păstrează cei care se informează de pe Internet, deși unii au intrat în altă extremă – neîncredere în orice mass-media.

Între Moldova și Transnistria există o anumită barieră informațională, moldovenii nu au acces la presa din stânga Nistrului și invers. Nu toți transnistrenii au posturi TV internaționale, cu excepția canalelor rusești. Așa că opinia despre conflictele din Ucraina poate fi înțeleasă. „De situația din Crimeea se face vinovată mâna diabolică a Vestului. Anume SUA încearcă să destabilizeze situația în Ucraina și în regiune”, îmi spune Laurențiu. „Toți sunt la curent cu ceea ce se întâmplă pe Maidan, toată lumea consideră că este o necesitate să știe ceva despre asta. Dar nu pot spune că sufletul cuiva este zdrobit din cauza evenimentelor de acolo. Au o atitudine neutră. Dacă s-ar fi întâmplat aici, ar fi altă treabă”, considera Victoria.

Un fost hotel pe apă, gata să cadă, dar păzit

Într-un parc de pe malul Nistrului, am dat de nava Wolf, care în 1933 era un hotel pe apă. După ce am trecut puntea improvizată și aproape ne-am căcat pe noi, am apăsat butonul mare roșu, să vedem dacă  e cineva e acasă.

Nikolai

În loc de Jack Sparrow a ieșit Nikolai, care lucrează pe corabie ca paznic, deși n-am aflat pentru ce este nevoie de unul. „Ar fi foarte bine dacă cu Transnistria s-ar întâmpla același lucru ca și cu Crimeea. Oricum, Rusia ne va lua sub aripa ei peste vreo doi ani, cu siguranță. Aici sunt ruși circa 70%”, este convins Nikolai. Cât despre moldoveni și prietenia dintre popoare, crede că: „Nu există națiune rea, există oameni răi. Noi avem trei limbi de stat: moldoveneasca, ucraineana și rusa. Peste tot așa trebuie să fie. Iată eu sunt evreu, ăla e găgăuz, toți ne înțelegem perfect! Și toți suntem pentru Rusia. Ea a mărit pensia, dă ajutor umanitar, dă bani veteranilor și invalizilor, creează locuri de muncă. Moldova se bagă în UE, dar noi nu vrem acolo. Ne place în țara noastră, salariile sunt mari, totul ne aranjează”.

La începutul lui aprilie s-au sărbătorit 70 de ani de la eliberarea de sub „jugul fascist românesc”. În Transnistria, România e văzută ca un sinonim al ocupației și al execuțiilor la „gardul negru”, ca ceva de care trebuie să te ții departe. La orele de istorie elevii învață cum în `92 fasciștii români (în alte surse moldo-români) au atacat patria lor.

Liceul „Lucian Blaga”

Liceul „Lucian Blaga” a devenit un simbol al luptei pentru dreptul de a te numi român de partea stângă a Nistrului, iar directorul lui, Ion Iovcev, este unul dintre fruntașii acestei bătălii. Ultimul scandal legat de „Lucian Blaga” a fost când salariul profesorilor (peste 26 de mii RON) a fost calificat drept contrabandă de către securitatea din Transnistria și banii au fost confiscați, iar Ion Iovcev, contabila și șoferul au fost reținuți.

Directorul liceului „Lucian Blaga”, Ion Iovcev

„Lovitura pe care o primim noi e pentru păstrarea cursului european al Republicii Moldova. Acum, iarăși s-a ajuns la presiuni politice, care au început puțin înainte de parafarea Acordului de Asociere cu UE. Întotdeauna, Tiraspolul a folosit liceul nostru ca ostatici – se fac presiuni asupra noastră ca să se capete ceva de la Chișinău. E un eroism al celor care aduc copiii la acest liceu, știind la ce riscuri sunt supuși. România n-a fost niciodată indiferentă față de noi și ne-a ajutat când mai mult, când mai puțin. Președintele Băsescu și europarlamentarii români au dus această problemă în Parlamentul European și asta înseamnă mult. Astfel, ei au lovit nu atât Tiraspolul, cât Moscova”, a spus directorul.

Raisa Pădurean, directorul adjunct al liceului, mi-a explicat cum este percepută națiunea română în Transnistria: „De 9 mai ei sărbătoresc eliberarea de sub jugul româno-germano-fascist. Pentru ei, tot ce e român e sinonim cu fascismul, iar în liceul „Lucian Blaga” se educă fasciști, coloana Nr. 5, viitorii ucigași și alde Ilașcu. Vă dați seama cum supraviețuiește o școală românească într-un cuib de fiare, care e gata să te înghită. Trăim cu frica în sân, mai ales când vin copiii acasă la sărbători. Te gândești că pot să-ți facă orice”.

Tatiana Andrieș, director adjunct la liceul „Lucian Blaga”

„Cândva, comunitatea românilor era mai mare, dar s-a făcut totul, ca să dispărem ca neam”, mi-a spus Tatiana Andrieș, director adjunct la „Lucian Blaga”, care lucrează aici de la deschiderea liceului în `91, pe când așa numitele autoritățile orășenești nu erau împotriva unei instituții cu predare în limba română. „Mă pune în gardă faptul că Chișinăul se rusifică în ultimul timp. Noi vrem să aducem oamenii de aici la izvoare, să cunoască limba. Iar când mergem la Chișinău și auzim atâta rusă, ne doare sufletul”.

„Îmi pare rău de un lucru – că poate ceea ce facem aici nu e apreciat la justa valoare”, a mai spus Iovcev. „Patrioți sunt mulți, dar una e să strigi la Chișinău și alta e să o faci aici. Părinții păzeau școala și casa mea ca să nu intre cineva, la marșuri stăteam în fața poliției care era gata să-ți dea cu bastonul în cap, iar de tine se apropiau femei, care te scuipau pentru valorile tale. Am cetățenie română, puteam să plec de mult cum au făcut-o alții, dar știu că am copii, colegi și responsabilitate pentru ceea ce las în urmă”.

La clasa a XII-a mi-a atras atenția un tânăr care citea Să ucizi o pasăre cântătoare… de Harper Lee. „Am un cerc restrâns de prieteni, printre care mă simt liber să spun ce cred. Printre ei sunt și moldoveni, și ruși. Dar sunt alte persoane, care nu se comportă bine cu cei ce învață în liceul nostru. Diferite priviri, vorbe. Mergeam cu un prieten pe stradă și cineva ne-a strigat în urmă: De ce nu vorbiți în limba de stat?, după care ne-a întrebat care considerăm că este limba de stat. I-am răspuns că e rusa și ne-a lăsat în pace. Sunt foarte puține persoane ca noi și e complicat. Îmi văd viitorul în Moldova sau într-un stat european”, a spus Kolya, și a mototolit cartea.

„Lucian Blaga” îți atrage atenția nu doar prin culoarea roz, dar și prin faptul că e separat cu sârmă ghimpată de un alt liceu de alături, de limbă rusă. L-am întrebat pe Igor, un elev din liceul român, dacă sârma a fost pusă pentru a sublinia diferența dintre instituții și a confirmat. „Ei au explicat că au pus sârma pe care o aveau. Dar ea este periculoasă pentru copiii care aleargă acolo. În general, e o situație foarte grea. Când vrem să luăm mâncare ne ducem la liceul rus și elevii se uită straniu la noi, de parcă am fi de pe altă planetă”.  Acum o lună au scos sârma. Directorul Iovcev mi-a zis: „După atâta mediatizare și delegații europene au decis, în sfârșit, să dea jos sârma ghimpată. Nu au făcut-o cu mare gălăgie, cum au pus-o în liniște, așa și au scos-o”.

Transnistrenii văd situația un pic altfel. Practic, despre problemele liceului „Lucian Blaga” nu se știe deloc. „Acest liceu există?”, m-a întrebat Laurențiu și m-a lasat în cumpănă. „Români în Tiraspol nu-s, cel puțin eu n-am auzit de ei. Aici se mută moldoveni, dar ei tot au viziuni îndreptate spre Rusia”, spune Victoria.

Decizia transnistrenilor de a-și proclama independența cu o ulterioară alipire la Rusia a fost exprimată la referendumul din 2006 și a fost reiterată după intrarea în componența Rusiei a Crimeii. Însă, Federația Rusă nu pare să fi reacționat. Vladimir Yastrebchak, fost ministru al afacerilor externe în 2008-2012, mi-a explicat pe skype: „Referendumul de atunci a avut un caracter consultativ. Autoritățile au dorit să afle opinia populației în legătură cu viitorul țării. Întrebarea nu a fost pusă atât de critic ca în Crimeea. Pentru a decide soarta Transnistriei, ar fi nevoie de încă un referendum, care trebuie organizat după legislația locală și internațională”.

Cât despre vectorul european, expertul nu crede că Acordul de Asociere cu UE presupune o adevărată incluziune a Transnistriei. „Chișinăul și UE pur și simplu nu știu ce să facă cu Transnistria, care încurcă trend-ului eurointegrării. Dacă nu va fi măcar o colaborare elementară dintre autoritățile din Transnistria și Moldova, există o posibilitate ca problema să fie soluționată de jucătorii de talie mare așa cum vor considera ei de trebuință. Și nu va conta dacă nouă ne place asta sau nu”.

Totuși, Moldova nu pare să renunțe la Transnistria. Chiar dacă autoritățile de ambele părți nu pot soluționa un conflict înghețat, ei găsesc limbă comună când vine vorba de contrabandă și armament. Iar când vezi brelocuri chineze cu AK-47 și M-16 într-o librărie, n-ai decât să râzi la ironie.

„Chiar dacă suntem militari, nu suntem pentru conflicte și vărsări de sânge. Deja trăim de aproape 25 de ani separat de Moldova. Da, juridic nu e așa, dar noi suntem două republici diferite”, ne-a zis un militar, care a vrut să-și păstreze anonimatul cu tot dinadinsul. „E interesant că la voi, când spui Moldova, ai în vedere și Găgăuzia, și Transnistria. Dar aici e altă perspectivă. Transnistrenii nu se identifică ca parte a Moldovei”, mi-a spus Victoria, coborând din tren.

Transnistria e Moldova, dar cu siguranță nu e despre Moldova. Avem în comun drumurile proaste, microbuzele de toată rușinea și mașinile scumpe din fața bisericilor. În rest, suntem ca fanii Star Trek și Star Wars – din lumi diferite și greu de împăcat.