Ce se poate întâmpla după ce acordul pentru Brexit a fost respins

Theresa May a suferit una dintre cele mai mari înfrângeri parlamentare ale secolului. Singura întrebare care a rămas e cât de nasoale vor fi consecințele și ce urmează să se întâmple.

Iată câteva scenarii posibile, ca să mă poți înjura apoi că n-am avut dreptate și că sunt varză.

Pe scurt: Laburiștii dau votul de neîncredere și forțează organizarea unor alegeri anticipate.

Săptămâna trecută, secretarul Brexit Barry Gardiner a zis că partidul laburist va reconsidera mișcarea de neîncredere în guvern imediat după ce votul lui May eșuează. Apoi, în discursul lui despre Brexit din ziua următoare, Jeremy Corbyn a zis că vor lansa moțiunea în momentul în care vor simți că are cele mai mari șanse de succes, ceea ce s-ar putea să nu fie imediat. Așadar, poziția laburiștilor rămâne constructiv ambiguă, adică șireată din punct de vedere al tacticii sau complice, în funcție de perspectiva ta.

Problema e că, deși înfrângerea suferită de May pare a fi momentul optim pentru lansarea unei moțiuni de neîncredere, laburiștii nu au numărul suficient de membri ca s-o câștige. Până acum, strategia lui Corbyn a fost să lase guvernul să-și facă damblaua și să evite să se implice mai mult, în caz că lucrurile vor da greș.

De ce ar schimba strategia tocmai acum? Pentru că e un moment istoric care cere capacități îndrăznețe de lider? Nicio șansă.

Predicție: Toată lumea spune că o să se întâmple asta, așa că eu o să fiu Gică Contra și o să spun că n-o să se întâmple. Dacă mă înșel, atunci o să scriu din nou despre treaba asta săptămâna viitoare – așa funcționează jurnalismul politic.

Pe scurt: Parlamentul nu știe cum s-o scoată la capăt, așa că organizează un alt referendum.

Unii dintre cei mai mari fani ai votului de neîncredere în momentul de față sunt laburiștii, care vor un al doilea referendum, tocmai pentru că știu că va fi un eșec.

Asta pentru că politica aprobată la conferința laburistă e forțarea unor alegeri generale, dacă e posibil, iar dacă nu, există opțiunea organizării unui al doilea referendum. Așadar, restul parlamentarilor privesc potențialul eșec al unui vot de neîncredere laburist ca pe o căsuță de bifat în traseul către „votul poporului”.

Acum sunt foarte deschiși în privința asta, ceea ce e bine. Pentru că, în trecut, s-ar fi prefăcut indignați și ar fi zis: „Vaaai, ce păcat că laburiștii au dat greș cu moțiunea de neîncredere. Ce lideri slabi, ce dezastru”. Au știut foarte bine că moțiunea va eșua, dar au zis-o oricum ca să-l facă pe Corbyn să pară un dobitoc. Nasol.

E important de menționat că mulți dintre laburiști susțin un al doilea referendum, dar nu au numărul suficient de membri pentru a-l sprijini, iar liderii laburiști nu sunt de acord.

Predicție: N-o să se întâmple.

Pe scurt: Dacă nu se întâmplă nimic altceva, Brexitul va fi declanșat fără un acord.

Imposibilitatea oricărei alte opțiuni și disfuncția politică totală înseamnă că britanicii rămân fără timp și vor trebui să iasă din UE în condițiile impuse de Organizația Internațională a Comerțului. Kiturile de supraviețuire cu mâncare uscată și congelată se vor epuiza rapid, în timp ce unii or să spună că totul e în regulă și că țara asta are nevoie oricum de un război civil.

Asta vor hardcoriștii pro-Brexit – să împiedice să se întâmple orice altceva până când reușesc ei să obțină ce vor.

Predicție: Nu-mi imaginez cum ar putea statul britanic permite așa ceva, dar nu e chiar imposibil.

Pe scurt: Mizerii constituționale derutante.

Un grup de parlamentari conservatori contra Brexit, conduși de Nick Boles, care își fac griji în privința unui Brexit fără acord, încearcă să aprobe un amendament care să preia controlul agendei politice de la guvern. Deci, în loc să stabilească guvernul agenda, o vor face parlamentarii. Ipotetic vorbind, ar putea ulterior să suspende Articolul 50, ceea ce înseamnă că n-ar mai ieși din UE pe 29 martie. Dacă se va întâmpla asta, mulți dintre adepții Brexit se vor plânge despre trădare și criză constituțională.

Predicție: Nu sunt mari șanse să se întâmple asta, dar guvernul vrea ca adepții Brexit să creadă că s-ar putea întâmpla, ca să voteze pentru înțelegere în loc să le dea satisfacție oponenților Brexit.

Pe scurt: O înțelegere controlată și de parlamentari. De ce nu ne-am gândit până acum la asta?

Theresa May ar putea merge înapoi la Bruxelles să mai țină niște discursuri și să promită că va ameliora înțelegerea despre care până acum spunea că e cea mai bună pe care o putea obține.

Ministrul german de Externe Heikko Mass a declarat pe 15 ianuarie în fața reporterilor din Parlamentul European: „Înțelegerea rămâne așa cum am stabilit și mă îndoiesc că ar putea fi redeschisă. Dacă ar fi existat o soluție mai bună, ar fi fost deja propusă”. Dar a adăugat: „Dacă va merge ceva prost în cadrul votului, s-ar putea să redeschidem discuția.”

Din cauza unui amendament aprobat săptămâna trecută, May ar avea doar trei zile să-și prezinte Planul B. Iar parlamentarii ar avea și ei puterea să adauge amendamente la Planul B, așa că Parlamentul ar avea mai mult control asupra situației. May a fost de acord cu extinderea Articolului 50, ca să-i dea parlamentului mai mult timp să ia o decizie. Dar cu cât a avut mai mult timp, cu atât mai confuze au devenit lucrurile.

Predicție: Probabil că May va face tot posibilul ca schema asta să funcționeze, dar rămâne de văzut dacă va funcționa.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.