Am vorbit cu grafferii alergați de CFR-iști pentru că le fac vagoanele mai frumoase

Despre graffiti, unii zic că-i artă, alții spun că-i vandalism. Cumva, ambele părți au dreptate, depinde din ce unghi te uiți la asta - din perspectiva echipei de writeri (sau doar a writer-ului), a proprietarul bunului vandalizat, a firmei de securitate sau chiar a Poliției, care de obicei promite că deschide anchete, dar nu se mai ocupă de ele. Din fericire, pentru writeri.

Sunt desene chiar mișto prin București, cel puțin, de la murale la nume scrise pe garduri în culori speciale și c-un stil aparte. Și mai sunt desenele umblătoare - cele de pe trenuri, metrouri și tramvaie. O succesiune de evenimente nu neapărat fericite m-a plimbat destul de mult prin țară cu trenul și n-am putut să nu remarc că vagoanele poartă cam aceleași semnături: PLATY, TWOK, CEIL, 5MORE, AKO. Nimic nou, graffiti. Dar am fost intrigat de faptul că acești indivizi dețin un oarecare monopol. Apoi am remarcat și WGS-urile, însoțite doar de tag-urile numelor de mai sus. N-a fost greu să-mi dau seama că-i un crew: White Gypsies.

După multe încercări, am reperat contul lor de Instagram (cel nou, cel vechi a primit report-uri de la pasionații feroviari supărați pe writeri că le abuzează muzele) și-am vorbit cu băieții despre riscurile acestui hobby și despre momentele alea de adrenalină, când erau alergați de Poliție. Sau bătuți de CFR-iști.

VICE: Nu-i cam rasist numele ăsta pentru crew?
PLATY: E rasist doar dacă vrei să-l privești așa. În plecările noastre la desenat, care durează mai multe zile, o ardem ca nomazii. Plecăm la drum, care cu ce bani are, dormim pe unde apucăm, mai ciordim o mâncare, mai un bilet la pariuri, mai o păcănea, mai un „Alo, salut, trăi-ți-ar familia ta, sunt la mama dracu’-n Moldova, am rămas fără bani, trimite-mi și mie o sută de euro, ți-i dau înapoi când mă-ntorc”.

CEIL: Nu, n-are legătură cu rasa. Numele crew-ului e legat de stilul nostru de viață și de felul în care ne petrecem timpul. Facem bani din una alta, dormim pe unde apucăm, ne plimbăm prin toată țara și lovim trenurile.

Cum a început pasiunea pentru graffiti?
PLATY: Când eram mic, mă ducea tata să mă plimbe cu metroul până la gară, ca să văd trenurile. Și mă uimeau, dar observam și vagoanele pictate de metrou și nu pricepeam ce-i cu desenele alea. Tata-mi zicea că-s niște mâzgălituri aiurea.

CEIL: Pentru mine, pasiunea asta a început prin 2015, când am cunoscut un grup de oameni care făceau deja treaba asta de mult timp. Am început și eu și m-a prins fenomenul.

5MORE: Păi, desenez de la trei ani, am mâncat desen pe pâine și la un moment dat l-am văzut pe unu’ că se credea mare șmecher în ale graffiti-ului și am zis „lol, orice idiot poate să facă căcatul ăsta, dar nu orice idiot îl poate face finesse, cum aș putea eu”.

La ce vârstă ai pus prima oară mâna pe un spray?
PLATY: Cred că prin clasa a cincea sau a șasea, am luat cu niște colegi niște spray-uri auto și am tag-at toată baia. Două ore mai târziu, eram în biroul directoarei, că ne-au turnat niște colegi.

CEIL: Cred că aveam 16 ani, dar de desenat m-am apucat pe la 18.

5MORE: Când eram mici, am luat toți un spray d-ăsta să dăm tag-uri. Dar acum doi ani, în vară, am decis că-i super amuzant să scriem căcaturi inutile pe pereți, dar care s-arate frumos în același timp.

Îți mai amintești primul desen?
PLATY: N-a fost mare experiență, am desenat un perete părăsit, liniștit. Desenul e oribil, dar atunci îmi plăcea și asta-i tot ce contează.

CEIL: Sigur, primul meu desen a fost pe un trash (tren care nu mai circulă) și, deși n-a fost mare lucru, pentru mine era o realizare imensă.

5MORE: Eram cu un idiot de prieten care n-avea treaba cu desenul și am ieșit să scriem „CUNT” pe un bloc, cu roz. Eram așa rupt, încât am zis „Why not?”. Primul desen cu @whitegypsies a fost când am desenat practic al patrulea tren, dar al doilea neprins, haha. Le-a plăcut de mine și-am rămas în crew. Deja desenam de un an pereți și-aveam ceva skill.

Acum desenezi numai trenuri. Ai început cu stradale?
PLATY: Da, la început desenam străzi. În 2012 am desenat prima oară un tren și de atunci am ajuns dependent. E cu totul altă experiență, e ca un joc, o misiune.

CEIL: Nu, nu îmi prea plac pereții, niciodată nu m-a atras graffiti-ul pe perete. Prefer trenurile, tramvaiele, metrourile și desigur am și câteva desene pe stradă, dar nu e același lucru. Nu se compară ce simți când dai pe un perete față de ce simți când dai pe-un tren.

5MORE: Da, am desenat stradale și foarte multă foaie, ca să nu stagnez și să pot ajunge la un stil propriu. Toți încearcă să copieze toate căcaturile, dar n-au timp să-și dezvolte propriul stil, literele lor. Am abuzat o clădire părăsită ca să-nvăț cum să folosesc sprayul. Oricum, cam tot ce-am desenat e la mine pe Instagram.

Cel mai straniu lucru care ți s-a s-a întâmplat la o acțiune?
PLATY: Eram prin Maramureș cu doi amici și desenam un tren - un model nou în România. Unul dintre noi era deghizat în muncitor. Când am terminat desenele, am realizat că aveam un stâlp cu vreo zece camere de luat vederi în spatele nostru. Mă uit spre capătul trenului și-l văd pe unul dintre colegi venind spre mine, iar în spatele lui, colegul deghizat. Întorc capul și-l văd pe prietenul meu deghizat, care desena. Atunci ne-am dat seama că individul cu uniformă din spatele colegului, are 1,95 și nu era unul de-ai noștri. A fost o fugă pe cinste.

CEIL: Eram cu PLATY la desenat, un back jump pe tramvai, la un moment dat, driver-ul și-a dat seama că desenăm și când a ieșit și s-a uitat la ce făcusem, a urlat: „Vai, să-mi bag, câta pictura mi-au făcut!”. A fost amuzant.

5MORE: A trebuit să mă bat singur cu cinci CFR-iști, până când mi-a dat unu’ perversa pe la spate. A rămas că data viitoare când vin să desenez, îi plătesc.

Plecați la acțiune pregătiți și pentru un eventual incident violent?
PLATY: Nu chiar. Cel puțin CFR nu angajează paznici, le dau angajaților atribuții de pază pe care, evident, nu le pot face cum trebuie. Am pățit să sară din tren un CFR-ist cu levieru’ în mână, alții care aruncau cu pietre după noi sau adevărate urmăriri cu echipele de intervenție de la firmele de pază ale trenurilor private.

CEIL: De obicei, paznicii sunt ultima noastră problemă. Lucrătorii depoului sunt mult mai periculoși decât ei și mult mai porniți să ne facă probleme, fiindcă ei sunt penalizați, că la tramvaie și trenuri nu-s paznici și vina pică pe ei.

5MORE: Plec gândindu-mă cum să mă bat cu paznici penali, cu jandarmi sau cu poliția. Sincer, noi doar desenăm niște trenuri, le facem să arate chiar mai bine. Ei fut capre și alte animale și noi suntem ăia bolnavi?

Cum vă alegeți trenul pe care-l desenați și care-i tot procesul?
PLATY: E ca o misiune. Trebuie să studiezi loculul (mulțumim Google Earth și Google Streetview), să verifici trenul (dacă doarme cineva în el, de exemplu, mai au obiceiul ăsta), să-ți organizezi un plan de ieșire eficient. De regulă, intrăm, desenăm fără probleme, facem poze și apoi ne întoarcem la mașină și „plecăm naiba de-aici până nu ne toarnă”.

CEIL: În primul rând, verificăm locul - programul trenurilor, tramvaielor, metrourilor - apoi verificăm programul lucrătorilor / paznicilor, când își fac turele. Verificăm cum și unde-s puse camerele, ne gândim pe unde scăpăm și luăm în calcul că se poate întâmpla orice și-apoi desenăm, facem poze și plecăm. Relativ simplu.

Ai desenat doar în țară?
PLATY: Cred c-am desenat vreo 70% din locurile din țară. Îmi place să călătoresc, avem o țară frumoasă și trenuri la fel de frumoase, hah! Am desenat și-n afara țării de câteva ori, la vecinii bulgari și-n Roma, Italia. Pentru mine asta înseamnă graffiti, să te plimbi prin lume și să găsești modele noi de tren pe care nu le-ai desenat și să le adaugi la colecție. Mi-am făcut mulți prieteni așa, e un fenomen foarte tare, străinii se bucură când turiști vin să deseneze și invers.

CEIL: Momentan, doar în țară.

5MORE: Am desenat și prin alte țări, am făcut și arest pe acolo. Știi și tu, viață de șobolan.

Nu cred că trăiești din asta. E un hobby, nu?
PLATY: Nu trăiesc din asta, trăiesc asta. Este mai mult decât un hobby, e un stil de viață. Mai prinzi câte un proiect de unde-ți ies niște bănuți sau vopsea, mai primesc spray-uri gratis ca să fac ce fac, iar dacă n-am vopsea, fac pe dracu’-n patru să fac rost de vopsea și să mai desenez un tren.

CEIL: Da, e un hobby. Din când în când mai desenez pentru anumite firme sau săli de jocuri, dar doar ocazional.

5MORE: E un hobby al hobby-ului.

Ai fi tentat, dacă ți s-ar oferi posibilitatea, să fii plătit ca să desenezi în diverse proiecte mainstream, de stradă?
PLATY: Nu cred că-s la nivelul la care să desenez murale complexe, dar un perete pentru un client mai mic, care nu are așa mari pretenții, merge. Mie-mi place să-mi scriu numele pe tren, rush-ul de adrenalină, fuga, jocul de-a șoarecele și pisica.

CEIL: Nu, din simplul motiv că eu fac asta pentru adrenalină și acțiune, nu mă consider artist.

5MORE: Și eu iau bani pe desene la comandă. Mi se pare ceva normal când ai un skill anume și-l aduci la un anumit nivel, parcă știi și tu că n-ai mai mișca un deget decât pentru bani.

Care e motivul pentru care desenezi tag-uri? De ce nu și desene propriu-zise?
PLATY: Dă-mi voie să te corectez. Tag-ul este o semnătură pe care o faci cu un spray. Desenul se numește „throw-up”, dacă-i ceva simplu și rapid și-n două culori; „bomb”, dacă ai niște culori de umplutură, fundal, contur, lumini, efecte etc. Dacă dai un bomb pe un tren, se numește „panel”, iar dacă panel-ul tău e cât tot vagonul - de sus până jos, dintr-un capăt în altul - atunci se numește „wholecar”. Și dacă un tren e făcut numai din „wholecar”-uri, atunci se numește „wholetrain”. Literele sunt desene și pentru mine asta înseamnă graffiti. Desenele propriu-zise despre care mă întrebi tu, eu nu le consider graffiti, doar pentru c-au fost făcute cu spray-ul. Poți să-i spui artă, mural, desen, dar nu le numi graffiti. Graffiti înseamnă litere.

CEIL: E destul de simplu, îmi place să-mi văd numele peste tot, mai ales când mă uit la un desen și mă gândesc prin ce am trecut ca să-l fac.

5MORE: Să mor dacă dau tag-uri. Desene propriu-zise fac, cu asta mă ocup. Desen pe pâine.

Ai fost prins vreodată?
PLATY: Nu. Au mai fost la întâlniri cu diverse organe ale statului, legitimări, discuții gen „Ce faceți cu spray-urile astea la două dimineața în comuna noastră?” Noi: „Nimic, eram în trecere”. Dar n-am fost niciodată prinși desenând. Cred că am o singură amendă de când eram mai mic și tag-am pe străzi.

CEIL: O dată, la depoul de tramvaie, mi-au spart capul și m-au bătut destul de rău, apoi au chemat poliția, dar n-au avut nicio dovadă, așa c-am scăpat doar cu bătaia.

5MORE: Da, bag pula-n mortii lor, târfe penale de oameni care în loc să-mi ia banii, că oricum sunt cât tot salariul lor pe șase luni, mă aleargă să mă bată că am băgat mare artă pe fieru’ mă-sii.