Ce minciuni li s-au vândut femeilor de-a lungul timpului

E foarte stresant să trăiești. Te confrunți cu atâtea probleme: schimbările climatice, tweet-urile lui Trump, articolele din presă de fiecare dată când e anunțat un nou sezon din Stranger Things. Fiecare zi e un nou iad, mai ales acum că nimeni cu vârsta peste 35 de ani nu pare să aibă idee ce se petrece.

Dar dacă, pe lângă toate astea, ai mai avut și ghinionul să te naști femeie? Dacă toată lumea încearcă să-ți vândă încontinuu clești de ondulat genele și creme antirid? Dacă ești învățată să internalizezi lucruri ridicole cum ar fi că trebuie să ai grijă să te placă toată lumea sau că trebuie să-ți petreci jumătate din viață storcându-ți punctele negre?

Din burta mamei și până în sicriu, femeile aud o grămadă de minciuni. Iată câteva dintre ele:

De curând a fost declanșată o campanie împotriva brandului Topshop, pentru că o serie de acuzații despre hărțuire sexuală și practici de muncă non-etice i-a făcut pe critici să sugereze că poate e cam ipocrit ca un brand să vândă tricouri cu slogane feministe, făcute de copii din țările din lumea a treia. Și totuși, acest brand e iubit de decenii, punctul culminant fiind la sfârșitul anilor 2000, când au lansat o colecție de Kate Moss și au vândut exclusiv blugi cu talie joasă.

Topshop e responsabilă de multe lucruri oribile, dar, deși ăsta se situează la finalul listei, n-o să-i iert niciodată pentru că mi-au răpit dreptul de a mă lăuda cu ceea ce blugii cu talie înaltă au dovedit că e cel mai mișto atribut al meu – fundul – în timpul perioadei din viața mea în care eram în formare și aveam încrederea în mine la pământ.

Îmi amintesc foarte clar când am făcut o baie acasă la prietena mea cea mai bună, pe la vârsta de 13 ani, și mi-am ras tot părul de pe antebrațe. Ea era cu doi ani mai mare decât mine și îmi spusese în ziua respectivă că se rădea pe brațe pentru că nu-i plăcea părul corporal. Evident, am presupus că motivul trebuie să fi fost de natură sexuală, așa că mi-am ras și eu părul de pe brațe, ca nu cumva să fiu nedezirabilă, chiar dacă nici măcar nu sărutasem pe nimeni în viața mea până atunci.

Mi-am dat seama cât de proastă fusesem abia o săptămână mai târziu, când brațele mele au devenit țepoase ca niște cactuși, dar asta nu m-a oprit să continui să le rad. Argumentul principal despre părul corporal feminin se referă de obicei la părul de la subraț, de pe picioare și din zona intimă. Despre părul din alte părți nu se prea vorbește pentru că nu reprezintă neapărat o preocupare pentru femeile albe. Nu am idee de unde a preluat prietena mea, o irlandeză, ideea că părul ei fin și roșcat de pe brațe trebuia să dispară. Evident că niciuna dintre noi nu se mai epilează pe brațe în ziua de azi și nimeni n-ar trebuie să se epileze peste tot decât dacă se antrenează pentru cine știe ce sport olimpic.

Moda ne ucide pe toți (plus planeta). Pantaloni disco, colanți care par uzi, sacouri sport cu blugi, rochii maxi, platforme, espadrile, espadrile cu platformă și, mai ales, ochelari de soare minusculi.

Amy Schumer a făcut o singură glumă bună toată viața ei, la gala premiilor Glamour: „În seara asta, am avut un singur scop. Să-mi dau jos chiloții și să nu arate de parcă mi-am suflat mucii în ei.” E normal să ai secreție. Dacă miroase precum coșul de gunoi de la restaurantul pescăresc, atunci, ok, du-te la ginecolog și vezi care e faza, dar nu există nicio femeie pe Pământ care să nu aibă secreție uscată pe chiloți la sfârșitul zilei.

Lesbienele au făcut din fingering o formă de artă, dar să nu uiți că există două forme de fingering pe lumea asta. Una implică în principal stimulare externă și multă salivă. Cealaltă e cea pe care probabil ai experimentat-o în adolescență, când cineva îți înfige degetul arătător în vaginul uscat, așa cum a învățat de pe PornHub.

Primul tip de fingering e minunat. Ultimul e, în cel mai bun caz, ineficient și, în cel mai rău caz, un coșmar, dar, din păcate, majoritatea femeilor vor experimenta prima oară tipul ăsta de fingering.

Asta este și nu este o minciună. Bărbații cred adesea că, într-un context profesional, e loc doar pentru o singură femeie - și nici nu realizează câte prejudecăți au pe o groază de planuri – dar indiferent dacă asta e adevărat sau nu în diverse contexte specifice, tu trebuie să te înfigi cu forța, presupunând că nicio persoană inteligentă nu crede asta. Altfel ajungi să te limitezi și să percepi celelalte femei ca pe niște inamice. E loc destul pentru toată lumea.

Așadar, lmao, când aveam 21 de ani am avut o cădere nervoasă și am luat-o razna. Eram foarte singură și deprimată și tânjeam cu disperare să am control asupra vieții mele care se năruia în jurul meu. Cred că, în subconștient, am hotărât că singurul aspect pe care îl puteam controla era consumul de hrană și, prin urmare, înfățișarea.

Chiar dacă n-am fost niciodată plinuță (și, evident, femeile plinuțe sunt supuse unor presiuni și mai mari), am vrut întotdeauna să fiu mai slabă. Am ținut diverse diete toată facultatea și mă obligam să fac yoga și pilates în fiecare dimineață.

Încă din copilărie, am avut o relație dificilă cu mâncarea și corpul (când eram în anul doi, o profesoară ne-a întrebat ce ne-am dori dacă am putea avea orice, iar eu am răspuns „liposucție”). E imposibil să nu fii influențată de genul de femeie care e adulată în societatea noastră sau de vedetele care lansează casete cu antrenamente sau diete și care se laudă despre cât de fericite sunt acum că au slăbit. Am absorbit prin pori lucrurile astea fără să-mi dau seama și așa am ajuns să cred că voi fi fericită dacă pot da jos grăsimea de pe burtă.

Când am avut perioada depresivă, stima scăzută de sine mi s-a transformat direct în anorexie. Cântăream patruzeci și cinci de kile și eram super nefericită. Acum că mă uit în urmă, pot spune cu mâna pe inimă că a fost cea mai nasoală perioadă din viața mea. Acum încerc din greu să fiu ok cu mine așa cum sunt și să mănânc pizza fără vinovăție măcar din când în când. Nu pot spune că îmi iubesc corpul, dar sunt mult mai fericită de când nu-l mai pedepsesc.

De la șapte până la nouă ani, îmi luam haine peste pijamale când mergeam la culcare, pentru că eram convinsă că o să fiu răpită. După câte povești de genul auzisem, mi se părea că e inevitabil și tratam situația cu pragmatism: dacă tot o să mă răpească, măcar să nu fiu în pijamale și să mă fac de râs.

Ești foarte atentă la tonul comentariilor cuiva? Instinctul îți spune ceva când ai fost ignorată în cadrul unui proiect la muncă? Știi că oamenii vorbeau despre tine când intri într-o cameră? Se întâmplă două lucruri aici! Primul: Da, ești sensibilă și deșteaptă! Al doilea: Suntem înconjurați de stereotipuri și le cădem pradă conștient sau inconștient. Uneori, da, poate că avem gânduri negative nerealiste, la fel ca toți oamenii. Dar în majoritatea timpului? Suntem prea emotive!!!/paranoice/exagerate/iraționale, adică răspundem rațional la realitatea situației.

Sincer, acuma, când faci sex cu alți oameni, ei abia așteaptă să te vadă goală. N-o să-ți vadă părul care a început să crească, oja ciobită, anusul nealbit cu laser. N-are rost ca, înainte de fiecare întâlnire, să fugi acasă de la birou și să te razi și să te săpunești ca disperata peste tot. Relaxează-te.

Poate că într-o zi în care ai flux abundent e riscant să mergi la piscină, dar de obicei e ok să-ți pui un tampon și să înoți liniștită. Câte vacanțe la mare nu mi-am stricat până să realizez că sângele menstrual oricum ajunge în mare.

Singurele persoane care nu vor să facă sex cu tine la ciclu sunt alea care te ling în cur și apoi încearcă să te sărute.

Femeile din reclamele la tampoane joacă tenis în fustă albă și călăresc. Evident că da, probabil că poți să faci lucrurile astea. Dar eu, sincer, am niște crampe oribile și, în momentele astea, nu vreau decât să-mi bag capul într-o pungă cu cipsuri și să iau patru Nurofen ca desert.

În mod ciudat, înșelatul se întâmplă absolut cum se nimerește. Chiar nu înțelegi de ce te-a înșelat cu persoana aia. Răspunsul e: nu există răspuns, singurul motiv e că era altcineva decât tine. A fost omul potrivit la momentul potrivit. De câte ori nu ai consolat o prietenă și ai urmărit profilul de Instagram al persoanei cu care a înșelat-o iubitul și te-ai gândit: „Nu pot să cred că din cauza ăsteia suferă…”

Suntem programate să credem că există versiuni ale noastre mai tinere, mai slabe și mai sexy, dar nu e adevărat! Sunt numai minciuni! Minciuni sfruntate!

Tipii spun nu tot timpul. Pentru ei e ceva normal. Pe când noi suntem învățate să ne purtăm cu mănuși dacă vrem să refuzăm ceva, altfel toată lumea ne va crede niște cățele dificile cu inima de piatră, iar cealaltă persoană va fi ofensată letal și irevocabil. Toate astea sunt prostii. E important să spui nu. Nu vreau să sune a clișeu, dar limitele tale sunt mai importante decât sentimentele altor oameni.

Lol.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.