Cum sunt prezentați romii în filmele și serialele românești

Romii, ca minoritate etnică, dăinuie pe aceste meleaguri mioritice de mai bine de jumătate de mileniu, având o influență socială și culturală imensă asupra dezvoltării poporului român. Te-ai fi așteptat ca portretizările romilor, în special în arta cinematografică, să fie mai dese. Din păcate, nu prea sunt.

Nu știu despre tine, dar eu eram la liceu când Inimă de țigan (ulterior și spin off-urile Regina și State de România) rupea norma pe la TV. Era prima dată, pentru mine, când vedeam romi din România pe film. Recunosc, mă amuza, mulți dintre noi am gustat la acea vreme din clișeele exotice și telenovelistice ale serialului. Era totuși destul de cool. Până atunci, portretizările romilor în cinematografie erau în producții destul de exclusiviste. Nu toată lumea gusta filmele cu romi din fosta Iugoslavie (așa numitul val negru și ulterior filmele lui Emir Kusturica), mai ales niște adolescenți prăjiți cum eram noi.

Prima mențiune a romilor în cinematografia românească apare în anul 1923. Sub titlul Țigăncușa de la iatac, pelicula mută are ca premisă fetișizarea corpului femeii rome, dar și un subiect - sclavia romilor - care a fost ignorat atât de societate, dar și de cinematografia românească până recent, odată cu lansarea filmului Aferim!, de Radu Jude. Chiar dacă în perioada interbelică cinematografia românească crește exponențial, filme care să reprezinte romi ca personaje principale, nu doar ca decoruri estetice, nu există.

Altfel, schimbările care apar în perioada comunistă afectează și industria cinematografiei. Investițiile masive transformă filmul în unealtă de propagandă, iar abordările și tematicile se schimbă radical. Dacă în perioada interbelică portretizările existau întâmplător sau ca decor, în perioada comunistă dispar aproape de tot sub protocronism, care a dorit să uniformizeze cultural identitatea cetățenilor. Asumarea directă a identității dispare, fiind înlocuită cu aluzii. De exemplu, datorită tenului măsliniu, actorul Jean Constantin joacă, de multe ori, roluri profund orientalizate. Începând cu personajul lui Parpanghel din seria de filme Haiducii, Ismail din Toate pînzele sus, toate se reduc la un anumit tipar al etnicului. De fiecare dată slugarnic, neputincios în comparație cu personajele principale din filme, dar niciodată puternic sau asumat.

După 1989, vedem o acutizare a orientalizării romilor în cinematografie, alături de noul interes al occidentalilor pentru România și romii săi. Primul produs al acestui interes a fost Gadjo Dilo, primul film co-produs în România, în care limba romilor se vorbește clar și asumat. Cu toate astea, filmului nu-i lipsesc aceleași clișee obosite despre romi, vechi de secole, iar în distribuția filmului personajele principale rome au fost jucate de actori neromi.

Revenind la secolul nostru, lucrurile nu par să se fi schimbat chiar atât de mult, deși noul val românesc începe să-și schimbe direcțiile, iar filme precum Aferim!, menționat mai sus, sau Usturoi abordează lucrurile altfel. De exemplu, Soldații. Poveste din Ferentari e de-a dreptul revoluționar, dar în același timp, evită cu greu linia de demarcaj între fetișizare, exotism și chiar rasism.

Cu siguranță avem actrițe și actori romi asumați, care își conștientizează identitatea și lucrează în mod pozitiv cu ea. Alina Șerban apare destul de des pe marile ecrane din Occident, iar drama Singură la nunta mea care se lansează pe 2 noiembrie anul acesta ne poate oferi o altă perspectivă. Oricum, cu toate astea, încă există un deficit în portretizările romilor în cinematografia românească.

Sper ca puștii de azi să poată vedea mai multe personaje principale diverse, care intră în roluri de gen sau nu, care vorbesc fără un accent caricaturizat, sunt sudori, vânzători sau doamne doctor, jucate de actrițe rome. Poate va fi loc și de povestea lor pe marile sau micile ecrane.