Fotografii din intimitatea emoționantă a prietenilor mei

La vârsta de șapte ani, Michella Bredahl a început să îi facă poze mamei sale. Fotografa și cineasta daneză a crescut în Høje Gladsaxe, un mare complex de locuințe sociale din afara orașului Copenhaga. „Mama nu se simțea bine, așa că petrecea mult timp în pat”, spune ea. „Și mă ruga să o fotografiez... Foloseam un aparat foto instant și le fotografiam pe ea și pe sora mea în dormitor.”

Un dormitor înseamnă multe lucruri: sanctuar privat, loc de refugiu, cuibușor prin care îți exprimi personalitatea. El găzduiește orele noastre de somn și, de multe ori, asistă la cele mai vulnerabile momente ale noastre, fie că suntem bolnavi, ne dezbrăcăm, facem sex, suntem deprimați și nu reușim să facem ordine, fie ne îmbrățișăm cu alți membri ai familiei după o ceartă.

În prima carte de fotografie a Michellei, Love Me Again, publicată de editura Loose Joints, dormitoarele apar peste tot. Își fac apariția și alte spații domestice - calmul băii, haosul semi-organizat al sufrageriei -, dar dormitorul e cel în care se regăsesc cei mai mulți dintre subiecții ei. Acolo, ei se tolănesc în lenjerie intimă și vorbesc la telefon. Unii liniștesc copiii și se joacă cu animalele de companie. Alții își sărută iubiții, verifică mesaje sau pur și simplu zac, preocupați de ceva de dincolo de obiectivul aparatului. Camerele sunt la fel de variate ca și cei pe care îi găzduiesc. Câteva au aspectul impecabil al unui hotel, dar cele mai multe fac aluzie la dezordinea obișnuită a vieții, cu haine aruncate pe jos și paturi nefăcute. 

Adesea, un dormitor e locul în care ne ducem ca să ne ascundem, să nu fim văzuți. Dar puterea subtilă a portretelor realizate de Michella constă în legătura de încredere dintre fotograf și cei fotografiați - prezența acceptată a unui ochi pătrunzător în aceste spații intime. După ce a început cu mama sa, Michella a continuat să fotografieze, în mare parte, prieteni și rude apropiate.

„Nu vreau să fotografiez într-un studio; vreau să fotografiez în spațiile oamenilor”, spune Michella despre stilul ei de lucru. „Cred că Mary Ellen Mark a zis că cel mai interesant lucru este realitatea.” Michella e la curent cu domeniul imaginilor create artificial. La o vârstă fragedă, a fost recrutată ca model și a descoperit rapid că lumea modei nu doar că e incomodă, dar te și înstrăinează de tine.

„Faptul că eram fotografiată tot timpul m-a făcut să simt că ce era înăuntru era foarte diferit de ce era afară”, spune ea. „A fost un moment în care am simțit că nu mai pot să fiu model, pentru că ceea ce oamenii fotografiază nu sunt eu.” Dar experiența asta a avut două rezultate pozitive. Primul a fost o conștientizare fină a modului în care se simte să fii privit printr-un obiectiv și cât de important e să fii văzut ca tine însuți, mai degrabă decât proiecția viziunii altcuiva. Al doilea a fost o lume cu totul nouă a fotografiei.  

La 21 de ani, Michella s-a împrietenit cu un fotograf al cărui stil de lucru era mai personal. Acesta a fotografiat-o la el acasă și s-a interesat în mod real de ambițiile ei. „M-a invitat la el acasă și mi-a arătat o carte a lui Diane Arbus cu niște gemene pe copertă”, spune ea. „Iar eu nu știam cine era ea.”

Pentru Michella, Diane a fost explozivă. Ea a reprezentat nu doar o zonă a fotografiei despre care nu știa că există, ci și un alt mod de a privi lucrurile - un angajament față de posibilitățile narative ale realității, în toată ciudățenia și candoarea sa. Ulterior, Michella a urmat un curs intensiv de istorie a fotografiei prin intermediul site-ului web American Suburb X și a realizat că ceea ce făcea deja de ani de zile - fotografierea prietenilor, documentarea vieților lor - se potrivea cu o bogată tradiție documentară care se întindea până la Corinne Day, Nan Goldin și mai departe.

Love Me Again e produsul multor ani de muncă și al unei abordări din ce în ce mai rafinate a portretului. „Am un stil al meu de a fotografia: o pace despre care prietenii mei vorbesc mereu. E aproape spirituală... Au senzația că trec printr-o transformare, pentru că sunt o persoană foarte intensă”, spune Michella. „În timp ce fotografiez, nu sunt foarte conștientă de asta.” Multe dintre fotografiile din carte nu au fost făcute cu intenția de a le arăta unui public mai larg: sunt prietene însărcinate sau portrete nud realizate ca experimente, pe care subiecții le-au plăcut suficient de mult încât să își dea aprobarea să le împărtășească cu publicul.

În ultimii ani, abordarea Michellei s-a extins. „Sunt foarte directă”, a zis ea. Pe măsură ce i-a crescut încrederea, i-a devenit mai confortabil să le ceară oamenilor să o invite în lumile lor intime. O parte dintre cele mai recente portrete realizate pentru această carte au fost făcute la New York cu ajutorul prietenelor sale Eléonore Hendricks și Michele Mansoor, care au înțeles perfect viziunea intimă a Michellei.

„Acum întâlnesc oameni care își doresc să pătrundă în universul meu, fără să mai fie nevoie să-i rog eu”, a zis ea. „Acum pot să colaborez cu alții pentru că știu clar care îmi sunt interesele și ce caut. Ultima dată când am fost la New York, când am fotografiat o mamă cu fiica și fiul ei, Eléonore a stat lângă mine și nu m-a deranjat, pentru că înțelege perfect ce fac.”

Stilul Michellei e tandru, dar robust. Deși e adesea preocupată de atmosfera domestică și de feminitate, artista nu are un stil soft, de fetișcană. Pe alocuri, virează spre cinematografic. Dar pentru Michella, cea mai importantă calitate este onestitatea.

„Îmi place un videoclip pe care l-am găsit cu Chantal Akerman, în care a pus o cameră de filmat să se învârtă în jurul dormitorului ei în timp ce ea mănâncă un măr... Pentru mine, e o capodoperă”, spune ea. Michella iubește să capteze timpul, să transforme lucrurile aparent banale și efemere în ceva permanent. „Aparatul foto surprinde un moment din viață. Și e atât de real: lumina care intră pe fereastră, cum arăta patul fix în momentul acela. Mă uit la toate detaliile și sunt atât de emoționată... Când fotografiez, îmi doresc profunzimea asta în munca mea.” 

'Love Me Again' de Michella Bredahl e publicată de Loose Joints.

Articolul a apărut inițial în VICE I-D.