Ce reacții oribile au oamenii când le spui că ai făcut școala la privat

„Dacă ești conservator și ai făcut școala la privat, te poți duce dracului.”

Astea au fost cuvintele unui coleg în prima mea săptămână la universitate. Venisem la facultate în Marea Britanie de la o școală privată și imediat am decis că e mai bine să nu vorbesc prea mult despre asta. 

Doar șapte la sută din populația Marii Britanii face școala la privat, iar o astfel de educație vine cu multe privilegii. Sălile de curs sunt mai mici, tehnologia și facilitățile sunt adesea mai avansate, și se pune accentul pe dezvoltarea încrederii în sine a elevului. Un raport din 2019 despre elitism, realizat de Sutton Trust și Comisia de Mobilitate Socială, a arătat că piața muncii din sectorul public de prestigiu, inclusiv administrația publică, tribunalele, Camera Lorzilor și Ministerul de Externe sunt dominate de absolvenți de școli private. Și presa are unul dintre cele mai ridicate procentaje de angajați educați la privat, 44 la sută din ziariști au făcut școala privată. 

Și în România școlile private sunt văzute ca un business de succes cu creșteri anuale enorme.

Pe lângă avantajele astea, unii dintre cei care au plătit pentru educație spun că sunt priviți cu ostilitate de colegii lor de la școlile publice.

Harper*, în vârstă de 22 de ani, își amintește că le-a spus colegilor de facultate unde a învățat când au întrebat-o, și că a avut parte de reacția asta: „Bineînțeles că ai făcut școala la privat, până și snacks-urile pe care le mănânci sunt conservatoare”. După asta a decis să păstreze educația un secret. Sienna*, în vârstă de 30 de ani, își amintește că a întâlnit în zona pentru fumat a unui club niște oameni cărora le-a spus că a învățat la un internat privat numai de fete. „Am atras destul de des asupra mea limbaj homofob”, și adaugă că a decis și ea să nu mai vorbească despre educația ei. 

Astfel de atitudini asupra celor educați la privat se întâmplă și la locul de muncă. Saurav Dutt, în vârstă de 38 de ani, spune că atunci când a început un job în guvern, colegii lui au făcut mișto de el că a învățat la privat și i-au spus: „Crezi că ești prea șmecher ca să răspunzi la telefon, nu?”. Dutt își mai amintește și replicile astea: „Ar trebui să nu mai vorbești atât de inteligent. Nu vrei să suni ca bastradul fiu vitreg al lui Salman Rushdie, și el a mers tot la școală privată.”

Ethan*, în vârstă de 24 de ani, a lucrat la un serviciu de ambulanță pe tot parcursul pandemiei. Și el încearcă să respingă orice comentarii despre educația lui de la colegi. Cu toate astea, tot îl fac să se simtă câteodată rușinat.

„Vreau să fiu mândru de școala mea, m-a făcut cine sunt astăzi, dar ajung să mă simt rușinat, fiindcă opinia generală este că am trăit în puf și nu am muncit pentru nimic toată viața mea”, spune el. „Majoritatea mă fac să mă simt rușinat, nu mândru.”

Legat de rușine, Grace*, în vârstă de 20 de ani, își amintește că un coleg, cu care juca într-o piesă, a făcut mișto de educația ei în autobuz. A început să-i pună întrebări inutile despre educație și apartenența politică. S-a simțit inconfortabil și a vrut să coboare din autobuz cât mai rapid. Câteva luni mai târziu s-au reîntâlnit și Grace a aflat că și el fusese tot la școală privată. Bănuiește că era „jenat sau rușinat de trecutul lui”.

În timp ce toată lumea are dreptul să studieze sau să muncească fără hărțuire, o educație privată înseamnă adesea o șansă mai bună de a ajunge la facultate sau de a obține un job. Cercetările de la Centrul de Justiție Socială arată că aproape jumătate din școlile care îi educă pe cei 20 la sută cei mai privilegiați au „consilieri universitari” angajați să pregătească studenții pentru admitere. Institutul pentru Educație UCL a descoperit de asemenea că elevii educați la privat câștigă cu 35 la sută mai mult decât cei de la școlile de stat până la vârsta de 25 de ani. 

Gabrielle Dixon spune că liceul de stat la care a învățat nu a făcut prea multe ca să pregătească studenții pentru facultate. „Ce făceam după ore era rar discutat”, spune ea. „Pe piața muncii de azi nu este de ajuns să muncești din greu. Tinerii au nevoie de noroc, adesea sub forma contactelor, bani de chirie și să poată să-și permită să facă un internship neplătit. Oamenii de rând nu au parte de așa ceva.”

Inegalitatea este sursa neliniștii multor oameni când vine vorba de educația privată. Mishti Ali, în vârstă de 19 ani, a făcut școala la stat și e studentă la Universitatea Cambridge, unde mulți dintre colegii ei au educație privată. 

„Un lucru pe care ei îl au și eu nu-l voi avea niciodată este încrederea completă și sentimentul că li se cuvin anumite lucruri”, spune Ali. „Par înțelepți, umblați și culți, toate lucrurile care alții nu sunt. Pot să obțină experiență de muncă prin prietenii părinților doar fiindcă fac parte din aceeași lume.”

Dar Poppy*, în vârstă de 22 de ani, care a făcut școala la privat, ar contrazice evaluarea asta. Spune că s-a certat cu colegii de la facultate când au spus că „toți idioții conservatori merg la școli private”, și că a fost „atât de nedrept că ai primit o educație mai bună doar fiindcă părinții și-au permis-o”.

Taxele de la școlile private în Marea Britanie ajung în medie la peste 30 de mii de lire pe an per student, în contrast cu venitul mediu anual britanic de 38 600 de lire. În ciuda faptului ăsta, Poppy spune că vine dintr-un mediu relativ obișnuit. „Părinții mei au renunțat la vacanțele în străinătate, la mesele în oraș și au făcut o a doua ipotecă să ne poată trimite pe mine și pe fratele meu la școala privată”, spune ea. „M-am simțit atacată.”

Poppy mai subliniază și că, precum orice alt copil, nu a avut de ales la ce școală să meargă. „Părinții mei m-au dus la școala asta când aveam șapte ani”, spune ea. „Nu aveam nimic de zis în privința asta.”

Philip Sykes și Ase Anderson de la British School of Etiquette predau maniere britanice pentru contexte sociale și corporatiste. Spun că „hiper încrederea” celor care sunt educați la privat poate fi văzută negativ de unii.

„Poate că e un anumit nivel de încredere pe care îl dobândești când faci școala la privat, deoarece sălile de curs mai mici permit profesorilor să acorde mai multă atenție elevilor și să le insufle încrederea că vor fi auziți”, spune Sykes, care a învățat tot la privat, după ce tatăl lui a făcut credit ca să plătească taxele. „Când oamenii nu se simt încrezători, pot câteodată să proiecteze un punct de vedere negativ asupra altcuiva care are încredere.”

Lăsând la o parte banii și încrederea, sursa principală de ostilitate față de școlile private se datorează sigur faptului că acestea contribuie la divizarea constantă a claselor în Marea Britanie. Două treimi din angajații din cabinetul lui Boris Johnson au educație privată, iar britanicii cei mai influenți au de peste cinci ori mai multe șanse să fi fost la o școală privată decât populația generală. Împărțirea asta a fost înrăutățită de pandemie, iar Comisia pentru Mobilitate Socială a sugerat că divizarea educațională dintre învățământul de stat și cel privat se „extinde pe zi ce trece”, cu 74 la sută dintre „elevii de la școlile private care au zile întregi de studiu”, comparat cu 38 la sută la cei de la stat. 

Deci ce ar trebui să facă cineva care primește ostilitate cu privire la educația lui/ei privată? Sykes spune că „nu ar trebui în niciun caz să mintă”, ci mai degrabă să-și „accepte poziția privilegiată fără să se dea mare”.

Mai adaugă: „Tratează-i pe alții așa cum ți-ai dori să te trateze ei.”

*Numele au fost schimbate.