Ce m-a învățat un anime din anii 90 despre gen

Cred că aveam în jur de șase ani când am văzut prima oară Ranma ½. Atunci nu știam de ce eram atât de atrasă de aceste anime-uri japoneze cu un băiat care se transforma într-o fată de fiecare dată când intra în contact cu apa rece. Și mai erau și sâni. Mulți sâni.

Pe atunci locuiam în SUA unde singurele posturi la care eu și fratele meu aveam voie să ne uităm erau Cartoon Network și Nickelodeon. Obișnuiam să ne petrecem verile în Mexic, unde stăteam la casa bunicilor. Nu aveau cablu, așa că ne uitam pe Canal 5, un program pentru copii deținut de Televisa.

Canal 5 difuza multe seriale anime. Prin intermediul acestui post am realizat că nu-mi plăcea Dragon Ball Z, dar m-am îndrăgostit de Samurai Pizza Cats și Ranma ½. Ranma era diferit de alte seriale la care mă uitam. De exemplu, avea foarte multă nuditate și homoerotism. Era, fără să vrea, primul serial LGBTQ la care m-am uitat.

Ranma ½ are loc în Tokyo. Povestea se desfășoară în jurul unui băiat și al tatălui său care tocmai ce s-a întors de la un antrenament de arte marțiale care s-a ținut în China unde amândoi au căzut într-un izvor blestemat. Ranma se transformă în fată când este împroșcat cu apă rece, iar taică-su într-un urs panda. După ce se întorc în Tokyo, tatăl lui Ranma îl informează că vor sta la un prieten mai vechi de-al lui și că este acum oficial logodit cu una din fiicele lui – Akane.

Premisa asta permite niște scene incredibil de picante și notabile despre queer și transexuali. Kuno Tatewaki, alt personaj masculin, devine de asemenea obsedat de Akane și de Ranma ca femeie. Asta provoacă mult conflict și confuzie pentru Ranma, care dintr-o dată are vise homoerotice de care este scârbit. Având șase ani, eram interesată în mod special de interacțiunile dintre Akane și Ranma ca femeie, care avea mintea unui băiat, dar era atras de fete.

Serialul are și părțile lui de conținut homofob și misogin – deloc ciudat având în vedere că versiunea anime a debutat acum aproape 30 de ani în 1989. În 1993 a fost preluat de către Viz Media și dublat în engleză în Vancouver, BC.

În timp ce alte seriale cu tematică LGBTQ+ care au apărut mai târziu în anii 90, cum ar fi Will and Grace, au fost respinse de publicul de masă ca fiind „prea gay”, Ranma ½ a reușit să surclaseze orice protest – poate pentru că niciun personaj nu se identifica în mod explicit ca fiind „gay” sau „trans”. Totuși pentru tinerii queer și trans, reflecta nu tocmai subtil luptele noastre curente și viitoare.

Creatoarea de benzi desenate Charlotte Finn a revizuit versiunea manga a lui Ranma ½, care precedă anime-urile, într-o serie numită Lost in Transition, în care explorează personajele trans din benzi desenate. „Când vine vorba de teme transexuale, există o legătură acolo, dar nu la modul la care te-ai aștepta”, a scris ea.

„Când Ranma este udat cu apă rece, ajunge să aibă un corp și un statut social care nu se simte ca fiind cel corect, și pe care pur și simplu nu-l vrea – cam cum simt mulți transsexuali disforia fizică și socială, o deconectare sau desincronizare de propriul corp sau de rolul social. Ranma nu este un băiat care se transformă în fată. Ranma este un băiat cisgender care se transformă într-un băiat transsexual.”

M-a interesat să aflu dacă Finn a avut o experiență similară cu a mea, în special dacă a realizat mai târziu că acest serial ar fi jucat un rol în descoperirea de sine, așa că am contactat-o să o întreb: A jucat Ranma ½ un rol în procesul tău de acceptare publică drept trans?

„Am citit și am văzut multe pe acest subiect, în benzi desenate web, manga, desene animate și anime-uri care nu-s neapărat despre a fi trans. Unde genul este fluid și poate că asta e bine, dar poate fi și un blestem sau o glumă. Alternativ sunt numite povești despre „feminizare forțată” sau, mai crud, pe stilul „ce-dracului-s-a-întâmplat-cu-organele-mele-sexuale”.

De abia de curând am aflat cât din fluiditatea genului lui Ranma și homoerotismul ulterior prezent în serial sunt demonizate. Mi-am adus aminte doar că acest serial câteodată avea în el o fată care plăcea alte fete. Mai avea și un tip care era forțat să aibă alt gen de fiecare dată când era împroșcat cu apă rece.

„Am rezonat cu asta, pentru că am simțit cu siguranță o înrudire cu dorința de a avea un gen diferit de cel cu care m-am născut”, a spus Finn. „Dar m-am și simțit foarte rușinată de asta, pentru că lumea mi-a spus că este rușinos încă dinainte să pot vorbi și am internalizat acel mesaj. Deci presa care l-a tratat ca și cum ar fi fost un lucru rău avea tendința să se joace cu acele sentimente de rușine pe care le aveam.”

„Odată ce am făcut conexiunea în mintea mea și am realizat că sunt trans, am văzut imediat cum m-a atras, și de asemenea că nu putea să fie asta tot ce voiam. Nu avea toate bucățile de puzzle, dar avea câteva, și cred că de aia are un substrat trans și queer de care ne amintim atât de bine dincolo de punctele sale oarbe”.

Cam așa este cazul și cu serialele care arată orice formă de reprezentare queer. Ca lesbiană în vârstă de 28 de ani mi-a trecut nevoia de a mă uita la un serial doar fiindcă un personaj slab construit se întâmplă să fie gay. Din fericire, acum sunt mult mai multe seriale, unele dintre ele chiar bune, care au personaje LGBTQ care nu sunt demonizate sau omorâte.

Este surprinzător că un serial despre un luptător de arte marțiale care își transformă genul a fost așa la îndemână pentru copiii din Mexic la începutul și mijlocul anilor 90. Sincer nu-l văd ca fiind difuzat nicăieri în America de Nord fără proteste acum. Este totuși destul de mișto câți băieți tineri s-au uitat la acel serial și aparent nu au avut nicio problemă cu homoerotismul și înnoirea genului. Finn are o teorie prin care explică de ce stă treaba așa.

„Luptele de arte marțiale erau drogul mijlocitor – chiar dacă nu erai fanul lui Ranma care se lupta cu întrebări despre gen și sexualitate, puteai măcar să vezi personajele cum se băteau între ele. Exista chiar și un joc cu lupte, jocul video perfect de legătură”, explică Finn.

„Umorul poate ajuta foarte mult la calmarea panicii gay între heterosexuali… iar Ranma ½ avea părți egale de comedie sexuală, lupte de arte marțiale și homosexualitate generală. Top Gun era pe locul întâi când a apărut și sunt sigură că acele bilete au fost cumpărate de homosexuali, chiar dacă este cam cel mai gay film al anilor 1980.”

Urmărește-o pe Aurora Tejeida pe Twitter .

Acest articol a apărut inițial pe VICE CA.