O filosoafă ne-a explicat de ce e atât de grea maturizarea

În ultimul meu an de facultate, câțiva prieteni care absolviseră cu un an înainte s-au întors în campus pentru o seară de băută. În timp ce dădeam pe gât beri și ne uitam la un meci (care nu ne prea interesa, drept să spun, dar o făceam de dragul tradiției), câțiva foști studenți m-au avertizat: „Să nu irosești nici măcar o zi cât timp ești aici, pentru că după aia totul se duce pe pulă."

Nu era prima oară și n-a fost nici ultima când cineva mi-a zis că anii de facultate sunt cei mai mișto din viață. Că totul o să devină de căcat după absolvire. Că maturizarea e nasoală și că ar trebui să mă agăț de ultimele fărâme de tinerețe înainte să pășesc în cruda realitate. În săptămânile de dinainte de absolvire, am fost paralizat de groaza că mi-am irosit cei mai buni ani din viață cu stres și confuzie și decizii proaste. Dacă ăștia fuseseră cei mai buni ani, cum dracu' o să fie viața de acum încolo?

Se pare că foarte ok, ba chiar mai mișto. Am reușit să cristalizez chestia asta cu ajutorul filosoafei Susan Neiman, a cărei carte De ce să te maturizezi? Gânduri subversive pentru o vârstă infantilă, ar putea face orice Peter Pan să se răzgândească în privința maturității. Am știut că-mi place de Neiman de la a doua pagină, unde face referire la Critica rațiunii pure a lui Kant, pe care am fost obligat s-o citesc în școală și pe care o numește „cartea cea mai prost scrisă din istoria filosofiei moderne".

Totuși, Neiman face filosofia kantiană accesibilă pe parcursul cărții, căci folosește scrierile lui drept punct de lansare pentru propriile gânduri despre maturizare. Cartea ei ajunge la o concluzie surprinzătoare: Maturizarea s-ar putea să fie cel mai subversiv lucru dintre toate.

Ne place să credem că maturizarea e un concept modern – durerile primei iubiri și angst-ul adolescentin și alegerea căii în viață par lucruri specifice timpurilor noastre – dar, de fapt, conceptul a început în secolul XVIII. „Maturizarea a devenit o problemă pe la mijlocul secolului XVIII, atunci când oamenii au avut opțiunea să devină altceva decât erau părinții lor", mi-a spus Neiman la telefon. Kant și Rousseau – filosofi pe care Neiman se bazează la greu pe parcursul cărții – s-au confruntat cu aceste chestiuni la nivel intim. În ciuda diferențelor dintre ei, Kant și Rousseau proveneau amândoi din familii din clasa muncitoare, deci a fost un miracol că au reușit să-și facă o educație, mi-a explicat Neiman. Deci maturizarea a fost foarte specială pentru ei. „Maturizarea înseamnă să începi să gândești singur și, de multe ori, suntem prea leneși și prea speriați să facem asta atât de des pe cât ar trebui."

În timpul Iluminismului, când până și gândurile subversive erau periculoase, să gândești singur și să te maturizezi erau lucruri periculoase și înfricoșătoare. Neiman a observat o paralelă cu China sau Arabia Saudită din prezent, unde există constrângeri sociale similare. În plus, după cum a argumentat Kant, guvernele nu vor ca oamenii să se maturizeze. „E mult mai dificil să ai de-a face cu cetățeni adulți care gândesc singuri decât cu văcuțe cuminți care fac ce li se spune, consumă și nu-și pun întrebări", a spus Neiman. „Deci, atunci când ne maturizăm, trebuie să depășim două probleme: cea care vine din interior, propria noastră placiditate, și cea care vine din exterior, pentru că nicio societate nu încurajează, de fapt, maturizarea."

Dacă adaugi la chestia asta lumea saturată de informații în care trăim – în care e mult mai ușor să te uiți la televizor la un reality show decât să te gândești care sunt principiile și credințele tale – obții o societate de adulți complet infantili. Probabil așa se explică de ce generația de tineri născuți în anii '80 sunt acuzați constant că încearcă să-și amâne maturizarea.

E adevărat că amânăm mult mai mult atingerea realizărilor pe care le asociem cu maturitatea. Așteptăm mai mult până ne căsătorim sau chiar nu ne mai căsătorim deloc. Nu mai vrem copii sau îi amânăm pe termen nelimitat. Suntem mai dependenți de părinții noștri, avem mai puține șanse să ne câștigăm independența financiară și am pierdut harta în drumul spre maturizare. S-a discutat mult despre acest subiect și s-a scris chiar o carte întreagă despre blocajul tinerilor adulți din ziua de azi.

Dar Neiman spune că aceste realizări nu au nicio legătură cu maturizarea. „Maturizarea nu înseamnă să-ți iei carnetul de conducere sau să poți bea alcool, să te căsătorești sau să faci copii", mi-a spus ea. „Acestea sunt niște pietre de hotar pe care oamenii le asociază, în mod tradițional, cu maturitatea, deși nu sunt dovezi de maturizare în sensul despre care îți vorbesc. Maturizarea înseamnă să fii sigur pe tine, hotărât, să găsești echilibrul între ceea ce faci și ceea ce ar trebui să faci."

Neiman vrea să spună că e important să găsim echilibrul între idealismul copilăriei (cum ar trebui să fie lumea) și pragmatismul maturității (cum e lumea, de fapt). Dacă copilăria e o perioadă în care vedem lucrurile așa cum ar trebui să fie, adolescența e perioada în care ne revoltăm împotriva a tot ceea ce vedem și să reconstruim totul altfel, iar maturitatea – după părerea lui Neiman – e abilitatea de a găsi un echilibru între cele două.

Neiman susține că maturizarea nu-ți cade deodată pe cap. Trebuie să-ți dorești să te maturizezi. Devii adult prin experiențe precum educația și călătoriile, cititul și învățatul, provocarea propriilor credințe. Neiman ne sugerează să mai luăm pauze de la internet, oricât de mare ar fi valoarea lui informațională, pentru că, de multe ori, ne distrage de la maturizare („Dacă îți petreci timpul în spațiul online și te uiți la altceva decât la pornografie și videoclipuri cu rap coreean, ai multe de câștigat", scrie ea în carte. Totuși, în ultimul capitol, vorbește despre beneficiile renunțării la internet timp de o săptămână.)

Maturizarea nu e un scop pe care îl atingi și gata, e un proces de perpetuă dezvoltare.

La sfârșitul cărții, Neiman reflectă la o conversație pe care a avut-o cu un coleg șocat de faptul că Neiman a ales să scrie despre maturizare. „Cât de îngrozitor", i-a spus el. „Eroul meu a fost întotdeauna Peter Pan."

Greșeala în acest caz e că oamenii confundă maturizarea cu renunțarea – cred că maturizarea înseamnă să te resemnezi și să duci o viață plictisitoare, să urmezi pașii convenționali și să nu te dezvolți sau schimbi în vreun fel niciodată. „Dar, de fapt", mi-a spus Neiman la telefon, „ar fi mult mai puternic dacă ne-am hotărî toți să lucrăm la maturizare, să ne dorim să fim adulți hotărâți, cu încredere în noi, în loc de copii care preferă să închidă ochii și să nu vadă ce au în jur."

Nu e nimic seducător la ideea de maturizare așa cum o prezintă societatea, dar în versiunea lui Neiman, maturizarea devine un act subversiv. Chinurile generației noastre nu sunt atât de diferite de cele ale lui Kant sau ale lui Rousseau și ne putem maturiza la fel ca ei.

Urmărește-o pe Arielle Pardes pe Twitter.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai multe despre maturizare:
Ghidul VICE despre cum să devii adult Nu mai face chestiile astea dacă nu eşti copil 25 de lucruri pe care ar trebui să le faci acum că ai 25 de ani