Metalachi sunt un fel de melanj între Sepultura şi Antonio Banderas

Chiar trebuie să-ţi explic numele Metalachi? E fix ce crezi că e, asta dacă te gândeşti la un mariachi care cântă metal şi nu la cei de la Slayer cu sombrero.  Desigur, faptul că i-am văzut pe viu m-a convins că e un mod ieftin de a batjocori ambele domenii, dar e foarte amuzant şi asta contează mai mult. Dacă nu vi se par destul de hardcore ca metalişti, pe siteul lor scrie că sunt susţinuţi de Coffin Case. I-am văzut miercuri în Austin, Texas, capitala muzicii live, numită aşa pentru că vin toţi rataţii să cânte aici. Din păcate miercuri seara nu se petrece nimic nici aici, aşa că n-au venit decât câţiva curioşi ca mine.

Membri trupei Metalachi aveau nişte look-uri foarte diferite, deşi purtau cu toţii nişte sombrero ridicole. Chitaristul Ramon Holiday venise ca idolul hair metal al grupului cu pantaloni dungaţi, un tricou imens cu Stairway to Heaven de la Led Zeppelin şi o perucă blondă de vedetă porno. Poncho Rockafeller, cel care cânta la guittaron (chitara mexicană cu şase corzi) a venit cu pantaloni-n pătrăţele care zici că-s de la H & M, iar muchia pălăriei lui avea model de baracudă. Violonistul Maximilianul „Dirty” Sanchez avea un iz de sado-maso, un fel de omaj adus tinereţii lui Rob Halford de la Judas Priest. Vocalistul Vega de la Rockha arăta ca Bercea Mondialul cu un costum de Ozzie Osborn, dar răgea atât de bine c-ar avea ce discuta cu Tony Iommi de la Sabbath. Vedeta grupului este de departe El Cucuy. Vopsit cu cranii albe, într-o armură făcută din cranii şi cu un protector de penis care scuipă suc de lămâie – o să vă mai povestesc despre ea mai jos – el atrăgea privirile tuturor. De fapt eu am început să-i ascult p-ăştia fix pentru cât de bine băga el la trompetă Crazy Train al lui Ozzy. Cucuy e şi cel mai porcos din grup. Pe porţiunea Black Dog a melodiei lor de Led Zepellin, care inclus şi Heaven şi Immigrant Song (nu, n-au modificat versurile), au vorbit despre fetişurile lor. El a câştigat detaşat spunând că iubeşte fetele care poartă tricouri cu echipa Raiders, atât de strâns pe corp în grăsimea de la şolduri li se revarsă pe lângă şi cele care-şi dau cu strugurel în vagin. Nici măcar Dirty Sanchez nu l-a depăşit.

Pentru că cei de la Metalachi nu folosesc turnuri de amplificatoare, ei trebuie să zgândăre publicul doar prin ritmurile energice ale cântecelor pe care le modifică. Aici trupa îşi demonstrează măiestria. E un omagiu adus acelor melodii faptul că sună atât de electrizante sub forma de muzică mariachi. N-au dublu bass, nici boxe imense, dar tot îţi vine să dai din cap la ei. N-au pierdut nici intensitatea melodiei Raining Blood de la Slayer, nici veselia celor de la Twisted Sister prin We're Not Gonna Take It. După ce am auzit Living on Prayer futută prin toate barurile de karaoke a fost o uşurare s-o aud de oameni care ştiu şi ce fac pe lângă faptul că-s beţi morţi. Acum că cei de la Apocalyptica au intrar în Iadul rock-ului comercial, Metalachi sunt ultimul bastion de cover-uri acustice după Metallica. Sanchez urla la Kirk Hammet prin vioara lui „Pot să fac asta mai bine ca tine!” pe toată durata Master of Puppets.

Desigur că se şi prostesc mult. Chiar şi accentele lor, exagerate rău mai ales că tipii sunt din Los Angeles, arată asta. De asemenea ei respectă stereotipurile ieftine care li se aplică atât metaliştilor, cât şi hispanicilor. Îşi beau tequila fără lămâie şi fără sare. Într-o pauză dintre cântece ei au adus o fată din public pe scenă, pe care o chema Margarita, aşa că i-au făcut o Margarita pe care a binecuvantat-o Cucuy cu pistolul lui genital. Ea a cam ezitat, dar eu cred c-aş fi dat pe gât imediat o Margarita preparată cu zeama dintre picioarele lui Cucuy. Pe de altă parte eram cu maşina. De la Rockha s-a lăudat că a fost filmat cum era luat de poliţie în tinereţe, pentru că nu prea găseşti metalişti cuminţi.

În Austin mereu trebuie să danseze cineva la un spectacol, fie c-o face pe indie, metal, polka, reggae sau orice altceva. Nici Metalachi n-a făcut excepţie, un cuplu mai în vârstă a dansat ca pe muzică uşoară pe Breaking The Law de la Judas Priest şi pe Crazy Train. Tipul chelea, dar avea şi coadă, aşa c-o să presupun că era un profesor universitar, care-şi lăsase asistenţii să-i ţină cursurile în timp ce el dansa până dimineaţa. Nevasta lui purta tocuri cu platformă ca să fie de aceeaşi înălţime cu el – e un semn de egalitate sau de dominare? Lăsând politicile de gen deoparte, era plăcut să vezi boşorogii cum se distrau. N-a făcut nimeni mişto de ei, dar nici nu cred că i-ar fi băgat în seamă. Asta nu-i nimic nou. Acum câţiva ani, la festivalul SXSW, am văzut un cuplu care dansa la fel la un concert Primitive Weapons. Cuplurile ciudate sunt cuplurile simpatice.

Metalachi  trebuie să cânte doar melodii cunoscute. Astfel ei n-ar putea să bage ceva obscur precum Swords and Tequila de la Riot, pe care probabil n-ai auzit-o nici cântată original, dar care suna ca o melodie de-a mexicanilor. Apropo, tu chiar n-ai ascultat-o până acum? Sunt mulţi ca tine şi la fel de bine aţi putea să vă ziceţi virgini ai metalului. Scuză coperta penibilă a albumului – Riot le au pe toate aşa – şi ascultp minunăţia asta:

Vi s-a rupt fâşul? Nu-i aşa c-ar suna bine, dacă ar modifica-o Metalachi? E rapidă, e uşoară şi e despre săbii şi tequila, ce naibii. Din păcate cei de la Riot nu prea sunt puşi alături de trupe ca Motorhead şi Slayer, pentru că au avut nişte contracte de căcat, un tir plin de solişti şi nişte coperţi de albume absolut idioate. Ruşine! Dar na, cam aşa e miercuri seara în Austin.

@andy_oconnor

Text: Andy O'Connor

Traducere: Mihai Popescu