FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Fotografii cu creștinii polonezi și armele lor

„Ideea de pacifism transformă creștinismul într-o caricatură, ca și cum noi am fi o adunătură de hipioți."

Sunt creștin și nu mi-e rușine

Mulțumesc pentru poză! #PatrioticUpbringing

Înscrie-te pe #IamAChristian - trimite o poză, împărtășește și apreciază!

„Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic"

Un bărbat tânăr, tatuat și cu barba aranjată, pozează în fața unei icoane cu Iisus, un pic cam exagerată. El ține în mână o pușcă cu câteva gloanțe, iar lângă el, stă o fetiță cu ochelari roșii, care ține în mână o figurină cu Vulturul Alb, un simbol național pentru Polonia. Fotografia postată recent pe pagina de Facebook #jestemchrześcijaninem [#suntcreștin] a devenit virală și a fost distribuită de 3434 de ori. Pe pagina asta de Facebook găsești multe poze similare, cu polonezi care își declară religia prin poze cu: A) un semn pe care scrie că sunt creștini și B)un pistol, o pușcă sau orice altă armă de foc.

Publicitate

Trendul #jestemchrześcijaninem a fost inițiat de părintele Chojecki, un preot de la parohia New Covenant Church din Lublin. Biserica reprezintă o comunitate independentă întemeiată de „foști catolici", cum le spune Chojecki. Părintele este faimos pentru solicitarea pedepsei cu moartea a președintelui consiliului european, Donald Tusk, pentru că a spus despre papă că „e una dintre cele mai mari amenințări asupra civilizației" și pentru că s-a aliat cu Marian Kowalski, candidatul la președenție a extremei drepte, Mișcarea Națională Poloneză.

Creierul din spatele inițiativei, Pawel Chojecki

Chojecki a lansat această inițiativă, după atentatul de anul trecut, de la Colegiul Comunitar Umpqua, unde un student a omorât opt persoane și întreba victimele dacă sunt creștine sau nu. După această tragedie, candidatul la alegerile prezidențiale americane, Ben Carson, a distribuit o poză cu el, cu un semn în mână pe care scria „sunt creștin". „În Polonia, am schimbat un pic ideea și am combinat statutul de creștin cu o etalare a armelor într-un mod neamenințător", mi-a spus Chojecki.

Din moment ce nu pot să-mi dau seama cum afișarea unei arme lângă un mesaj creștin poate fi interpretat într-un mod nonviolent, l-am rugat pe Chojecki să-mi explice cum unește el dragostea pentru arme cu cea pentru Iisus.

VICE: De ce are nevoie un creștin de o armă de foc?
Pawel Chojecki: Creștinii, ca toți oamenii onești, au nevoie de arme pentru siguranța personală, a familiei și a teritoriului. Nu am ajuns încă în rai și trăim într-o lume plină de păcate și rele. E un lucru naiv să crezi că nu avem nevoie de arme.

Publicitate

Dar creștinismul este religia compasiunii. Am crescut într-o familia creștină și am fost învățat că ar trebui să-i urmez exemplu lui Iisus și să întorc și celălalt obraz.
Poți să ignori pe cineva te jignește, dar nu și pe cineva care vrea să te omoare. Mila este un act de bună cuviință. Compasiunea e pentru cei deja înfrânți, dar tot trebuie să-i învingi mai întâi. Cum poți să dai dovadă de compasiune când cineva încearcă să-ți crape capul? Mulți creștini au uitat că Iisus ne-a învățat să fim sensibili și să ne luăm o sabie: „Acum însă cel ce are pungă să o ia, tot aşa şi traista, şi cel ce nu are sabie să-şi vândă haina şi să-şi cumpere". (Luca 22:36).

Cum rămâne cu pacifismul?
Pacifismul este o ideologie amăgitoare inventată de lupi deghizați în oi. Minciuna asta îi face pe creștini vulnerabili la atacurile teroriștilor, care scapă nepedepsiți. Iar ideea de pacifism transformă creștinismul într-o caricatură, ca și cum noi am fi o adunătură de hipioți. Îndepărtează oamenii raționali de creștinism.

Mulțumesc! Prima femeie la datorie.

Cum crezi că un acces universal la arme va opri oamenii să împuște victime nevinovate?
Un acces universal la arme de foc nu înseamnă că nu va exista un control asupra persoanelor care primesc licență. Doar cetățenii care respectă legea ar putea să cumpere arme, în niciun caz copii sau persoane cu probleme psihice. În plus, avem dreptul la auto-apărare. Dacă am avea aceste lucruri în Polonia, cred că lucrurile s-ar desfășura la fel ca în Texas, unde un vânzător a apărat magazinul de un jaf armat, chiar a omorât unul dintre hoți. Nu o să mai avem nevoie de poliție.

Publicitate

America este o națiune creștină cu acces la arme de foc și are una dintre cele mai mari rate de omucideri din Vest. De ce ești atât de convins că un acces mai ușor la arme ar avea un efect pozitiv asupra siguranței naționale?
America este o țară imensă, iar accesul la arme diferă de la stat la stat. Așa că rezultatul combinat s-ar putea să inducă în eroare. Ca persoane creștine, moralitatea și spiritualitatea sunt pe primul loc. Doar Iisus Hristos poate să transforme un om rău într-unul bun. Dar, odată ce un om rău se hotărăște să folosească arme, acesta nu poate fi oprit decât de un om bun care folosește și el o pușcă. Am inițiat campania #jestemchrzescijaninem în ideea de a opri răspândirea minciunilor pacifiste din biserici.

Există website-uri creștine care spun că afirmațiile tale sunt „anti-creștine", iar biserica ta este o sectă.
Iisus ne-a avertizat: „Vai de voi, când toţi oamenii vă vor vorbi de bine, căci tot aşa au făcut şi strămoşii voştri cu falşii profeţi." (Luca 6:26). De fapt, chiar și Iisus a fost acuzat de contact cu demonii. Atacurile de pe site-urile creștine nu fac decât să confirme că ce facem noi este necesar și că minciunile s-au răspândit printre creștini.

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre problemele din Polonia:
Mii de oameni au protestat pentru drepturile femeilor din Polonia
În culisele trupelor paramilitare independente din Polonia
Ascensiunea extremei drepte în Polonia

Publicitate

O atitudine vrednică de laudă! Mulțumesc!

suntcreștin #nupacifist

-
Înscrie-te pe #IamAChristian - trimite o poză, distribuie și apreciază!

„Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic"

O atitudine vrednică de laudă! Mulțumiri din suflet pentru că te-ai alăturat!!

Înscrie-te pe #IamAChristian - trimite o poză, distribuie și apreciază!

Marian Kowalski este cu noi! #share Vrei un tricou ca ăsta? Trimite un mesaj!

Alătură-te inițiativei #suntcreștin- trimite o poză, distribuie și apreciază!
-
„Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic"

În onoarea victimelor din Roseburg și tuturor oamenilor omorâți pentru credința lor în Isus.