Cele mai supraestimate obiective turistice pe care toată lumea (inclusiv românii) le vizitează

Dacă te-ai oprit vreodată din mers în timpul unei vacanțe, probabil ai observat că turiștii sunt o adunătură de zbanghii ciudați. Cum trec granița localității lor, cetățeni care par decenți se transformă în titirezi disperați să ajungă-n locuri cărora altfel nu le-ar călca niciodată pragul. E un soi de presiune socială, care te îndeamnă să bifezi o listă lungă de obiective turistice, că altfel nu se pune că ai vizitat un oraș. Spre exemplu, dacă mergi la Paris, e obligatoriu să te duci la turnul Eiffel, cu toate că măgăoaia aia de neam prost poți s-o privești din orice colț al orașului.

De fapt, turismul modern arată așa: te duci în concediu și te întorci mai obosit decât ai plecat de acasă, pentru că te-ai plimbat de diliu câte zece ore pe zi. Ca nu cumva să ratezi vreun cotlon despre care ai citit printr-o văgăună de internet. Nu zic că e rău să faci asta, mai ales dacă stai bine cu nervii și condiția fizică. Dar, hai să fim realiști un pic: multe din obiectivele turistice lăudate sunt supraestimate. Atât de supraestimate, că-ți dau lacrimile de râs când vezi că oamenii se înghiontesc să prindă loc în față de parcă ar fi la un concert Salam.

Uite, de exemplu, muzeele. Probabil că ai trecut vreodată pe la unul. Dacă da, știi că mersul la muzee în vacanțe, adică în perioadele alea în care se presupune c-ar trebui să te relaxezi, e o experiență obositoare și plictisitoare. De obicei, se întâmplă așa: aștepți la coadă ore întregi ca să-ți iei un bilet care nu-i ieftin deloc, transpiri mai ceva ca un traficant de droguri la trecerea graniței, în timp ce un puhoi de turiști, disperați să dea năvală înăuntru, fac biliard cu tine. Toate chinurile astea doar ca să te holbezi la nu știu ce obiect de artă fad, despre care undeva scria că „trebuie văzut neapărat". Obiect care, pe deasupra, poate fi admirat moca pe internet, din canapeaua de acasă.

Partea cea mai dramatică e că mulți din turiști așezați la cozile alea kilometrice sunt acolo din presiune socială. Fie o cunoștință snoabă le-a băgat în cap că n-au voie să rateze muzeul ăla, fie au citit niște recenzii pompoase într-un ghid turistic. De altfel, muzeele sunt primele pe listă în orice ghid turistic, indiferent că-i vorba de Firenze sau de cea mai obscură localitate din Bulgaria. Înaintea pub-urilor, cluburilor sau restaurantelor, locuri unde, de fapt, ai vrea s-o arzi în timp ce belești ochii la exponatele alea plictisitoare.

Serios, decât să te-nvârți ca titirezul într-un loc aglomerat, în care o grămadă de creaturi se minunează că văd o ceașcă din secolul al XVII-lea, uite un scenariu mai mișto: te răcorești în barul de peste drum și meditezi la cât se lasă bacșiș chelnerului prin părțile locului.

N-am înțeles niciodată de ce ființe cu degete opozabile, ca mine și ca tine, stau la cozi interminabile și plătesc ca să viziteze catedrale & biserici. Prima și ultima oară când am vizitat o biserică a fost acum mai bine de-un an, la Budapesta, și au fost cele mai plictisitoare cinci minute din viața mea. Noroc că am ieșit repede și m-am așezat la terasa de vizavi. Nu-mi aduc aminte cum se chema sau ce minunății zăceau prin muzeul ăla, în schimb am în minte imaginea turiștilor care se opreau la fiecare pas ca să admire orice banalitate. Probabil că fiecare își spunea, pe limba lui, „Hei, ce altar frumos!", deși aș da la pariu că ăla era un altar obișnuit, ca oricare altul.

Cumva, să te plimbi pe la catedralele sau bisericile din orașele în care te duci este ca și cum ai face o vizită la stadionul echipei locale. Adică, e ok să mergi, dar numai dacă ești bisericos sau microbist de felul tău. În orice altă situație, locurile astea sunt monotone ca un discurs rostit de Iohannis. Pe deasupra, atmosfera în locurile astea e de înmormântare. Dacă scoți un sunet sau te hăhăi la o glumiță nevinovată care-ți trece prin cap, un nene care admiră o pictură murală o să-ți arunce priviri înțepătoare. Și nu doar pentru că faci zgomot într-o biserică, ci mai ales pentru că nu înțelegi arta. Sau ceva de genul.

Casele în care au locuit, cu ani în urmă, diverse personalități ar fi de interes doar dacă personalitățile alea ar fi fost designeri de interior. Și na, în ciuda trecerii anilor, să se fi păstrat nebunelile pe care le-au construit oamenii prin casă. Altfel, e stupid să dai o cârlă de bani ca să pui talpa pe pământul pe care a călcat Dante Alighieri când era țânc. Sau ca să stai fix în locul unde se scobea Van Gogh în buric, acum 150 de ani.

Iar înăuntru e mai horror ca la muzeu. Turiștii sunt la fel de agitați și-și dau la fel de multe coate ca să vadă pereții sau mobila de pe vremea lui Pazvante. Diferența e că, aici, spațiul e, de regulă, mult mai restrâns. Na, e doar o casă. Așa că abia ai loc să bagi mâna-n buzunar și să scoți telefonul, ca să citești o recenzie serioasă despre barul de vizavi.

În caz că nu știai, pe planeta noastră există o adevărată cultură a turismului de cafenele. Practic, cetățeni liberi găsesc relaxant să călătorească prin lume și să-și clătească ochii într-un spațiu în care alții își beau cafeaua. Și nu, nu-i doar despre gustul divin al cafelei ori despre cafenelele cu cannabis din Amsterdam. Asta ar fi acceptabil. Nu, turismul de cafenele e și despre stilul în care e decorată încăperea ori despre ce-a mâzgălit pe pereți vreun artist de care n-a auzit nimeni.

Chiar acum, când citești textul ăsta, cineva tocmai pune piciorul într-un oraș nou și își șoptește entuziast: „Abia aștept să fac turul cafenelelor de aici!". Nu vreau să par vreun insensibil căruia îi lipsește simțul artistic. Dar, pe bune, dacă ești pasionat de cum arată niște cămăruțe unde principala activitate e băutul de cafea, înseamnă că te plictisești groaznic cu tine însuți.

În orice altă zi în afara vacanței, pun pariu că ți s-ar părea absurd să-ți faci rezervare online ca să urci o groază de scări, înconjurat de turiști abrutizați și plozi care urlă. Bașca să mai și plătești, ca și cum ar fi vreun privilegiu. Dar cumva, în timpul concediului, scenariul ăsta devine distractiv pentru mulți. Cu toate că experiența propriu-zisă nu-i deloc deosebită, ba dimpotrivă. Gândește-te: urci multe scări, gâfâi ca și cum ai fugi de gabori și ajungi sus după câteva minute. Totul pentru o priveliște. De obicei, ajungi atât de obosit în vârful turnului, că abia poți să exclami un „Băi, ce frumos se vede!", și ăla tras de păr. După care te pregătești de coborâre.

Singura alinare e că e posibil să iei o droaie de like-uri pe Facebook, în caz că mai ai energie să-ți faci un selfie panoramic. Ok, și-o să-i povestești mătușii de la țară cum ai escaladat turnul ăla celebru și ce grozav se vedea de sus. Iar ea o să se bucure că nepoțelul ei a ajuns pe cele mai înalte culmi ale vieții. Măcar atâta răsplată să primești, dacă tot ai fost fraier și-ai făcut atâta efort.

Când am fost la Verona, chiar am vrut să vizitez Balconul Julietei, cel mai cunoscut punct turistic din oraș. Evident, știam că e doar o legendă, că Shakespeare a scris „Romeo și Julieta" fără să fi fost vreodată la Verona și că personajele din tragedia scrisă de el n-au existat. Dar am zis să nu-l iau pe „nu" în brațe și să mă duc. Poate că aș fi intrat în casa Julietei, ba aș fi urcat și la balconul vedetă, dacă vizita s-ar fi desfășurat cum îmi imaginam eu: cel mult doi-trei inși la intrare și câțiva îngrijitori de muzeu care mă ademenesc c-o ciocolată ca să trec pragul imobilului.

În schimb, era o aglomerație de ziceai că venise Steaua lui Reghe în oraș. Turiști de toate națiile cărau aparate de fotografiat după ei și se înghionteau să ajungă mai repede la ușă. Nu pe moca, ci pe șase euro de căciulă, că atâta costă să vizitezi o casă a unor personaje pe care un scriitor și le-a imaginat acum vreo 400 de ani. Cum există atâția turiști fascinați de povestea lui Shakespeare, veronezii profită la maximum. Există chiar și-un mormânt al Julietei, iar orașul e una din destinațiile preferate ale îndrăgostiților din toate părțile lumii.

Toate astea ar trebui să te motiveze. Pe bune, dacă unii fac din rahat bici, înseamnă că nu-i imposibil. Până și apartamentul în care stai acum ar putea deveni punct de atracție pentru turiștii din toate colțurile lumii. Ai nevoie doar de niște promovare masivă și un mesaj eficient. Cu plăcere.

Citește mai multe despre turiști:
4 motive pentru care turiștii sunt o turmă de ghiolbani
Cum e să fii arestat când ești în vacanță
Poveștile agenților de turism români cu clienții: amorezi infideli, hoți de saltele și săraci cu duhul