Nudurile astea îți arată frumusețea și puterea româncelor în tonuri de gri

Eu petrec tot mai puțin timp pe rețelele sociale și încerc să nu le transform într-un stil de viață. Dar cu Instagram, însă, e mai greu decât e cu celelalte. Sunt mereu cadre frumoase, culori intense și chestii care îți fură ochii. Printre ele am ajuns să observ și un fenomen care se conturează ceva mai bine, pe zi ce trece. Mă refer că fotografia devine și artă, dacă te uiți unde trebuie, pe internet.

Nu e nevoie să fii mare cunoscător, că pe aia de fac o treabă bună îi observi de la o poștă. Pe principiul ăsta l-am descoperit pe Ștefan Neagu. E un tip din Onești, în județul Bacău, care își umple timpul cu ședințe după ședințe de fotografie nud. Cumva el reușește să lase să se vadă nici prea mult, nici prea puțin din trupurile femeilor care i se dezbracă în fața obiectivului.

Când ești din provincie, cam știi cum devine treaba cu genul ăsta artistic. Mereu vor fi idei preconcepute despre ceea ce faci. Și mai rău e că în România zilelor noastre manechinele care acceptă să pozeze nud sunt privite ca fiind orice altceva și nu femei stapâne pe propriul lor corp. Așa că nuditatea asta ajunge să intimideze, dar nu când ar trebui și lasă mari semne de întrebare despre noi ca popor. „Dacă ne intimidează, pesemne că ne aflăm într-o societate complet dată peste cap”, mi-a zis Ștefan Neagu.

Am încercat să aflu de la el care e cel mai bun mod în care poate fi abordat genul acesta fotografic, câtă vreme trăim clipe cu adevărat tradiționale și românești în care sexualitatea încă ajunge să ne dea realitățile peste cap pentru că e privită ca ceva rușinos.

VICE: De unde îți vin toate ideile pentru seriile de imagini cu doamne și domnișoare care îți pozează nud?
Ștefan Neagu: Ideile vin de cele mai multe ori prin pură observație: un pasaj dintr-o carte, o linie melodică, un vers rătăcit prin minte, o postură sau un gest remarcat mai mult sau mai putin pe furiș. Uneori, e suficient să fii atent la detalii. E o rețetă valabilă indiferent de genul fotografic pe care îl abordez. Am numit modelul „colaboratoare”, pentru că fără efortul comun nu aș putea obține vreodată rezultatul pe care îl am deja în minte.

Crezi că oferi publicului și o lecție de empowerment a femeilor odată cu fotografiile tale nud?
N-aș vrea ca imaginile să fie percepute ca lecții, în general. Femeia poate fi puternică și fără ca noi, bărbații, să arătăm asta. Mai exact, femeia este atât de puternică pe cât își dorește ea să fie. Uneori, un pantof stiletto e mai puternic decât un pumn în masă. În același timp, o sesiune foto cu un model conștient de propria valoare e mult mai comod de dus la bun sfârșit.

Mai e valabilă ideea de muză?
Cu siguranță. În portretistică, în general, modelul trebuie să te inspire. E necesară căutarea rezonanței pe care o poți obține mai mult sau mai puțin ușor. Este acea comunicare non-verbală. O fractură, o breșă în această comunicare face inutil tot efortul. Este un risc mare să pierzi din vedere acest detaliu dacă preocuparea principală este să evaluezi cât de artist ești.

Ce nu a înțeles până acum publicul din România despre fotografia nud?
Frumusețea corpului uman ar trebui acceptată cu naturalețe. Din cele mai vechi timpuri, corpul omului a fost sursă de inspirație în arte, subiect de studiu în medicină, suscitând interes și în matematici prin regăsirea Numărului de Aur în calculul proporțiilor. Mi se pare o ipocrizie să nu accepți nuditatea.

Firescul ei nu cred că trebuie confundat însă cu ostentația, deranjantă de altfel indiferent de context. Mă gandesc că, de multe ori, părerea unui individ cu tricoul ridicat care își mângâie burta dezgolită, în timp ce se scobește între dinți, ofensat fiind la vederea unei fotografii de nud artistică, este luată drept opinie pertinentă. Dar nu aș vrea să rămânem cu imaginea asta în minte. Și cred că este un aspect global valabil, nu doar în România.

Există o barieră foarte fină între nud și pornografie. Ce te diferențiază ca artist de categoria din urmă?
Aș spune că este vorba de scopul urmărit. Așa cum am mai spus și cu alte ocazii, fotografia unui nud, în toate formele ei, de la nudul artistic până la fotografia erotică și pornografie, spune mai multe despre fotograf decât despre model. Este pura alegere a autorului, așa cum este și alegerea publicului care îl urmărește. Personal, caut forme care să stimuleze estetic.

Manechinele tale inspiră multă feminitate, chiar dacă de cele mai multe ori sunt complet goale. Crezi că e ceva intimidant pentru bărbați să le poată privi astfel?
Dacă aceasta (naturalețea – n.r.) intimidează, pesemne că ne aflăm într-o societate complet dată peste cap. Atunci când o fotografie reușește să transmită o emoție, deopotrivă resimțită atât de bârbați, cât și de femei, înseamnă că scopul a fost atins.

Ideea de femeie ca obiect încă e un subiect delicat al zilelor noastre. Cum reușești să îl convingi pe privitor că există și o metaforă în spatele siluetelor?
În fotografii caut frumusețea și eleganța formei într-un cadru dat. Asocierea cu ideea de femeie ca obiect mi s-ar părea nefericită atât din perspectiva fotografului, cât și din postura cuiva care îmi privește imaginea.

Privitorul filtrează fotografia prin propria percepție, influențată în mare masură de ceea ce cunoaște. Argumentările mai mult sau mai puțin stufoase ale autorului pot duce cel mult la acceptarea imaginilor. Privitorul rezonează sau nu cu o imagine. Atât.

De ce nu lași să se vadă mai mult în cadrele tale?
Dacă ar fi să fac o comparație, este ca o poveste cu finalul încheiat de privitor. Conform principiilor gestaltiste ale percepției, mintea omului caută să închidă formele, să lege detaliile într-un tot. Prefer imaginile sugestive, celor descriptive. Este o provocare propusă celor care îmi privesc, cu răbdare, fotografiile.

Vezi mai jos mai multe fotografii de-ale lui Ștefan. Totodată, îi poți urmări muncape site-ul său.