Ce se întâmplă cu tine după ce mori în România

La fiecare trei minute, un român își pierde viaţa din cauza bolilor cardiovasculare. Cinci români pe zi mor în accidente rutiere. De fapt, Bulgaria şi România sunt ţările cu cea mai mare rată a mortalităţii din Uniunea Europeană. Așa că e clar: în România, cel puțin, industria funerară poate fi o alegere bună pentru o afacere de succes.

Cum ajungi să-ți deschizi o agenție de pompe funebre? Sau să te ocupi de îmbălsămări? Cum vezi viața atunci când zi de zi ești nevoit să dai nas în nas cu propria-ți mortalitate?

Din fericire, am avut ocazia să aflu răspunsul la întrebările astea direct de la sursă. Mai exact, la Expo Funerare, singurul eveniment din industria funerară din România (amplasat în același pavilion cu Senior Expo - Târgul Seniorilor, hei Romexpo, porecla ta e Subtilitate). Acolo am stat de vorbă cu câțiva expozanți care mi-au povestit despre ultimele trenduri în materie de înmormântări, despre cât de greu e să lucrezi cu oameni care trec prin momente atât de dureroase și, nu în ultimul rând, despre importanța unui standard de practici în industria funerară.

La urma urmei, toți suntem datori cu o moarte, dar nici să facem lucrurile după ureche. Mai ales când există mulți români (poate știi de la vreun bunic) care au grijă să-și pună în ordine înmormântarea, din timpul vieții: lumânări, batiste, hainele, sicriul și, evident, locul de veci. Banii de pomană sunt și ei acolo. Pentru mulți români, o înmormântare cumsecade e semn de respect în fața semenilor rămași aici.

VICE: Cum ai ajuns să te ocupi cu asta?
Paulina: Ideea aparține fratelui meu, care și-a început activitatea fiind preot în devenire. De aici a plecat ideea de a fi producător de sicrie și servicii funerare.

Nu-i o meserie foarte tristă?
La început e o meserie foarte grea și dureroasă. Dar cu timpul te obișnuiești și devine o meserie ca oricare alta.

Există trenduri în industria sicrielor? Mode?
În anii trecuți se solicitau doar sicrie negre sau cât mai închise la culoare. Acum se solicită modele mult mai diverse și cât mai frumoase din punct de vedere estetic. Dacă putem spune despre un sicriu că e frumos, din punct de vedere estetic.

Ați avut și cereri ciudate?
Am avut cereri pentru evenimente extrem de neplăcute, precum cazul tatălui care a murit împreună cu cei șase copii în Valea Jiului, într-un incendiu, sau alte cazuri mai dramatice.

Cum separi jobul ăsta de viața personală?
Prin obișnuință. Mie nu mi-a dat niciodată fiori așa rău, deși sunt zile când vezi atâta durere în sufletul omului și ești și tu afectat, că e normal.

VICE: Ce înseamnă, mai exact, meseria asta?
Philippe: Noi oferim toate produsele și serviciile necesare pentru îngrijirea cadavrului înainte de înmormântare. Dezinfectare, îmbălsămare. Sunt multe lucruri care se pot face unui cadavru înainte de a-l prezenta familiei.

Cum v-ați apucat de asta?
Am avut pe cineva în familie care a murit și am avut foarte multe probleme cu cadavrul, iar mama mea, fostă asistentă, voia să se reîntoarcă la muncă, așa că glumeam la început pe subiectul ăsta, dar în cele din urmă i-am zis: „Voiai să te reapuci de muncă, de ce să nu facem asta?”. Așa că mama s-a apucat de asta acum 30 de ani, iar eu i-am călcat pe urme. Fac asta din 1988.

Simon: Accidental. Dar trebuie să iubești meseria asta ca să poți s-o faci. Fiecare cadavru e diferit. În primul rând le oferi grija pe care și-o dorește familia. Pentru că, pe vremuri, morții pur și simplu se aruncau. Nouă ne pasă de ei, încercăm să le păstrăm demnitatea intactă.

Care e cea mai nasoală parte a meseriei voastre?
Nimic. Dacă practici meseria asta, trebuie să îți placă la nebunie. Dacă ai orice fel de emoții negative, apucă-te de altceva.

Există trenduri în jobul ăsta?
De obicei, trebuie să fii atent la legile care reglementează domeniul. Până acum câțiva ani, de exemplu, puteai să folosești formaldehidă, o substanță cancerigenă. Acum e interzisă în Europa.

Există vreun caz pe care n-o să-l uiți niciodată?
Fiecare zi e diferită, fiecare caz e diferit. Ne-am ocupat de peste 25 de mii de cazuri. Când lucrezi, te gândești doar la cum să faci familia fericită. Sigur că ții minte unele cazuri, de exemplu copiii, dar când lucrezi, tehnicianul din tine preia comanda și faci ceea ce trebuie să faci. Cadavrele descompuse cred că sunt cele mai complicate, cele descoperite după câteva zile sau chiar săptămâni.

VICE: Cu ce se ocupă compania ta?
Nikolay: Noi suntem producători de echipament frigorific. În ultimii ani am descoperit că frigiderele noastre ar putea să prindă în industria funerară. Așa că am conceput un sicriu frigorific. E ca un frigider din casă, care îți păstrează carnea congelată. Răcește cadavrul, ca să îl poți păstra mai mult timp acasă, cel puțin două, trei zile, maximum zece.

De ce ai vrea să faci asta?
Atunci când familia vrea să țină mortul acasă până când ajung rudele din străinătate, de exemplu. Pe modelul ăsta există chiar steagul României, l-am adaptat special. E foarte bun pentru înmormântările de politicieni și alte persoane publice.

Cum faci față tristeții din industria asta?
Nu e ușor. Dar din fericire, lucrăm mai mult cu agenții funerare, care se ocupă de obicei de partea asta și închiriază sicriele direct oamenilor.

Îți amintești de vreun caz atipic?
Unul din clienții noștri de la o agenție funerară m-a întrebat într-o duminică seară dacă putem livra un frigider pentru un caz. Dimineață m-am trezit și mi-am dat seama că trebuie să mut eu cadavrul din sicriul obișnuit. A fost oribil, dar a trebuit să fac asta.

VICE: Cu ce se ocupă FCDSR?
George: Suntem o organizație patronală. Am dezvoltat coduri de bune practici pentru firmele de servicii funerare și primul standard funerar care, din punctul nostru de vedere, este mai bun decât standardul Uniunii Europene. Am creat ceea ce se numește „planuri funerare”, în cadrul cărora, contra unei sume modice (plecând de la 2,5 euro până la 7-8 euro) ți se asigură, gratuit, toate serviciile în cazul unui deces.

Cum ai ajuns să te ocupi de asta?
Zona de funerare nu era acoperită pe partea de confederații. Tot timpul ne uităm în vest, ne uităm la filme și vedem înmormântările acelea luxoase și ne întrebăm cum și le permit. Abia de curând am început și noi să vorbim de tanatopraxie, o îmbălsămare fără formaldehidă, care e cancerigenă și 30% din ea rămâne în sol. Acum îmbălsămările se fac cu substanțe biocide, care nu prezintă niciun risc.

Care sunt ultimele trenduri în materie de înmormântări?
De exemplu, românul era obișnuit să-și ducă decedatul cu ce apuca. De la căruță până la cărucior și altele. În momentul acesta există opțiunea unei mașini de paradă, mașini de recuperare, e clar că nu mai vor elemente prozaice în ceremonie. Până acum se căutau coroane de flori, acum mulți vor vaze cu crini pe sicriu. Românul voia să alerge să pregătească totul singur, inclusiv lucrurile legate de pomană, acum apelează pentru toate serviciile la firmele de funerare. Mai nou, se cere fanfară la multe înmormântări.

Te ajută un astfel de job să te împaci cu propria ta mortalitate?
Da, la mine a funcționat. Cred cu tărie în viața de apoi.

VICE: Cum e să vindeți un produs într-o industrie atât de macabră?
Alexandra: E ca și cum ai vinde pantofi. Ne-am obișnuit, ni se pare ceva firesc, nu mai e ceva ieșit din comun. Noi facem și mozaicuri ornamentale pentru cimitire și gărdulețe.

Care a fost cel mai ciudat felinar pe care l-ați făcut?
Au vrut niște clienți la un moment dat un felinar cu etaj. Adică un felinar normal supraetajat. Ca să intre mai multe lumânări.

Te ajută munca într-o astfel de industrie să te împaci mai mult cu propria ta mortalitate?
Să știi că da. Acum privesc totul atât de relaxat, înainte poate dacă aș fi ajuns într-un loc ca ăsta, m-aș fi înspăimântat să văd atâtea sicrie și materiale de îmbălsămat în jurul meu. Acum nu. Toți ne naștem și toți suntem datori cu o moarte.

VICE: Cum ai ajuns tocmai la mașini funerare?
Nelu: Asta fac de zece ani. Am făcut ce nu era în România. Aduceam mereu mașinile din Italia și am zis: de ce să nu le producem direct în România. Luăm un furgon gol și îi facem interiorul, dăm jos tapițeria și refacem totul, cu inox, cu tot, după standardul din domeniul funerar.

Cum merge business-ul de mașini funerare?
Românul vrea mult, mare, frumos și ieftin. La noi cam toate mașinile funerare sunt de calitate jalnică, mulți le fac în Ungaria. Prețuri la jumătate, dar când ai deschis în spate se vede diferența. Pe mulți nici nu-i interesează calitatea.

De ce ai mai avea nevoie de inox de calitate în mașina care duce mortul?
Din respect față de persoana decedată.

Cum faci să nu duci acasă tristețea din industria asta?
Nu faci munca asta dacă o duci acasă. S-a terminat, dai mâna cu familia, ei cu supărarea lor, pentru noi e doar un job. Îți trebuie un caracter destul de tare, nu e pentru oricine. E ca și cu chirurgul. Poate într-o zi are în față un bolnav de cancer, asta nu înseamnă că seara se duce acasă și suferă.

Te ajută jobul ăsta să te împaci cu propria mortalitate?
Tuturor ne e frică de moarte. Am vrea să trăim cinci sute de ani dacă am putea. Dar în fața clientului trebuie să fii tare, să nu simți nimic. Totuși, suntem oameni.