Hip hop-ul este raiul modei

De la primul minut când m-am uitat la videoclipul „Fukk Sleep” al Dianei Kunst, filmat cu A$AP Rocky, m-am rugat în liniște să nu fie un alt film de modă. Prin film de modă mă refer la toată narațiunea și substanța care vor fi secate ca să facă loc modei și numai ei. M-am rugat ca Rocky să nu fie eclipsat de haine. Nu a fost, dar efectul styling-ului din video mi-a amintit de un editorial de modă dintr-o revistă independentă pentru tineri.

Printre hainele prezentate am observat o geacă de pompier făcută de Raf Simons pentru Calvin Klein, o vestă groasă fără mâneci accesorizată cu mănuși lungi de cauciuc și o cagulă de Raf Simon, niște pantaloni cu paiete de la Commes Des Garcons, pantaloni din piele de șarpe și cizme de la Alyx. În unele scene, Rocky poartă o eșarfă de mătase în jurul feței ca o babushka rusească – un look pe care l-a mai folosit și la o apariție recentă la LACMA. A fost foarte Lotta Volkpva pentru Vetements și Balenciaga, dar puțin mai interesant încât a estompat diferențele de gen.

Ultimul videoclip care mi-a lăsat același sentiment de editorial de modă a fost „Bitch Better Have My Money” al Rihannei, stilizat de Mel Ottenberg, bărbatul din spatele Rihanna Fashion Effect – orice poartă devine instant mai cool, copiat la infinit. De „Fukk Sleep” s-au ocupat stilistul lui A$AP Rocky, Matthew Henson, și Matthew Josephs, colaborator de lungă durată a lui FKA Twigs. Ambele videoclipuri au găsit echilibrul perfect dintre modă și narațiune. Este vorba despre echilibru. Când hainele copleșesc narațiunea și pe artiștii implicați, se transformă într-un film de modă, o reclamă de patru minute. Un exemplu mai recent al combinației de hip hop și modă ar putea fi cel cu Beyonce și Jay Z la Luvru în ținute coordonate, o rochie Versace Couture pentru ea, sacouri fără cămașă pentru el.

Dar hip hop-ul și moda de lux au fost mereu buni camarazi. De la „Pass The Courvaisier” din 2001 al lui Busta Rhymes la „Gucci Gang” al lui Lil Pump, plasarea de produs în versuri nu e nimic nou și datează de aproape două decenii. Am vorbit la telefon recent cu nepotul meu de 20 de ani care este pasionat de scena și cultura hip hop. L-am întrebat ce crede despre numele de produse din versuri și a recunoscut că nici măcar nu a fost atent la ele fiindcă sunt omniprezente, la fel cum un pește nu este atent la apă. Să te dai mare cu succesele și să cânți despre ambițiile și luptele tale țin de narațiunea hip hop-ului și asta include și să menționezi ceasuri scumpe, branduri de lux și alte lucruri sofisticate.

Hip hop-ul a fost mereu despre autenticitate și onestitate, dar este de asemenea și autobiografic. Dacă ai ceva de împărțit cu un alt hip hopper, atunci scoți un diss. Dacă nu trăiești în cartier de ce să cânți despre asta? Nu există nicio contradicție în faptul că versurile lui Nicki Minaj vorbesc despre Coco Chanel din moment ce primește poșete în ediție limitată de la brand. Să te aștepți numai la piese despre violența din cartier cum vor nostalgicii, nu pare doar reductiv, ci și plictisitor și te limitează din punct de vedere creativ. Au apărut și meme-uri care suprapun artiști ca Ice Cube cu o armă și un 6ix9ine pozând într-o blană colorată asortată cu părul, pe care scria „Hip Hop atunci și Hip Hopul de acum”. Adică acum artiștii sunt obsedați de imagine.

Jacques Attali, în cartea sa, Noise: The Political Economy of Music, vorbește despre muzica afro-americană și într-un pasaj despre jazz-ul liber te face să vezi hip hop-ul și condiția afro-americanilor în altă lumină: „Negrii din America au adoptat o poziție mai contemplativă politic… Nu e înțelept să-ți asumi riscuri fără sens, să devii evident, să dai aiurea din gură la televizor. Asta ne face vulnerabili în toate felurile, ușor de identificat de forțele reactive”.

Asta înseamnă că folosirea muzicii nu este doar pentru distracție și exprimare de sine, dar și pentru motive politice și transmiterea mesajului într-o societate care oferă o platformă mică sau absentă de exprimare de sine sau te pedepsește pentru asta. Muzica a făcut mereu parte din limbajul persoanelor afro-americane. Sclavii africani aduși în America au folosit muzica să-și transmită mesajele secrete unul altuia ca patronii lor albi să le vadă doar ca pe niște modalități de distracție.

Odată cu evoluția social media, artiștii au mai mult control asupra imaginii și stilului personal. Platformele ca Instagram le arată viețile lor private, alegerile în materie de modă și ce branduri le plac. Alegerile lor influențează publicul, dar și industria modei. Social media a schimbat puterea care era deținută de publicațiile de modă. Artiștii hip hop sunt staruri de imitat și admirat. Trebuie doar să te uiți la prima prezentare a lui Virgil Abloh pentru colecția de bărbați de la Louis Vuitton: artiștii hip-hop nu au stat doar în primul rând, ci au defilat și pe podium. Abloh are o carieră înfloritoare ca DJ, iar muzica hip hop este o parte integrală a ce este și creează el.

Hip hop-ul le permite oamenilor să-și trăiască fanteziile de exces, hedonism și ambiția de a profita de orice chiar dacă totul ține cât un cântec. Iar brandurile de modă fac la fel, chiar dacă este vorba de durata unei prezentări, o privire în vitrina magazinului sau timpul petrecut răsfoind SSENSE.

Artiștii hip hop cântă despre crime, sex, droguri, rasism și bani, toatre subiectele pe care societatea vestică se chinuie să le discute deschis. Și ambele, când sunt bune, au legătură cu politica, identitatea de gen, clasa și religia, ca să provoace status quo sau să ofere unelte de exprimare de sine. Permite oamenilor să se definească prin intermediul hainelor. Ai putea spune că hip este despre exprimarea de sine și că moda oferă uneltele. Trăim, mai mult ca niciodată, într-o cultură vizuală, iar moda devine modalitatea de comunicare.

Industria modei în sine a început să se schimbe și să se ajusteze la o generație care a crescut cu ușurința și realitatea oferită de hainele de stradă – o generație care valorifică identitatea deasupra conformității. Casele de lux, care acum se inspiră din estetica modei de stradă pentru produsul lor, nu arată nelalocul lor în videoclipurile hip hop pentru că unele dintre obiecte, stiluri, siluete și atitudini au originat din hip hop. Asta poate fi văzut cu o casă ca Gucci care a lucrat cu Dapper Dan ca să producă o colecție. A$AP Rocky a explorat posibilitățile modei tradiționate avangardiste. Young Thug a folosit moda ca o provocare de estompare a genului binar. Pusha T poartă costume Craig Green făcute la comandă, Lil Uzi Vert vorbește despre adolescenții din mall, iar Travis Scott joacă în campaniile Saint Laurent. Nici nu-l mai menționez pe Kanye. Acești muzicieni care schimbă cultura au îmbrățișat moda până în punctul în care a devenit acum integrală pentru ambele tabere.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.