Ce înseamnă să fii urmărită luni de zile de un obsedat

Acest articol a apărut inițial în Tonic VICE.

Dodie Mercer, în vârstă de 34 de ani, a trăit două vieți în paralel în iarna lui 2016. Exista „acea Dodie de la 9 la 5”, acea parte din ea care i-a permis să adopte o față curajoasă și să-și ducă la îndeplinire sarcinile de la job. Dar după ce termina munca și pleca acasă, Mercer continua cu cea de-a doua rutină a ei: să-și protejeze locuința de stalker-ul ei.

„Dodie cea de după muncă era o carcasă goală pe interior”, a scris Mercer în 2016 într-o postare pe blog despre experiența ei.

Să iasă din mașină însemna jumătate din bătălie, spune Mercer. Odată intrată în apartament, verifica fiecare cameră, cu o bâtă și un pistol cu electroșocuri în mâini, se uita după perdeaua de la duș, sub pat, în dulapuri, după fața intrusului pe care ajunsese s-o cunoască din pricina plimbărilor lui zilnice prin pădure, chiar pe lângă fereastra locuinței sale. După ce se asigura că nu este în apartament, Mercer se încuia în dormitor și se uita la televizor până o lua somnul.

„M-am simțit ca o prizonieră în propria mea casă”, spune ea. „Dacă dintr-un motiv sau altul, nu reușeam să ajung acasă înainte de lăsarea întunericului, rugam pe cineva să mă aştepte şi să mă conducă acasă ca să pot verifica camerele. Mă trezea orice sunet. Credeam că e el care încearcă să mă violeze sau să mă omoare.”

Mercer a continuat să facă asta mai bine de un an și și-a ținut în frâu lacrimile la birou într-un efort de a nu părea „slabă”, spune ea. A continuat să facă asta chiar și după ce într-o seară a primit 22 de apeluri de la un număr blocat. Ea și-a înfruntat stalker-ul. A răspuns la telefon și i-a spus: „Cine ești și ce vrei? Spune-mi sau chem Poliția”.

„Arată-mi păsărica ta”, mi-a spus.

„Cădeam într-un vortex atunci când se întâmpla”, spune Mercer. „Chiar și în zilele cele mai nasoale, când el era afară și trebuia să sun la 112, blocam tot ce se întâmpla cât timp eram la muncă. Acum dacă stau să mă gândesc, cred că a fost o tehnică de supraviețuire. N-aș fi putut să lucrez fără mă detașez de asta. În multe dintre zile, uitam de tot că sunt urmărită până în momentul în care trebuia să plec acasă.”
Asta s-a schimbat în martie 2016, când Nick, al cărui nume îl cunoaște acum și Mercer, a fost arestat. Acela a fost momentul, spune ea, când șocul și adrenalina traumei au început să se risipească și sănătatea ei mintală a început să se deterioreze.

„Stalking-ul și alte forme de hărțuire și abuz pot avea efecte negative asupra sănătății mintale a victimelor, prin modificarea sentimentului de bunăstare, a autopercepției și a încrederii în relațiile lor cu prietenii și cunoștințele”, spune Pilar Arana, un psihoterapeut din Buneos Aires. Arana a adăugat că 7,5 milioane de oameni sunt urmăriți anual în Statele Unite, iar femeile cu vârste între 18 și 24 de ani sunt cele mai afectate.

După ce Nick a fost arestat, Mercer, o alergătoare pasionată, a reînceput să-și reia rutina. Abia după două luni după ce s-a mutat din zona aia au început să apară primele semne ale tulburării ei mintale. Mercer a început să se izoleze, folosindu-și noul loc de muncă ca pe o scuză. Se simțea prea extenuată ca să meargă la alergat și sfârșea prin a se retrage în pat atunci când era nevoită să iasă din casă.

Un shake cu proteine a dat-o complet peste cap. Mercer a reușit să-și adune curajul ca să meargă la sală și s-a răsplătit cu un shake pentru asta. Când a ajuns la mașină, ea a realizat că nu avea gustul de ciocolată și unt de arahide pe care îl ceruse. Era furioasă. Mânia, spune ea, „venea în valuri”. A început să plângă în hohote, fără să se poată stăpâni. „În tot acest timp, mă gândeam că nu era normal ce se întâmpla”, spune ea. „Și asta m-a speriat.”

O săptămână mai târziu, Mercer a început să se certe cu prietenul ei de pe atunci despre cine trebuia să ducă gunoiul. El i-a spus că e leneșă, și ei i-a scăpat fără să vrea: „Nu vreau să duc gunoiul pentru că mi-e frică de întuneric”.

„De îndată ce am rostit asta, am știut că este adevărat și că am nevoie de ajutor”, a spus ea. Mercer a mers la un psiholog și a fost diagnosticată cu tulburare complexă de stres post-traumatic (PTSD), depresie și anxietate. „PTSD este caracterizat prin patru categorii de simptome”, spune Quandra Chaffers, o asistentă socială cu autorizație de liberă practică. „Persoana trebuie să se confrunte cu senzația de parcă trauma sau evenimentul care le-a pus viața în pericol se întâmplă din nou. Asta poate include coșmaruri, flashbackuri și retrăirea evenimentelor”.

Cealaltă categorie, explică Chaffers, are de-a face cu efectele negative, de genul „Nu mai pot avea încredere în nimeni” sau „lumea nu este un loc sigur”. Persoanele care au fost urmărite pot fi și „agitate și se pot speria ușor”.

„Ar putea să le ia ceva ca să se calmeze chiar și atunci când realizează că stalker-ul lor nu este prin preajmă”, a spus Chaffers. „Categoria finală de simptome ar putea fi descrisă prin aruncatul permanent al privirii peste umăr sau hipervigilența”.

Autoarea Lizabeth Meredith spune că chiar și la ani distanță după ce a fost urmărită de către fostul ei soț –– care i-a răpit fiicele și a plecat din țară –– tot se simțea neliniștită, chiar și după ce și-a recuperat fetele și s-a întors acasă. Meredith a scris mai târziu despre această experiență în memoriile ei, Pieces of Me: Rescuing My Kidnapped Daughter. „Sunetul telefonului sau al unui ciocănit la ușă mă trimitea într-o vrie, câteodată într-un acces de furie. Am fost diagnosticată cu PTSD la șase luni de la întoarcere”.

Michelene Wasil, un psihoterapeut licențiat în problemele de familie și căsnicie, spune că nu este ieșit din comun ca femeile care au fost urmărite să se autoînvinovățească, fapt care duce la depresie și la alte tulburări mintale. „Își chinuie propria minte după orice interacțiune cu afirmații de tipul poate că am fost prea prietenoasă, n-ar fi trebuit să zic asta”, spune Wasil. „Posibilitatea ca stalker-ul să-și găsească victimele este răsfirată de-a lungul vieților lor. E ca și cum n-au scăpare. Te simți ca o marionetă, ca și cum nu ai deloc control asupra propriei tale vieți”.

Astăzi, Mercer spune că își recapătă o parte din acel control. „PTSD îți reprogramează creierul”, spune ea. „Simțeam o ură imensă față de acest bărbat care dăduse buzna în viața mea și o schimbase pentru totdeauna. Am înțeles că nu voi mai fi niciodată la fel, dar nu m-am împăcat cu gândul ăsta.”

„Încă învăț și încerc să-mi definesc propria persoană”, spune ea. „Mă lupt zilnic să țin așa-zișii demoni la distanță. Dar, la fel cum e și la alergat, cu cât te antrenezi mai mult, cu atât devii mai puternic. Și eu devin din ce în ce mai puternică din punct de vedere psihic în fiecare zi.”