FYI.

This story is over 5 years old.

HighHui

Cele mai nașpa substanțe folosite de dealeri ca să îndoaie drogurile

Mai ții minte momentul ăla când ai băgat droguri fără vreun efect? D-aia.
Fotografie: Andrew Russeth / CC by 2.0 license, via

Eram într-un bar de karaoke din cartierul chinezesc când am văzut niște flashuri de lumină la fereastra pătrată de la ușa noastră. Curios din fire, am ieșit afară și am descoperit că un student coreean făcuse o supradoză de MD. Ambulanța era deja pe drum.

Sunt o persoană care a cunoscut ceva dealeri, deci știu cât de nasol poate fi un MDMA de proastă calitate. Asta se întâmplă pentru că, indiferent dacă ești din mafia regală sau liber profesionist la colț de stradă, afacerea drogurilor se rezumă la maximizarea profiturilor și minimizarea costurilor. Asta este baza.

Publicitate

Următorul aspect e că majoritatea traficanților de droguri sunt din aceeași pătură socio-economică. Ei sunt violenți și fără scrupule, iar dacă văd o oportunitate de a trage un pic, nu o să piardă nopți gândindu-se că a băgat în spital un client. Astfel, toți traficanții de droguri sunt la fel, deși produsele lor sunt într-o continuă schimbare.


Cum să te comporți cu un dealer de iarbă


După ce am vorbit cu mai mulți consumatori, am aflat că majoritatea oamenilor preferă să-și cumpere drogurile de pe dark web, unde sistemul de rating asigură calitatea și minimizează riscul. În lumina acestor descoperiri, se pare că traficanții de stradă pierd teren, așa că am fost curios să discut cu câțiva și să aflu ce părere au. De ce traficul stradal e într-o stare atât de disperată? Care e cel mai groaznic agent de îndoire pe care l-au folosit? Și de ce dracu au folosit astfel de substanțe?

Yianni, 29 de ani, dealer de cocaină

Fotografie: Max Sparber / CC by 2.0 license, via

VICE: Bună Yianni, spune-mi care-s cele mai nasoale chestii pe care le-ai amestecat cu cocaina?
Yianni: Înainte, rulam speed-ul într-o pudră foarte fină și puneam un pic într-o punguliță, câteva zecimi de obicei. Dar, dacă-ți vine să crezi, când nu am mai adăugat speed, unii oameni au început să se plângă, așa că am înlocuit speed-ul cu câteva grame de cafeină per porție și s-au potolit. High-ul doar de la cox nu prea le făcea pe plac. Așa că am băgat asta ca să se sature.

Publicitate

Odată ce te-ai apucat să te joci cu agenți de îndoire, nu faci decât să te duci în jos. Începi să te lăcomești pentru că, în majoritatea timpului, nimeni nu se plânge. În Australia, nimănui nu-i pasă ce bagă pe nas, atât timp cât ești o sursă de încredere.

Ai folosit vreodată agenți de îndoire de care îți pare rău acum?
Odată, cineva mi-a spus că ei doar cumpără pungulițe care miros a gaz adevărat, cum ar fi petrol, pentru că aparent așa determini dacă e pură marfa. Așa că am frecat punga cu un prosop înmuiat în petrol. Punga puțea de toți banii. Altă dată, niște români mi-au spus că ei voiau doar cristale, așa că am întins marfa pe o farfurie, am dat-o cu spray și am compresat-o. Cocaina se lipea, dar se destrăma destul de ușor. Le-am spus că așa îți dai seama dacă e pură, când cristalele se sparg foarte ușor. Doamne, cât rahat vindeam.

Ce te-a făcut să nu mai îndoi produsul?
M-am oprit din a îndoi marfa de tot, deoarece am văzut generațiile mai tinere care devin dependente de meth și GHB. Am stat și m-am gândit cum muiștii ca mine îndoaie mereu marfa cu rahaturi, iar copii ăștia cred că cocaina pură nu mai are niciun efect. Ei cumpără marfă cu puritate gen de 20%, așa că preferă alternativa mai ieftină care îi sparge mai tare. Am văzut cum o fată a făcut o supradoză de la GHB. Era foarte tânără și am crezut că a murit.

Ți-au afectat în vreun fel afacerea site-urile de pe dark web, ca Silk Road?
Da, chiar au un efect. Oamenii primesc marfă mult mai bună online, la un preț mai mic. Am pierdut mulți clienți part-time din cauza asta, oameni care obișnuiau să mă caute o dată pe lună. Acum își iau doar câte un sfert în combinație cu prieteni și iese mult mai ieftin și mai curățel pentru ei. Nu pot să concurez cu asta. Așa că mă bazez pe clienții pe termen lung și oamenii care sunt dispuși să plătească un pic mai mult pentru comoditate. Oricum fac suficienți bani din jobul meu de zi.

Publicitate

Mark, 37 de ani, dealer de meth

Imagine via Shutterstock

VICE: Bună Mark, poți să ne spui despre cei mai nasoli agenți de îndoire pe care i-ai folosit?
Mark: Păi, cel mai nasol a fost atunci când m-au tras în piept fosta gagică și tovarășul meu cel mai bun. Ei mi-au spus că se văd cu un tip care voia cam 30 de grame, cu banii pe loc. Eram un pic anxios și paranoic, pentru că nu-mi permiteam să investesc într-o uncie. Dar ei m-au convins și bineînțeles nu i-am mai văzut de atunci. Și eu am rămas cu tipii ăia care veneau după marfă. Erau clienți regulați și, dacă nu le dădeam ceva, îi pierdem de tot.

Nu mai aveam nici marfă și nici bani. Așa că m-am dus la magazinul Woolies și am luat câteva cutii de săruri de baie. Când au venit pe la mine, le-am dat o liniuță din rezerva personală, iar apoi le-am cântărit exact o uncie de săruri de baie. Am primit o grămadă de mesaje de la ei în seara aia, aparent pipa s-a înnegrit în momentul în care i-au dat foc.

Bastarzii au tot încercat să fumeze și eu am fost paranoic toată noaptea ca nu cumva vreunul să crape sau să-și fută vreun plămân. Dar sunt doar săruri de baie. Fumezi suficiente țigări, cât de rele să fie sărurile de la Woolies? Dar s-au enervat pe bune, așa că m-am dus o perioadă la mătușa mea din Shepperton. Am plecat de la a fi victima unui jaf, la ținta suburbiilor. Nu a fost o perioadă prea bună.

Mai folosești agenți de îndoire?
Oricine care vinde amfetamine sau speed folosește agenți. În Australia noi folosim MSM cristalizat pentru a îndoi marfa. Transformăm cinci grame în 30 și de aici vine și tot profitul. Să știi că am auzit cazuri și mai rele. Unii agenți de îndoire pot băga oamenii în spital. Un tip pe care-l cunoșteam a tușit sânge vreo șase luni, dar a continuat să fumeze. Al naibii drog, nu?

Publicitate

Ți-a afectat dark web-ul afacerea?
Frate, sincer, nimeni din cunoscuții mei nu cumpără de pe site-urile alea. Probabil pentru că jumate dintre noi habar n-avem cum. Drogangii de meth nu stau să aștepte patru zile să le vină marfa prin poștă. Ăștia devin irascibili dacă îi pui să aștepte o oră în plus. De cele mai multe ori știu că marfa e îndoită, dar nu le pasă atât timp cât se sparg.

Tran, 24 de ani, dealer de iarbă

Imagine via Shutterstock

VICE: Bună Tran, eu habar nu aveam că poți îndoi iarba.
Tran: Da, pe când aveam 17 ani, tipii care m-au învățat să cresc, adăugau diferite tipuri de pilitură pentru ca iarba să cadă mai greu la cântar. Cu cât cântărește mai mult, cu atât plătesc mai mult. În mare parte foloseam silicon, dar am auzit de unii care au găsit pilitură de fier și sticlă în iarba lor. Am învățat câteva tehnici de la niște tipi vietnamezi de la liceul din Box Hill. Nimeni nu s-a plâns vreodată, deci nu cred că e atât de dăunător.

Ce te-a determinat să te oprești în a mai strica produsul tău?
Făceam bani frumoși din asta și nu credeam că fac prea mult rău. M-am oprit de abia după mulți ani, după ce am întâlnit niște tipi la un protest despre iarbă, care m-au învățat cum să cultiv canabis. Eu i-am spus în glumă tipului că dădeam cu spray marfa ca să fie mai grea pe cântar, iar tovarășul lui aproape că mi-a dat una. Aparent, siliconul din spray-uri te poate omorî, dacă îl fumezi. Ei chiar mi-au deschis ochii la toate lucrurile nasoale pe care le făceam mai ales în detrimentul oamenilor care aveau suficientă încredere în mine încât să-mi cumpere iarba.

Publicitate

Dylan, 27 de ani, dealer de MDMA

Fotografie: St. Albert / CC Licence 2.0

VICE: Bună Dylan, spune-mi de ce ai început să îndoi marfa?
Dylan: Totul a început cu o secetă de MD de acum cinci ani. Asta era principala mea sursă de venit și nu puteam să risc să-mi pierd clientela. Așa că foloseam cantități mici de metamfetamină. Amestecam mai puțin de un sfert cu pudră dexxy. Majoritatea oamenilor se simțeau bine, dar când te lăsa era grav. Unul dintre prietenii mei, care era dependent de metamfetamină, chiar s-a sinucis. După asta nu am mai vândut nimic.

Din ce mai știi, se mai îndoaie pill-urile cu alternative nasoale?
Zilele astea, există kituri de testare și sper că din ce în ce mai mulți tineri le folosesc, pentru că merită. De când au fost introduse kiturile, mulți traficanți cunoscuți nu și-au mai îndoit marfa. Unora chiar nu le păsa cu ce îndoiau produsul, dar zilele astea lumea e mai atentă, pentru că se află și îți moare afacerea.

Spune-mi despre efectul site-ului Silk Road asupra industriei MDMA?
Pe lângă kiturile de testare, a avut cel mai mare efect asupra pieței de MDMA din Australia. Aici trebuie să importăm MDMA-ul, pentru o calitate farmaceutică. Bucătarii din laboratoarele casnice nu se compară cu cei din Israel. Chiar și dacă le-ar oferi cele mai bune chimicale și echipamente. Nicio șansă.

Urmărește-l pe Mahmood pe Instagram

Citește mai multe despre ce droguri bagi:
Tot ce nu te învață despre droguri clipul dubios făcut de Agenția Națională Antidrog
Am vorbit cu tipii care țepuiesc la festivaluri și vând paracetamol în loc de cocaină
**_[Grupul de Facebook unde înveți cum să consumi corect droguri

](https://www.vice.com/ro/article/43d8zm/grup-facebook-sfaturi-despre-droguri)Care-s cele mai proaste droguri pe care le poți lua_**