FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Cinci lucruri pe care le-am învăţat în 40 de zile de ban pe Facebook

În primul rând nimeni nu-şi dă seama că dispari de pe Facebook pentru că nu-i interesează.

Într-o zi m-am trezit cu chef de scandal. O zi complet obişnuită. Am desfăcut o bere, am deschis calculatorul și am intrat pe Facebook ca să insult feţele oamenilor, opiniile, gusturile și alegerile lor în viaţă. O zi absolut obişnuită. Spre surprinderea mea, n-am putut să-mi fac tabietul. Facebook mi-a spus că, 40 de zile o să vorbesc în pungă, pentru că nu m-am jucat frumos. Mai exact, i-am spus unei dudui că are mandibulă de bărbat, iar ea s-a simţit ofensată. Din toate mizeriile pe care le-am făcut, fix pentru asta mică m-au legat. Ca Al Capone, pe care nu l-au prins omorând cetăţeni, dar l-au închis pentru evaziune fiscală. A fost însă o perioadă frumoasă. Am învăţat multe lucruri despre Facebook în cele 40 de zile în care, deşi vedeam tot, nu puteam comenta. Nu aveam nici măcar dreptul constituţional de a da un like la mişto. Puteam doar să privesc şi atât. Eram un fel de Neşu al Facebook-ului.

Publicitate

1. Nimeni nu-şi dă seama că dispari de pe Facebook pentru că nu-i interesează

Dacă aş dispărea din garsoniera dubioasă în care locuiesc, vecinii şi-ar da seama că ceva e în neregulă în maximum cinci zile şi mi-ar sparge uşa, ca să-mi fure covorul. Dar pe Facebook nu există niciun interes faţă de vecinii din lista de prieteni, pentru că nu ai nimic de furat de la ei. Facebook-ul nu este despre interacţiunea cu alţi oameni. Nu are nicio legătură cu socializarea. E despre oameni cu stima de sine lovită, care pun cugetări, melodii şi poze care cred că-i reprezintă, după care speră să-i valideze cineva cu un like. Cineva se uită la mine, deci exist. Ori în asemenea sistem, nu ai cum să observi când cineva dispare, pentru că Facebook-ul nu e despre el. E despre tine şi cum se uită alţi oameni la tine. Fiecare utilizator se crede pe un podium şi îi vede pe ceilalţi utilizatori ca pe publicul lui, nu ca pe vecini cu covoare.

2. Să insulţi străini e important pentru sănătatea ta mintală

Ca adult, interacţionezi constant cu mulţi oameni și trebuie să te cenzurezi foarte des. Observi că Georgel şi-a luat astăzi adidaşi penibili, Maricica nu s-a spălat pe cap şi e slinoasă, iar Cornel are o părere despre viaţă din care rezultă că e retardat. Simţi chestiile astea, dar nu le exprimi. Că de la Georgel mai iei o ţigară, Maricica lucrează la resurse umane şi are bârfe bune, iar Cornel are 150 de kile şi se supără repede. Aşa că te abţii să exprimi primul gând care îţi vine în cap, să judeci omul superficial şi să-i zici fix ce crezi, nu ce e bine să-i zici ca societatea să funcţioneze armonios.

Iar aici intră în ecuaţie prietenii prietenilor tăi de pe Facebook. Oameni pe care nu-i cunoşti, nu vrei să-i cunoşti şi care interacţionează complet marginal cu realitatea ta mică. Deci microsocietatea ta nu este afectată de armonia lor. Aşa că, dacă Veta de pe Facebook are dinţii galbeni şi pune citate din Dan Puric pe wall-ul ei, îi poţi spune liniştit „Veta, eşti urâtă şi proastă", că nu te afectează cu nimic. Te simţi bine. În sfârşit relaxezi zidul ăla de autocenzură şi spui fix ce-ţi trece prin cap, fără a fi nevoit să te gândeşti la consecinţe. Programul cu norme sociale care rulează în capul tău 24 de ore din 24 trebuie să mai ia o pauză din când în când, ca să nu se strice. Dacă nu-ţi laşi o supapă prin care să-ţi răsufle pornirile antisociale care se tot strâng în tine, te trezeşti într-o zi plin pe mâini de sângele unei prostituate moarte. Eu nu doar că nu am putut insulta pe nimeni pe Facebook, dar am şi fost nevoit să şterg din lista mea de prieteni, urâţii şi proştii mei preferaţi, ca să nu simt tentaţia.

Publicitate

Citește și: Cum să recunoşti o pagină de Facebook falsă, ca să nu mai visezi la telefoane gratuite

3. Bucură-te cât mai poți de posibilitatea de a ofensa necunoscuţi

Bănuiesc că ideea din spatele banatului oamenilor nesimţiţi e să-i cuminţească. La mine a avut efect contrar. Mi-am dat seama că nimic nu e permanent. Că posibilitatea de a insulta străini e ca erecţia. Trebuie să te bucuri de ea cât o mai ai, că la un moment dat moare. Spre asta tinde societatea. Spre un sistem în care vom fi obligaţi să fim prietenoşi unii cu alţii în public. În care toţi suntem nişte fulguşori unici de nea şi avem diplomă de participant la viaţă. În care dacă nu ai ceva frumos de zis, mai bine taci. E sinistru şi inevitabil. Aşa că vă sfătuiesc să urlaţi la oameni nevinovaţi, să vă hrăniţi din lacrimile lor gustoase cât mai puteţi, cu îndârjirea omului care nu are nimic de pierdut. Viitorul sună amabil şi plictisitor.

4. Când nu poţi să fii nesimţit, agăţi de trei ori mai puţin

Cine mai agaţă în persoană în ziua de astăzi? Pe internet e foarte uşor. Trebuie doar să fii mârlan în public. Sună ciudat, ştiu, dar femeilor le plac foarte tare băieţii nesimţiţi. Care se scobesc în dinţi cu furculiţa, râgâie şi se scarpină la ouă în direcţia altor oameni. De-asta, tot ce trebuie să faci e să intri pe poza unei tipe urâte care se crede frumoasă şi să-i spui că e foarte urâtă şi n-ai fute-o nici cu o pulă găsită pe jos. Apoi toate tipele din lista ei de prietene o să te vadă ca exact ce vor ele de la viaţă şi le e ruşine să recunoască: un mârlan cu potenţial, pe care ele ar putea să-l îmblânzească şi să-l educe, demonstrându-şi astfel valoarea ca femei. Că femeile astea, din asta vor de la viaţă. Nu un gentleman. Ci un animal care pare că poate fi transformat într-un gentleman. Asta le gâdilă pe ele la orgoliu. Dar până îşi dau seama că nu există nicio şansă să se întâmple asta cu tine, deja ai uitat de mult cum le cheamă. Ori fără posiblitatea de a fi ghiolban nesimţit pe plaiurile Facebook-ului, devii doar unul dintre tipii ăia cuminţi, care nu spun nimic. Foarte, foarte anost.

Citește și: Toate tipurile de indivizi enervanți cu care eşti prieten pe Facebook

Publicitate

5. Ocoleşti oamenii care te insultă, dar asta nu te face mai puţin insultabil

Cred cu tărie în puterea terapeutică a insultelor, atât pentru insultator, cât şi pentru insultat. Sigur, e neplăcut să-ţi spună cineva pe internet că eşti urât şi prost, dar ştii ce e şi mai nasol? Să ajungi la 30 de ani fără să te insulte nimeni niciodată. Să ai impresia că eşti un zeu auriu şi soarele răsare din curul tău. Apoi să-ţi dai seama pe propriile puteri că eşti urât şi prost. Vă daţi seama cât de mare e căderea? Ca-n „Sărmanul Dionis" dar fără droguri.

Psihologia asta americană vrea să facă omul să fie sigur pe el. Mie nu mi se pare o idee bună. Cel mai urât ţi-o iei in freză când eşti sigur pe tine. Şi într-o zi, orice ai face, într-un fel tot ţi-o iei. Nu e mai bine să ai nişte dubii? Acum, nu spun să-i mulţumeşti omului care te insultă. Insultă-l şi tu pe el. Astfel vă descărcaţi amândoi şi aveţi şi nişte dubii despre propria persoană, care să vă ţină cu picioarele pe pământ. Dublu câştig, aş zice.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre Facebook:
Presa hienelor sau cum să ajungi în ziar mințind duios pe Facebook
Întrebarea zilei: Ne face Facebook narcisiști?
Poți să rămâi fără cetățenie dacă scrii nasoale pe Facebook