FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

Am ascultat piesele românești calificate la Eurovision, ca să nu faci tu asta

Eurovision e unul dintre cele mai tâmpite, haioase și urmărite spectacole muzicale anuale, pentru că spectatorii au șansa să vadă cât de penibilă e capra vecinului.

Fotografia cu sala via.

Eurovision e unul dintre cele mai tâmpite, haioase și urmărite spectacole muzicale anuale. Nu pentru că spectatorii sunt atașați de artiștii din țara lor și vor foarte mult să câștige, ci pentru că au șansa să vadă cât de penibilă e capra vecinului. E un loc în care aproape fiecare țară europeană își prezintă gunoiul muzical în speranța să câștige titlul de gunoiul muzical al continentului. Iar noi ne uităm pentru că e gunoi. Și ne place asta.

Publicitate

Anul acesta Eurovision va avea loc în Austria, după ce Conchita Wurst a luat premiul cel mare în 2014. Înainte de eveniment, fiecare țară trebuie să-și aleagă reprezentații printr-o fază eliminatorie. Câștigătorul competiției naționale a decis printr-un mod de jurizare ce implică 50% părerile unui juriu specializat și 50% televotul populației.

În cazul României, spectatorii vor putea să-și voteze favoriții pe care să-i trimită în Austria în data de 8 martie, când va avea loc finala. Înainte de asta am ascultat toate cele 12 piese finaliste, ca să-mi fac o idee despre cât de rău pute gunoiul nostru.

Luminița Anghel – A Million Stars

Tipa asta e o prezență constantă la Eurovision. În 2005 a ieșit pe locul al treilea la ediția din Ucraina, cu o piesă în colaborare cu Sistem, iar de atunci nu a făcut mare lucru. Încearcă din nou anul acesta cu „A Million Stars", care sună de parcă a fost reciclată din anii 70 și cântată de cineva care s-a decis să o fredoneze într-o limbă de care nu are habar. Versurile sunt oribile, dar asta nu e vina ei, pentru că nu ea le-a scris. Dacă cea mai celebră chestie pe care ai scos-o e cu o trupă care lovește butoaie de plastic cu bețe de lemn, probabil că ar trebui să-ți dai seama că trebuie să te retragi. Și să-ți schimbi freza de lesbiană bătrână.

Notă: Minus un milion de stele.

Aurelian Temișan cu Alexa – Chica Latina

Nimic nu descrie mai bine România ca o piesă cântată în engleză și spaniolă. Aurelian Temișan, singurul om din univers cu păr facial mai fain decât Conchita Wurst, cântă cu Alexa despre cum vrea să i-o tragă unei tipe latino, pentru că așa le este scris în cărți. La fel cum le este scris și faptul că nu vor trece nici măcar de finală.

Publicitate

Notă: Două bilete dus spre o țară în care se vorbește spaniolă. Cât mai departe de Austria. Sugerez El Salvador.

Voltaj – De La Capăt

În sfârșit o piesă în română! Adică majoritatea e cântată în română. Pentru că la un moment dat zice „viața nu are buton de rewind". Rewind? Păi ce ar zice George Pruteanu de asta, Căline? Câteodată aș vrea să fiu în locul răposatului. Deși, dacă mă gândesc bine, la câte tâmpenii am făcut în viața mea probabil aș fi în iad. Și eu îmi imaginez iadul ca fiind un loc în care se pune „De la capăt" încontinuu până la sfâșitul eternității.

Notă: Zero rewind-uri.

Băieții – Dragoste în Lanțuri

Aici lucrurile devin mai interesante și facem cunoștință cu artiști mai puțin cunoscuți. Băieții e o trupă din Ploiești formată din trei virgini care merg la sală să se uite la funduri de tipe și să inițieze dance-off-uri homoerotice cu alți tipi. Un fel de Jonas Brothers din Balcani, dar mult mai săraci. După inevitabilul eșec ce va urma, eu le recomand să-și schimbe imaginea și să devină Băjeții, un grup de rap care cântă despre bere la flacon, Satana și foștii sâni ai Simonei Halep.

Notă: #teambăjeții

Blue Noise – Love Won't Run Away

Încă o piesă despre iubire, pentru că alte subiecte sunt mult prea complicate pentru europeni. Ceea ce-i diferit la dezastrul ăsta e că pe la final apare un tip care încearcă să facă un beatbox care sună exact cum te-ai aștepta să sune bășitul lui Stephen Hawking.

Publicitate

Notă: Trei suluri de hârtie igienică.

Rodica Aculova – My Light

Dintre toți cântăreții din lista asta, Rodica are cele mai multe șanse să devină tipa aia care toată viața ei a vrut să fie o stea și nu i-a ieșit. Știi despre cine vorbesc. Aia care în liceu cânta la toate spectacolele școlii, a mers la preselecție la fiecare emisiune despre voci și talente și acum a ajuns să cânte cover-uri de la Shakira la mall, în fața unui public format doar din copii care țin baloane în mână. Nu-i totul rău, pentru că o să ajungă să se căsătorească cu patronul unei firme de construcții și va fi OK.

Notă: Festivalul Vinului te așteaptă.

Cristina Vasiu – Nowhere

E de la sine înțeles faptul că fiecare persoană din Hunedoara e un pic sărită de pe fix. Nu e vina lor, e efectul unui semi-oraș post-industrial în care singurul lucru pe care poți să-l faci e să vizitezi un castel și eventual să numeri norii. E fain că și-a numit piesa după locul ei natal, cred, dar nu e destul. Eu pariez pe ea să câștige, că e cea mai frumoasă din listă și asta e suficient.

Notă: Pictorial în Playboy peste șase ani.

Tudor Turcu – Save Us

Tudor Turcu a câștigat X Factor. Nu știam asta până nu a trebuit să scriu articolul ăsta. Și pot să bag mâna-n foc că nici tu. Pentru că nu contează. Sunt atâtea emisiuni în care trebuie să te dai în spectacol în fața unui juriu de oameni irelevanți, încât ce mai contează dacă câștigi cea mai bună voce sau cel mai bun aruncător de minge de oină? Tot acolo ești. Trece sezonul, treci și tu. Tudor nu vrea să uiți de el. Așa că a scos o piesă în care nu el cântă cel mai bine, ci un cor de copii. Genială mișcare, Tudor.

Publicitate

Notă: Pagină proprie de Facebook pentru „Save Us". Nu glumesc.

Super Trooper – Secret Place

Vă spun de la bun început că nu e o versiune mai super a trupei Trooper. Știu, și eu am fost dezamăgit. Mă așteptam să-l văd pe Coiot îmbrăcat într-o pelerină. În schimb dau de căcatul ăsta. Totuși, vreau să-i cunosc, pentru că e clar că au o mașină de călătorie în timp și m-aș duce și eu prin trecut.

Notă: O pereche de patine cu rotile. Pentru roller-disco, evident.

Ovidiu Anton – Still Alive

După Tudor Turcu, vine Ovidiu Anton cu o altă baladă pop-rock. E despre cum poți să treci peste orice căcat și cum poți atinge cerul, cu toate că ești doar un om. Nu e nimic original. Deci s-ar putea să câștige concursul. Apropo de titlu, eu mă mir cum mai sunt în viață după ce am ascultat piesa asta.

Notă: Măcar am supraviețuit.

Lara Lee – Superman

Toate tipele din competiția asta sunt blonde. Mai puțin Luminița Anghel, dar ea nu se pune pentru că e Luminița Anghel. Nu mai avem nevoie de alta. Și cu siguranță nu avem nevoie de una care cântă despre cum vrea ca tipul ei să fie Superman, dar poartă un tricou cu Ramones. E o blasfemie în carne și oase.

Notă: Așa trebuie să fii ca să asculți piesa.

CEJ – We Were In Love

Și nu „We We're in Love", cum a scris un angajat tâmpit de la TVR în clip. E poate cea mai scurtă piesă din competiție, ceea ce e perfect, pentru că spre deosebire de celelalte labe din listă, pe asta o poți tolera până la sfârșit. Asta nu înseamnă că ar trebui să o faci. CEJ e noua denumire a trupei Rednex, responsabilă pentru una dintre cele mai praf piese din istoria muzicii contemporane. Ei sunt suedezi, dar concurează pentru Eurovision România. Pentru că de când avem președinte german, orice e posibil în țara asta.

Publicitate

Notă: 54.43%

Cine aș vrea să câștige:Macanache, dar el nu participă, din păcate.

Cine va câștiga: Nimeni. Nu vor exista câștigători.

Urmărește VICE pe Facebook.

Citește mai multe despre Eurovision și penibilul muzicii românești:
Întrebarea zilei: cine dracu se uită la Eurovision? Parlamentul muzical Parlamentul muzical, partea a doua. Românul s-a născut liricist Dacă te-ai săturat de muzica proastă de la radio, poți să te refugiezi în online.