​Am băut o cafea cu violatorul meu

Cum te simți când îți confrunți atacatorul față în față într-o cafenea.

Îmi bate inima ca naiba când intru în cafenea și scanez camera în căutarea unei fețe familiare. Îi recunosc imediat profilul într-un colț. Citește ziarul Evening Standard. Îmi ignor greața din stomac și merg spre el. Se uită în sus la mine și-mi zâmbește.

„Vrei din brioșa mea cu afine?", mă întreabă, în timp ce își scutură firimiturile de pe costumul din poliester. Refuz și mă așez în fața lui. După o scurtă pauză, mă întreabă: „Poți să-mi explici de ce ne-am întâlnit?" Respir adânc și încep cu începutul.

Aveam amândoi 22 de ani, venisem de puțină vreme în Londra și aveam mulți prieteni în comun. Era incredibil de timid – genul de tip care stă într-un colț când se află într-un grup – dar auzisem că făcuse niște remarci trecătoare despre mine, cum că m-ar plăcea. Flatată, m-am gândit să deschid conversația la următoare întâlnire între prieteni, într-un bar. Spre mirarea mea, a fost neobișnuit de îndrăzneț. Se pare că apucase să bea destule pahare înainte.

Am stat de vorbă toată seara și el a tot luat de băut pentru amândoi. Spre finalul serii, s-a oferit să ia metroul spre casă cu mine, pentru că trebuia să ia aceeași linie. Am prins ultimul tren și am plecat.

Când am coborât, m-am întors și am văzut că stătea și el pe peron, în timp ce trenul pornea. Am fost surprinsă și ușor enervată. „Ai pierdut ultimul tren! De ce ai coborât?" l-am întrebat.

„E ok", mi-a răspuns nonșalant. „Dorm la tine." În momentul ăla, mi-am dat seama că sunt singură acasă.

„Ok", i-am zis. „Dar nu dormi cu mine în pat. Poți sta în camera colegului de apartament."

Mă repede brusc: „De ce?" Îi spun că nu sunt interesată să mergem mai departe, enervată că mă obligă să-mi justific decizia. Privirea îi devine tulbure și furioasă. Mi-am zis să nu cedez și am preferat să-i ignor criza de nervi.

Ajunși acasă, a trecut imediat la acțiune. A blocat ușa, m-a împins pe pat și a încercat să mă dezbrace. Am reușit să mă ridic și i-am spus politicos să mă lase în pace, prea speriată și jenată ca să fac scandal. Când am mers să aduc niște apă ca să ne trezim un pic amândoi, m-a urmărit și m-a împins pe canapeaua din sufragerie.

De data asta m-a presat cu toată greutatea corpului. Mi-a ridicat rochia și și-a băgat mâna cu forța în chiloții mei, în timp ce mă săruta pe gât. În tot timpul ăsta n-a scos un cuvânt; mi-a ignorat rugămințile să se dea jos de pe mine. M-a apucat panica. Tot chinul ăsta a durat un minut, dar mie mi s-a părut o veșnicie.

Deodată s-a oprit. Se auzeau pași pe hol. Colegul meu de apartament a apărut în cadrul ușii. Ce se întâmplă? Ne-a întrebat și s-a uitat la el. Prea jenată să îi explic situația, i-am zis că e ok, iar tipul care până acum mă agresase a devenit timid ca de obicei.

Dar cum am închis ușa, s-a uitat la mine și mi-a zis: „Oricum nu-mi place de tine."

M-am dus direct în dormitorul colegului de apartament și i-am zis că îmi fac griji că musafirul nu vrea să înțeleagă refuzul meu. I-am zis că a trebuit să mă lupt cu el. Mi-a zis că nu-l poate da afară, că îl cunoaște și el – era prieten comun. În fine, obosit și beat, agresorul mă lasă în pace și se culcă.

N-am închis un ochi. Toată noaptea am așteptat să intre peste mine în cameră. Nu s-a întâmplat nimic. Pe la 5 dimineața, l-am auzit cum își aduna lucrurile să plece. I-am auzit pașii în timp ce ieșea din apartament. Abia atunci am realizat că tremuram.

Săptămânile de după atac au fost ciudate. N-am putut să dorm și am aruncat la gunoi rochia pe care o purtam în noaptea aia – mi se făcea rău dacă mă uitam la ea.

M-am tot gândit dacă să merg la poliție. Dacă nu raportez infracțiunea, s-ar putea ca tipul să-i facă asta și altei fete. Dar eram conștientă că aveam slabe șanse de câștig – se știe că violatorii sunt rar pedepsiți.

Principalele motive pentru care n-am mers la poliție au fost reacțiile celor din jur. Cineva din familie mi-a zis: „Așa se întâmplă când ieși la băut cu băieți." Alții mi-au zis că o să fie cuvântul lui împotriva cuvântului meu, așa că ce rost are să intru în proces?

Mi-am făcut griji că nu s-o mă pot încadra în rolul de victimă adevărată acceptat de societate – o femeie trează, atacată de un necunoscut pe o alee întunecată. Procurorii o să mă întrebe cât am băut, o să-mi spună că totuși am fost de acord să vină cu mine acasă.

Au trecut câteva luni, iar eu am devenit tot mai neliniștită, așa că m-am gândit să-mi fac singură dreptate și să reușesc să trec peste întâmplare. Dacă nu ajunge la închisoare, măcar să știe cât de nașpa se poartă la beție. L-am căutat pe Facebook și i-am scris un mesaj privat.

Am făcut patru schițe până am fost mulțumită – n-am vrut să fiu prea agresivă, ca să nu-l sperii. Suna așa:

Jumătate de oră mai târziu, a sunat telefonul și mi-a crescut imediat adrenalina. Era el. Mi-a zis că nu știa ce a făcut, dar că e clar că mi-a cauzat o problemă și e dispus să ne vedem să discutăm. Am stabilit o întâlnire pentru săptămâna respectivă.

În timp ce-i povesteam ce s-a întâmplat vara trecută, limbajul corpului a început să i se schimbe. Nu mă mai putea privi în ochi și și-a fixat privirea în farfurie. Nu m-a întrerupt până în momentul în care am ajuns la canapeaua din sufragerie: „Te-ai urcat pe mine. Ți-am zis să te oprești, dar mi-ai băgat mâna în chiloți. Știi cât de groaznic te simți când ești abuzat așa?"

„Nu!", mi-a strigat și aproape a izbucnit în plâns. „N-aș face așa ceva. " L-am întrebat dacă i se pare că mint. Mi-a zis că mă crede, dar că e un tip de treabă, cu suflet bun.

M-am simțit bine să văd că e pe cale să plângă. L-am întrebat dacă s-a mai purtat așa cu alte femei și dacă știe că ce a făcut a fost o infracțiune. I-am zis că dacă aud de alte incidente asemănătoare, o să depun mărturie împotriva lui. Și-a cerut scuze disperat și mi-a zis că își va reevalua comportamentul la beție.

Înainte să plecăm, mi-a zis: „Mă bucur că am lămurit lucrurile. Poate putem fi prieteni? " I-am zis că nu se poate. Nu l-am mai văzut de atunci.

Nu toată lumea m-a susținut după chinul prin care am trecut, așa că am vrut să rezolv singură situația. Am vrut să mă salvez singură, să-l zgudui puternic, cum m-a zguduit el pe mine. M-am simțit puternică la masă, când am stat în fața lui.

Uneori îl văd în mijloacele de transport în comun și mi se strânge stomacul. Dar n-o să-l mai las vreodată să mă sperie.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre viol:
Ce spune violul Sansei Stark despre cultura noastră
Am vorbit cu creatorii unui documentar despre viol
Va reuși o bandă desenată să schimbe atitudinea Indiei față de viol?
Ce spun copiii despre viol