Educaţia superioară poate fi şi amuzantă, dacă o faci ca lumea. La facultate, ca să nu pic un curs de politică şi să nu trebuiască să mă înscriu la altul de teorie marxistă, m-am căpătat cu un internship la parlament.

Timp de trei luni, am lucrat pentru un parlamentar liberal democrat şi mi-am petrecut timpul prin Camerele Parlamentului, convins că multe din lucrurile pe care le-am văzut acolo i-ar enerva la culme pe plătitorii de taxe. Una din părţile mişto e că am mâncat foarte bine cu foarte puţini bani, majoritatea porţiilor de mâncare erau sub 21 de lei. Pe lângă asta, am mai făcut şi treburi de intern, evident.

Uite ce am învăţat din experienţa mea:

Când intri în Portcullis House (clădirea de sticlă de lângă Parlament, care e practic un spaţiu de recreere pentru parlamentari) e ca şi cum ai da peste un album cu abţibilduri cu pokemoni, fără să ştii care-i care. Îţi dai seama imediat că nu recunoşti pe cât de mulţi parlamentari te-ai fi aşteptat să recunoşti, dar şi că oricare dintre oamenii din jurul tău s-ar putea să fie urât de moarte de oameni.

Când lucrezi în Parlament, ai garantat cel puţin un incident cu un parlamentar pe zi, fie că intri în Ed Miliband pe hol, fie că stai lângă şeful departamentului fiscal la toaletă. Cele mai tari chestii la care am asistat au fost când Sadiq Khan s-a împiedicat de o treaptă sau când Ken Clarke a strănutat şi râgâit în acelaşi timp, în lift, după care a stat nemişcat în timp ce restul oamenilor din jur se prefăceau că nu s-a întâmplat nimic.

Unii parlamentari fac publice toate cadourile pe care le primesc. Alţii nu fac asta. Cert e că toţi primesc grămezi întregi de căcaturi moca în fiecare săptămână, dintre care cele mai multe sunt inutile. Nu ştiu ce crede presa că fac parlamentarii în puţinul lor timp liber, dar îţi garantez că nu se uită la niciunul din DVD-urile cu filme care le sunt trimise în prostie.

De obicei, reprezentanţii poporului primesc mâncare, băutură, stilouri, umbrele şi flori, dar pe măsură ce urci pe scara ierarhică, darurile devin din ce în ce mai interesante. Internii care lucrează pentru parlamentarii cu vechime pot găsi surprize precum: piese de mobilier sculptate de mână, plante exotice, lăzi de whisky scump şi pungi de cartofi prăjiţi cu aromă de fazan.

Pe de altă parte, internii ar trebui să aibă grijă la pozele cu ratoni mutilaţi, trimise de opozanţi sau imaginile editate cu feţele parlamentarilor lipite de corpurile unor staruri porno.

Îi ştii pe oamenii ăia pe care televiziunile încearcă să-i intervieveze pe stradă, în ziua adoptării bugetului naţional, care reduc nişte chestiuni de economie naţională şi relaţii internaţionale la dileme de genul „câte halbe de bere pot să cumpăr cu 10 lei"? Da, fix oamenii ăia care au votat UKIP. Sau oamenii ăilalţi, „de rând", pe care televiziunile îi bagă în publicul de la Vrei să fii miliardar ca să demonstreze că până şi oamenii cu pulovere ciudate şi opinii bizare fac parte din electorat?

Ăşţia sunt oamenii care îşi contactează reprezentanţii săptămânal şi le cer să mute munţii (din curtea lor din spate, de obicei). Cei mai mulţi dintre ei habar nu au cum funcţionează Parlamentul şi cât de limitate sunt puterile reprezentanţilor, de fapt. Unul dintre colegii mei interni a stat o zi întreagă să le răspundă unor alegători nervoşi care credeau că reprezentantul lor şi-ar fi dat demisia, când de fapt parlamentarul în cauză doar renunţase la funcţia Secretar Privat al Parlamentului. E adevărat că titlurile şi cuvintele mari te pot induce în eroare, dar există internet.

Cititorii tabloidelor de dreapta s-ar strâmba dacă ar vedea pe ce mâncăruri delicioase se duc banii lor din taxe, dar pentru un intern sărac ca mine, să mănânc mult cu bani puţini a fost o binecuvântare. Pe lângă cantina care serveşte feluri tradiţionale, mâncarea de la Parlament e destul de variată pentru o instituţie arhaică dominată de bărbaţi albi de vârstă mijlocie. Gama de mâncăruri indiene de la Portcullis House este excepţională.

E adevărat că durează ceva până să primeşti cardul de acces, în special dacă ţi-ai schimbat domiciliul de mai mult de două ori până atunci, cum ar face un terorist (sau un student internaţional sau oricine are cazierul pătat, caz în care s-ar putea să nu primeşti cardul de acces deloc). Dar odată ce ai făcut rost de el, clădirea Parlamentului stă la dispoziţia ta, şapte zile pe săptămână.

Nu doar că poţi să explorezi Camerele Parlamentului după bunul plac, dar poţi să iei şi oameni cu tine. Asta înseamnă că trebuie să faci un tur al clădirii cu alegătorii care vin la biroul parlamentar al reprezentantului lor şi să le explici chestii istorice şi de ce e importantă Magna Carta. Dar, în afară de asta, poţi să-ţi chemi prietenii pentru o bere. Cele mai tari locuri sunt acoperişul plin de cioburi şi de chiştoace de ţigară de deasupra teraseişi capela „secretă" de sub Westminster Hall unde s-a ascuns sufrageta Emily Wilding Davison în 1919, ca să poată să declare în acte că are domiciliul în Camera Comunelor.

Nimeni nu scapă de notificările alea automate care te anunţă că s-ar putea să fi renunţat la o asigurare la care nu ai renunţat şi de care nu ştii nimic. Nici măcar parlamentarii.

Ansamblul de clădiri care aparţin Parlamentului sunt fie luxoase, fie arată ca naiba. Marele Parlament Britanic pe care îl vezi la TV îţi inspiră opulenţă şi chiar face parte din apanajul arhitectural al elitei britanice. Dar restul e pur şi simplu un labirint de coridoare, pereţi care abia stau în picioare şi camere fără ferestre care arată ca şi cum ar fi fost decorate de un patron de bar din anii '70.

Pentru interni şi personalul care lucrează într-una din clădările noi ale Parlamentului, birourile arată ca lobby-ul unui hotel de lux care nu are în plus decât nişte portrete ale unor presupuşi oameni importanţi.

În cazul meu, am fost patru persoane (inclusiv parlamentarul) înghesuite într-un birou din pod ale cărui ferestre dădeau înspre Big Ben, pe deoparte, şi un cor de protestatari, pe cealaltă parte. Singura toaletă de pe etaj era mai tot timpul înfundată de căcaţi imenşi de bărbat de vârstă mijlocie. Iar pe unul din pereţi era o pată uriaşă unde se impiedicase un funcţionar şi vărsase o cană de cafea.

Sunt multe chestii la viaţa de parlamentar de care aleşii fac abuz, chestii care i-ar infuria pe plătitorii de taxe. Cei mai mulţi politicieni spun că au intrat în politică ca să „îi ajute pe oameni" sau ca să „facă lucrurile să meargă mai bine", dar îţi vine greu să-i mai crezi când vezi că o grămadă de parlamentari care au postul asigurat nici nu se obosesc să vină la muncă şi să dezbată sau să voteze. Dar de ce ar mai veni la muncă, mai ales că au chestii mai importante de făcut cum ar fi să plece în vacanţe în străinătate sau să mănânce pe bani puţini.

Ce o să zic în continuare nu o să placă la multă lume, dar, după ce am lucrat în Parlament, am devenit mai înţelegător faţă parlamentari. Nu faţă de muiştii corupţi până în măduva oaselor, ci faţă de cei care se luptă fără încetare pentru cei care i-au votat în cadrul unui sistem politic învechit.

Sincer să fiu, cei mai mulţi parlamentari sunt ocupaţi pe bune, petrec ore în şir la dezbateri care nu reuşesc să-i atragă atenţia primului ministru decât pentru 30 de secunde, în comitete, la sesiuni de vot târzii, la posturile de radio locale, la inaugurarea unei gări, unui magazin, unui teren de joacă pentru copii sau unui sanctuar pentru măgar. Ca să nu mai vorbesc de şirul interminabil de scrisori şi emailuri la care trebui să răspundă, în timp ce trebuie să mai fie şi părinţi şi soţi sau pur şi simplu fiinţe umane.

Mulţi dintre noi muncim destul de mult, dar sunt o grămadă de oameni care muncesc mai puţin ca un parlamentar pentru mult mai mulţi bani. Nu ai cum să nu te sensibilizezi atunci când te gândeşti că unii dintre oamenii ăştia au intrat în politică pentru că erau la fel de dezamăgiţi de sistem cum suntem şi noi restul şi voiau să facă ceva ca să-l schimbe.

Traducere: Mihai Niţă

Urmăreşte VICE pe Facebook.

Citeşte mai multe despre politică:
Cum ne-a transformat tragedia de la Colectiv într-o comunitate
Cum și-a acoperit Gabriel Oprea drama personală, cu o dramă colectivă
Am vorbit cu bărbatul care refuză să mai mănânce și să bea apă, până ce Oprea nu va fi demis
Ce am învățat despre cazul Gabriel Oprea după protestele din week-end