Sunt un om simplu: îmi plac lucrurile gratuite și femeile drăguțe, sexi. Pentru cele din urmă am zis că trebuie să ajung la balul Media Empire. Este doar un nume pompos care trebuia să acopere balul a trei facultăți: Biologie, Chimie și Jurnalism și Științele Comunicării. Le-am amintit în ordine alfabetică, deși Jurnalismul a avut cei mai mulți oameni și în sală, și printre concurenți. Probabil știi deja stereotipul: Jurnalismul are fete și sunt drăguțe, pe când Politehnica nu prea.

Pe cât de multe fete sunt, pe atât de mare este și dezinteresul studenților la Universitate față de ceea ce pregătește facultatea lor pentru ei. Așa s-a ajuns, în urmă cu un an, la un bal extrem de trist al FJSC, cu foarte puțini invitați. Anul acesta au încercat să echilibreze totul cu suport logistic și resurse umane de la Biologie și Chimie.

Clubul se poate să fie unul dintre cele mai proaste din București și trebuie s-o spun încă de la început, ca să nu mă încurce după. E situat între Obor și Ștefan cel Mare, băgat într-un bloc, prețurile sunt mari (dacă ești student, jurnalist sau 70% din populația României), iar barmanii au prostul obicei de a arunca cu șervețele în aer.

Asta pare o chestie nesemnificativă, față de alea cu plasarea și cea financiară, dar dacă ai pantofi cu toc, ca majoritatea fetelor prezente, te trezești constant cu un mănunchi de hârtii mototolite, pe care le cari după tine dintr-un colț în altul.

De fapt, singura chestie OK cu locul ăsta e că ești privit cu un oarecare sictir și respect, dacă spui că ai fost acolo.

Eu am intrat gratis, dar nu pentru că aș fi acel tip de om care nu plătește, ci pentru că am fost acel tip de om care a intrat pe altă parte. Din greșeală, serios! De când am dat cu ochii de loc, am bănuit că e ciudat să intru pe undeva în spatele barului, gata-gata să-mi rup picioarele și gâtul de o perdea de mărgele, dar am presupus că face parte din eveniment.

Nu făcea, dar n-am plătit. Voi încerca să nu uit această parte esențială. De banii aceia am băut două beri jumate.

Dacă n-ai deschis prea târziu Facebook, există Lucian Mîndruță pe el. El a fost invitat și la balul acesta pentru că undeva în istoria presei a fost și el jurnalist. Asta și faptul că pare un tip simpatic, pe care să îl inviți la petreceri cu fete semi-dezbrăcate, când nu dorește să scoată refugiații și șomerii din țară.

Mîndruță a ajuns târziu, a plecat devreme și minutele lui de grație au fost pe scenă, unde a vorbit studenților de la cele trei facultăți ca și cum toți erau de la Jurnalism. A spus că organizatorii i-au cerut să facă glume, dar niciuna dintre ele nu s-ar compara cu salariul de jurnalist. Apoi, le-a mustrat pe fetele care vor să-i ia locul Andreei Esca. „Esca n-a luat locul nimănui, asta ar trebui să faceți, să fiți voi, nu altcineva‟, le-a spus studenților, într-un citat aproximativ.

Poate ce am zis mai sus ți se pare un truism, dar nu-l bate pe acesta: acum nu mai trebuie să fii asuprit de mogul, redactor-șef, colegul de departament, când le spui că poți fi jurnalist pe Facebook. Spui chestii, oamenii dau like & share și cumva te îmbogățești. Eu îl cred pe Mândruță. Cu banii pe care îi face pe Facebook probabil că își susține emisiunea la radio, agenția de PR și diversele colaborări pe care le are pentru evenimente. O fi tipul ăla de om care salvează, cu un singur status pe Facebook, zeci de ziare de la faliment.

Altfel, momentul acesta tărăgănat de glume, ironii și ceva realități despre presa din România a venit între alte două, care au presupus prezentarea candidaților și momentele lor artistice.

N-aș vrea să par nerecunoscător, apreciez efortul oamenilor de a se prezenta pe o scenă în fața altora, dar cred, totodată, că prea toată lumea și-a bazat numărul pe dans, cântat și încercat să spună glume.

Poate este o deprindere proastă la Jurnalism, oamenii se cred creativi, isteți și umoriști. Cei de la Biologie și Chimie au fost chiar decenți, s-au lăsat prezentați de moderatori. Bine, descrierile erau ceva dintr-un oracol pe care cei mai mulți dintre noi l-am ascunde sub pat. „Este născută în zodia Taur, de-aia este încăpățânată și nu se lasă până nu obține ce își dorește‟ sau „este un om generos, își ajută prietenii la nevoie și spune despre el că e timid‟ sunt două exemple ceva mai grăitoare.

Mă rog, să nu exagerez, sunt oameni ieșiți din liceu, ajunși în lumea mare - în care fumezi, bei și faci sex cât vrei (sau cât ai bani) -, dar cei de la Jurnalism chiar dau pe-afară de stimă de sine (indusă de alții).

Fetele s-au prezentat singure, în monologuri create dintr-un mix ciudat de caterincă și autolaudă. Băieții s-au retras tăcuți de pe scenă. La fel cum se retrag când îi bagi în zona prietenoasă.

Înainte de fazele artistice, a fost un interludiu cu improvizație. Concurenții primeau începutul, o frază sau finalul unei scenete și trebuiau s-o pună în practică. Este cam ceea ce fac lăutarii când improvizează melodii fix pentru invitați sau cam ce faci în presă, când te întreabă redactorul-șef ce subiecte ai și tu tot cauți unul care să te salveze. Rareori funcționează.

Am fost surprins oarecum de unii dintre participanți, care s-au descurcat onorabil, spre aproape lăudabil. Cei mai mulți au fost însă mediocri, dar poate nici ideile organizatorilor nu i-au ajutat. Dintre toți am reținut monologul unei fete care trebuia să se descurce pe marginea autostrăzii cu mașina în pană.

Domnișoara a uitat că e pe autostradă. A spus că s-a străduit să atragă atenția cuiva, să o ajute, și n-a reușit. Dar mai ales a uitat în ce țară se întâmpla toată treabă: România. De asta mi-am dat seama când a spus că ar mai avea vreo 200 de kilometri până în primul oraș. Ca fapt divers, nici n-avem autostradă de 200 de kilometri (A2 e pe-acolo) și nici orașele nu sunt la distanțe așa de mari între ele, ca să nu găsești o căruță sau culegători de fier vechi pe lângă un drum de-ăsta mai bun.

Altfel, fără acest umor involuntar, a părut o probă destul de tristă, chinuitoare pentru oameni. Sper că n-a contat în votul juriului.

Și că tot am ajuns la juriu, a fost compus din jurnaliști și profesori de la Jurnalism. Nu pot să nu apreciez o ironie aici. Deși a fost balul a trei facultăți, cumva imparțialitatea care caracterizează presa română a reușit să își spună cuvântul, să își facă simțită prezența, să aibă drepturi și la acest eveniment.

Trebuia să mă prind, încă de la balul Științelor Politice, că talentele noilor studenți sunt dansul și cântatul. Sau trebuia să mă prind din momentul prezentărilor, când majoritatea fetelor au spus că ele cântă la duș. Nu m-am prins. Așa am ajuns în faza momentelor artistice în care majoritatea celor prezenți au început să cânte. Cine nu s-a descurcat la acest capitol, s-a reprofilat spre dans în diverse stiluri.

Și că tot am ajuns aici, a fost un moment în care mai multe cupluri trebuiau să interpreteze muzica mai multor genuri. La country, pop, hip-hop sau swing au fost cum au fost, dar când a venit muzica românească, populară, singurul pas de dans pe care toți l-au știut a fost hora.

Dar aici voi avea de lăudat și o reprezentație foarte bună. Băieți de la Biologie s-au gândit să aibă un moment de pantomimă. Au venit cu o mașină, s-au îmbrăcat în polițist și doi șoferi beți și fundalul sonor a fost un colaj din tot felul de melodii care au marcat anii '90 și 2000 în România.

De la Domnul Problemă care „beau, beau‟ până la niște Tudor Chirilă, care încă le cere polițiștilor să nu ne mai tragă pe dreapta. Dacă s-ar fi străduit toți studenții ca cei de pe scenă la acest moment, probabil că balurile n-ar mai fi niște adunături de fițe, rochii sclipicioase și fete care se cred noile Adele și Rihanna.

Și dacă la bal nu se întâmplă ca mai sus, se întâmplă ca în continuare. Un student s-a vrut grav, sobru și aproape mustrător, așa că a venit cu monolog. De fapt, a fost o recitare a poeziei „Repetabila povară‟ a lui Adrian Păunescu. Eu nu știu cum era la întâlnirile cenaclului Flacăra, dar am trăit evenimentul la mâna a doua prin acest moment deloc artistic. Aproape a fost ca la un casting și cauți acel actor care să urle la alți actori și pe care să îl împuști în primele zece minute de film.

Nu sunt expert în baluri. Dacă m-ai pune să organizez vreunul, probabil că aș fugi cu banii cum fuge un administrator de bloc cu fondul de rulment. Totuși, găsesc că cei care le pun pe picioare caută să fie complet diferite față de ce așteaptă studenții de la ele. Să fie cu artă, cu improvizație, cu talent, cu dat peste cap în tumbe, cu dansuri extravagante și cu tot felul de prezentări simandicoase.

În schimb, tinerii văd balul ca locul în care îi vezi pe noii tăi colegi în afara facultății, eventual beți, și încerci să creezi o relație dincolo de „dă-mi cursul ăla‟, „printează asta, dacă poți‟ sau „a zis profa să vii, că pune absențe‟.

Nu știu cum au fost balurile la Biologie și Chimie, dar la Jurnalism, încă de la Media Night (de pe vremuri) până acum prea s-a încercat un mix nereușit între aptitudini extraordinare și oameni destul de ordinari. Mai mult, e nasol să fii la facultatea aceasta și să spui că înveți PR sau Publicitate. Nimănui nu-i pasă de acele „științe ale comunicări‟, oricum toți se opresc la „jurnalism‟. Desigur că oamenii pot fi creativi, ca toți de altfel, sau că pot cânta la karaoke mai bine decât ar face-o Naomi într-o zi bună, dar balurile astea sunt ceva de distracție, de caterincă și de băut cu oameni cu care poate n-ai interacționat până atunci.

N-a mai fost un bal porno, ceea ce trebuie să fie bine. Au venit și de la alte facultăți, dar n-a contat asta decât în umplerea clubului (și reducerea cheltuielilor). Altfel, tot se visează unele studente înlocuitoare pentru Esca și Mircea Badea rămâne jurnalist. Și nu m-am dus să descopăr următorul CTP sau următorul Brunea Fox.

Altfel, balului bobocilor de orice fel îi mai rămâne o caracteristică: știi și tu pentru următorii doi ani jumate ce fete să încerci să agăți.

Imagini preluate de la Udr Ovidiu.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte materiale despre baluri:
Oscarurile se decernează la Liceul Sfîntul Sava
Balul ăsta de câini e mai mișto decât banchetul tău din liceu
Am fotografiat virginele la balurile purității din America