​Am fugit din viața mea de căcat ca să vizitez casa lui Elvis

Aveam 19 ani prima dată când mi-am făcut planuri să vizitez Graceland. Era miezul unei nopți de iarnă în Boston, iar eu și prietenii mei zăceam uzi și murdari pe podeaua unei camere de cămin. Pasam un joint și lăsam ciupercile pe care le luasem mai devreme să-și facă efectul. Din laptopul prietenei mele Meghan răsuna înfundat muzică de la radio, iar noi ne uitam la umbrele de pe tavan. Deodată a început să cânte piesa Graceland a lui Paul Simon:

The Mississippi Delta was shining
Like a National guitar.

Prietena mea Sarah s-a ridicat și a dat la o parte bandana care îi ținea părul creț. „Trebuie să facem o excursie la Graceland", a zis în timp ce trăgea din joint.

„Eu aș merge chiar acum", am plusat eu.

„Ar trebui să fie surpriză", a zis Meghan. „Dacă unul dintre noi vine să bată la ușa altuia și-i spune ‚Mergem la Graceland', acela trebuie să lase tot ce are de făcut, să se urce în mașină cu celălalt și să plece." Da, toți eram de acord. De o mie de ori da. Un plan drăguț care a mai revenit din când în când în discuțiile noastre la beție. Era bănuțul nostru alb pentru zile negre, ceva la care puteam spera când eram la pământ – o opțiune de urgență care a rămas nefolosită în spatele geamului nespart mai mult de zece ani.

Iar când geamul a fost spart, n-a fost printr-o bătaie la ușă, ci printr-un telefon. Meghan își rupsese logodna. Cu o săptămână înainte de nuntă. Căcat. În sfârșit venise momentul să mergem dracului la Graceland.

Când pierzi o dragoste
Parcă ai o fereastră în inimă
Toată lumea vede că ești distrus
Toată lumea vede cum bate vântul prin tine
Eu merg la Graceland
În Memphis Tennessee

Graceland e într-un cartier absolut neremarcabil. Zace între o benzinărie și un fast food, dar peisajul acesta arid m-a făcut din prima să mă îndrăgostesc de gazda noastră fantomă.

Am parcat și am ieșit în aerul rece. În fața noastră era semnul pe care tânjeam de atâta timp să-l vedem, semnul care ne ajutase să supraviețuim printre joburi plictisitoare și credite bancare: Graceland, casa lui Elvis Presley.

Băieți săraci și pelerini cu familiile lor
Mergem toți la Graceland

Am trecut pe un pod acoperit care ne-a dus pe proprietatea lui Elvis. Erau câțiva pelerini în acea zi mohorâtă de iarnă, iar prin spațiul golaș răsuna Welcome to my World. Cei care veniseră înaintea noastră își lăsaseră omagiile cu briceagurile pe podeaua de lemn de sub picioarele noastre.

Am plătit cu plăcere în plus pentru un tur audio. Ne-am îmbarcat pe navă împreună cu ceilalți fani obsedați ai lui Elvis. Am intrat pe ușa din față.

Nu cred în fantome, deci nu sunt sigură ce anume trăiește în canapelele albe, în băncuța pianului și în fiecare colț al casei Graceland, dar pare bântuită și incredibil de liniștită în același timp.

Casa fusese conservată exact ca în vremea lui Elvis. E un vid în care amintirile drăgălașe și umane ale unui supraom dansează unele cu altele de peste patruzeci de ani. Aici, Elvis încă trăiește și evenimentele din 9/11 n-au avut loc niciodată.

Turul audio povestește cum prințul cobora pe scări să-și întâmpine invitații și aproape că-i auzi și-i simți pașii.

Se pare că mereu era îmbrăcat la patru ace, chiar și în propria casă. Eu aproape că ies și din casă îmbrăcată în pijama, așa că lucrul ăsta m-a impresionat mai mult decât toate discurile de aur pe care le-a câștigat.

Bucătăria e kitschoasă și perfectă. În afară de faptul că, la fel ca toate celelalte camere, are un televizor, e nepretențioasă și practică. E genul de bucătărie în care se adună toată lumea la petreceri. Pare refugiul perfect din fața reflectoarelor și a aparatelor foto.

Am motive întemeiate să cred
Că vom fi cu toții bine primiți
La Graceland

Cuibușorul lui e atât de strălucitor și minunat că te doare. Există televizoare unul lângă altul, la care se uita simultan la mai multe emisiuni în orice oră din zi și din noapte. Sarah și cu mine ne-am lăudat mereu cu abilitatea noastră de a ne uita la TV ore în șir, așa că atunci când am intrat în cameră, ne venea să trecem de barierele de securitate și să ne întindem în pat ca să vegetăm cu fantoma prințului.

Camera jocurilor nu are ferestre și e acoperită de materiale exotice. Pe masa de biliard e o zgârietură. În jur sunt scaune comode. E un loc perfect de pierdut timpul, de vărsat băuturi printre perne și de fumat cui după cui în timp ce citești William S. Burroughs.

Am urcat scările spre Camera Junglei și în punctul ăsta uitasem deja că Elvis a fost probabil cel mai faimos artist al tuturor timpurilor sau că milioane de persoane au mai trecut pe aici înaintea mea. Mă simțeam ca în casa unei rude pe care n-o cunoscusem niciodată. Am ascultat un cântec pe care îl înregistrase aici, înconjurat de covorul verde, iar 1976 a devenit deodată prezent. Ne-am urnit greu din camera asta, pentru că era ultima din casă și voiam să rămânem aici pentru totdeauna.

Afară, am trecut pe lângă locul de joacă al Lisei Maria, urâțel și totuși neprețuit.

Apoi am intrat în avionul lui, care are o chiuvetă din aur și un pat din piele întoarsă bleu și un bar plin cu băuturile preferate ale prietenilor lui.

Magazinele de suveniruri din Graceland sunt scumpe și pline de porcării. A fost greu să alegem care 43 de lucrușoare să le cumpărăm. Am luat mingi de golf, șosete și ochelari de soare pentru nepoțica mea și tricouri pentru copiii lui Sarah. Toți trei ne-am luat tricouri la fel. În drum spre ieșire, ne-am scris și noi numele pe podeaua de lemn.

M-am întors la Graceland unsprezece luni mai târziu. Sora mea pierduse pe cineva drag și am însoțit-o într-o excursie prin țară. Am dus-o din New York în California ca să uite de durere și singura idee care ne-a venit a fost s-o ducem la Hotelul Inimilor Frânte. Casa lui Elvis e biserica Americii: un avertisment că lumea e doar un loc de joacă în care trebuie să te dai în mașinuțe și să te îmbraci în costume strălucitoare; un tribut adus unui bărbat care simțea că eleganța și autodistrugerea nu se exclud una pe cealaltă și că, dacă ești destul de dedicat, poți construi un imperiu întreg din câteva mișcări din pelvis și poți locui pentru totdeauna în palatul viselor tale.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai multe călătorii marfă:
Singurul hypermarket de jucării din România e o călătorie prin sexismul anilor '50 Călătorie până la craterul unui vulcan în erupție O călătorie în lumea Buckfast: băutura care te face rapid praf Mi-am pavat cu căcat drumul spre dragoste în Kashmi