Am umblat o zi întreagă în burka

Fotografii de Ben Ritter

De curând, am fost rugată de editorul nostru global să fac rost de o burka pentru un videoclip muzical pe care l-am filmat. Nu știam nimic despre îmbrăcămintea musulmană – cum ar fi că nu poți merge la magazin să-ți cumperi una – așa că a fost chiar greu să găsesc una. Dar am reușit până la urmă.

Pe când căutam pe numeroase site-uri hijaburi, abaya și alte ornamente religioase, am început să observ că nimeni n-are nimic pozitiv de spus despre ele. Aproape orice articol de știri pe care l-am citit și care conținea cuvântul burka, declara acest tip de îmbrăcăminte despotic, iar singurele articole pe care le-am găsit scrise de femei care le-au purtat descriau experiențele autoarelor în țările musulmane.

După ce m-am uitat la vreo 74 de videoclipuri YouTube și am dat nu știu câte sărciuri pe Google, tot n-am găsit articole sau videoclipuri care să explice dacă burka e inconfortabilă sau cum reacționează americanii la vederea lor în Starbucks, de exemplu. M-am gândit că singurul mod de afla cum se simt femeile astea e să mă îmbrac în ea și să aflu.

Experimentul meu a început atunci când Ben Ritter a venit să mă fotografieze, iar eu mă străduiam să-mi asamblez burka. Erau multe variante pe internet, dar eu am ales-o pe cea din Arabia Saudită. Burka saudită are cinci piese și se apropie mai mult de cum îmi închipui că trebuie să arate o burka decentă.

Cățelul meu Bowie era super derutat de ținuta mea. Singura dată când l-am mai văzut așa de speriat a fost când m-am deghizat într-o călugăriță însărcinată de Halloween.

Look-ul final. Încă nu ieșisem din casă, dar deja mă topeam de cald în ea. Inițial am vrut s-o port cu nimic pe dedesubt, dar cum se presupune că e îmbrăcăminte de purtat peste altceva, mi-am luat cel mai mic maieu și cei mai scurți pantaloni posibili.

Să mă plimb prin East Village sau Brooklyn, înconjurată de oameni pe care îi cunoșteam mi s-a părut o pierdere de timp, așa că am luat un metrou și ne-am prefăcut că suntem turiști. Nu mi-a dat nimeni atenție în afară de femeia care stătea pe scaunul din spatele celui pe care m-am așezat împreună cu copiii ei. I-a târât pe toți în celălalt capăt al vagonului când m-a văzut că urc în metrou. Ce vită!

Nu m-am putut abține să nu mă pozez cu Meryl Streep și Tommy Lee Jones (și Allah) pe peron.

Când am ieșit de la metrou, începuse să plouă super nașpa. Din fericire, n-aveam nevoie de umbrelă – unul dintre puținele avantaje pe care ți le oferă burka. M-am născut în New York, ceea ce înseamnă că n-am fost niciodată să vizitez Empire State Building. Așa că am fost acolo. Nu mi-am dat seama ce o să simbolizez dacă vizitez una dintre cele mai înalte clădiri din New York îmbrăcată în portul musulman până când am ajuns la intrare. M-am simțit ca o dobitoacă.

A devenit de-a dreptul inconfortabil când am ajuns pe acoperiș. M-am prins că toți străinii vorbeau mizerii despre mine în limba lor. Grupul din spatele nostru ne-a urmărit, mai ales că făceam atât de multe fotografii.

În timp ce pozam, am observat că și unul dintre gardienii ne tot urmărea. Cred că voia să se asigure că nu o să facem vreo poantă stupidă.

Am făcut și una dintre fotografiile alea penibile cu ecran verde înainte să plecăm. Fata care se ocupa de cabină ne-a spus că nu suntem obligați să ne pozăm acolo dacă nu vrem. M-a enervat cu asta, așa că ne-am aruncat încăuntru și-am făcut poză. Nu-i așa că Ben arată de parcă tocmai s-a însurat cu o virgină?

Când ne-am plictisit de speriat turiști, am hotărât să ne plimbăm prin Central Park pentru a deranja niște localnici. Burka se târa prin băltoace, deci am ajuns s-o țin cu mâinile ca o prințesă murdară.

O pală puternică de vânt era să mă doboare din picioare. Mi-am văzut reflecția într-un geam și mi s-a părut că semăn cu Batman, așa că l-am rugat pe Ben să-mi facă o poză. Era bine să simți aerul prin mâneci.

Tot trebuia să fac pauze să mă odihnesc. Ploaia încetase și aerul era super umed. Transpiram încontinuu. Dacă ar trebui să port asta în deșert, aș crăpa cu siguranță.

Am vrut să-mi îndeplinesc fantezia de a alerga prin Sheep Meadow, dar era închis, așa că am făcut o poză lângă lac. Ce păcat, pentru că toate straturile de pânză pe care le aveam pe mine mă făceau să mă cred Kate Bush. Ar fi putut ieși niște fotografii grozave cu mine dansând ca o nebună în burka.

Cel mai important lucru pe care l-am învățat în timpul zilei a fost să zâmbesc cu ochii. Nu-mi place să zâmbesc, dar am presupus că nimănui nu-i place să vadă o nenorocită supărată îmbrăcată în burka, așa că am făcut un efort. Drăguț, nu?

Până la urmă am renunțat la zâmbet, pentru că deja începusem să respir ca mama lui Johnny Depp în What's Eating Gilbert Grape. Ca să nu mai spun că parcul mirosea a balegă de cal.

Îmi era foame și nu puteam mânca hot dog, așa că am făcut proasta alegere de a-mi lua o înghețată. A fost o experiență stresantă, dar trecătorii se înveseleau văzându-mă cum mă chinui să strecor înghețata pe sub burka. Nu voiam să le dau satisfacția de a-mi face o poză, așa că am halit-o repede și am mânjit înăuntrul materialului cu înghețată scârboasă. Oribil.

Șase ore mai târziu, după nenumărate complicații, am reușit să smulg chestia aia infectă de pe mine. În viața mea n-am fost mai fericită pe drumul spre casă.

La finalul zilei, sunt mândră de ce am obținut. Nu numai că mi-am învins fricile expunându-mă, dar am învățat să am mai mare grijă cum tratez oamenii de pe stradă, indiferent de cum sunt îmbrăcați.

Opt din zece oameni cu care am intrat în contact cât timp am purtat burka s-au purtat ca și cum nu existam, ceea ce m-a făcut să mă simt chiar mai rău decât privirile celor ofensați de prezența mea. Acum chiar le respect pe femeile care aleg să se îmbrace așa, dar n-o să mai fac asta niciodată, pentru că a fost groooooaznic.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook:

Mai aveți chef de modă? Citiți:
Cum să te îmbraci ca un bun creștin
Dictatura modei
Am vorbit cu creatorul de modă care a făcut colecția controversată Colectiv