FYI.

This story is over 5 years old.

High hui

Am vizitat piaţa de falsuri din Istanbul cât încă mai există

Turcia are a doua cea mai mare piaţă de produse contrafăcute din lume. În 2010 valora trei miliarde de dolari.

Turcia are a doua cea mai mare piaţă de produse contrafăcute din lume. În 2010 valora trei miliarde de dolari. Pentru că nu face parte din Uniunea Europeană, legile copyright-ului şi a mărcii înregistrate sunt extrem de slabe. Există zvonuri sumbre că asta ar putea lua sfârşit. Turcia a aderat la standardele de protecţie a datelor şi pentru că relaţiile cu Europa se îmbunătăţesc, adoptarea legii copyright-ului devine aproape o certitudine.

Publicitate

Deocamdată, negustorii ambulanţi de obiecte contrafăcute îşi văd de treabă, mai mult sau mai puţin în public, şi-şi vând mărfurile turiştilor europeni.

Dacă mergi prin Grand Bazaar din Istanbul descoperi un tezaur inestimbail de bunuri contrafăcute: ceasuri de lux false, lenjerie prost cusută, căşti de plastic cu marca „Beats by DJ Eric", cutii cu pastile Cialis contrafăcute şi multe altele.

De curând am stat de vorbă cu câţiva vânzători despre tehnicile lor de marketing.

Un lider în vânzările de inele şi doi tovarăşi de-ai săi stăteau la un colţ de stradă, în sudul Pieţei Taksim, epicentrul suburbiei din Istanbul. Coliere kitschoase, brăţări de doi lei şi inele supradimensionate erau înşirate pe taraba din faţa lor. Metoda de a agăţa turiştii era să ţipe la ei când treceau: „Bijuterii minunate, la cel mai bun preţ!"

Asta înainte să apară luminile roşii şi albastre la orizont şi cel mai în vârstă dintre ei să facă un semn din cap că e timpul s-o şteargă. Au strâns la repezeală tarabele şi s-au cărat după colţ, ascunzându-se în umbră până să apară poliţaii. M-am dus după ei.

Şeful o rupea puţin pe engleză cât să-mi explice: „Sunt prea sărac să am o educaţie. Am vrut să fac ceva plăcut şi îmi place să vând lucruri."

S-a uitat în spate şi a văzut că gaborii plecaseră. Mi-a făcut la revedere cu mâna şi s-a întors la treabă. Mi-am continuat cumpărăturile.

Peste drum, un vânzător vindea fără probleme bani falşi americani, teancuri de un dolar şi o mie de dolari. Calitatea imprimării era cu puţin peste cea de la xeroxul din colţ. Asta e o excepţie, nu o regulă.

Publicitate

Falsurile turceşti sunt cunoscute pentru calitatea lor surprinzătoare. Există multe zvonuri care spun că cei care se ocupă cu crima organizată recrutează ingineri sau foşti angajaţi ai unor branduri de lux renumite, ca să creeze copii care sunt aproape identice cu originalul.

„Calitatea" se reflectă în preţ. Ceasurile false pot costa peste 300 de dolari. Unii vânzători au făcut o regulă din a le vinde cu până la zece procente din preţul originalului. Proprietarul unui magazin cu un Rolex Sea-Dweller contrafăcut în vitrină îmi explică de ce „copiile" turceşti sunt atât de bune în comparaţie cu cele chinezeşti.

„Uită-te la diferenţe: ramă din ceramică, geam cu safire, oţel inoxidabil, brăţară de calitate, precizie japoneză, fabricat în Turcia", îmi spune vânzătorul. Era o piesă solidă pe care cerea 225 de dolari. „În New York se vând chestii din Chinatown. Nu sunt bune. Turiştii le aduc aici. Zic: Uite, am dat pe ăsta o sută de dolari. Dar s-a decolorat, pentru că nu e din oţel. Sunt galbene."

N-am putut să nu observ că el nu purta niciun ceas. L-am întrebat dacă şi-ar dori să aibă unul original într-o zi. „Nu", îmi spune, în timp ce scoate un catalog cu ceasuri de lux şi îmi arată un Rolex Cosmograph Daytona care costă 40 de mii de dolari.

„Original, din Germania" zice. „În câţi ani aş putea să câştig banii ăştia?" Îmi arată o copie remarcabil de asemănătoare din servieta lui desfăcută. „500 de lire (250 de dolari)"

Publicitate

Încep să înţeleg nevoia de a avea un fake. Pentru Dorel e vorba de experienţa luxului, nu de valoarea în sine: dacă te simţi la fel cu un ceas de 250 de dolari ca şi cu unul de 40 de mii, de ce să dai mai mult? Tot ce contează este că Dorel se bucură la fel de mult de o copie, ca Becali de un Rolex original.

L-am întrebat pe proprietarul magazinului, care nu a vrut să-şi dea numele, de cât timp este în acest business. „De doişpe ani", mi-a răspuns. „Aveam două variante: să vând droguri sau ceasuri. Am ales ceasurile."

Când a spus droguri, el probabil vorbea despre genul de pastile pe care ţi le dă medicul doar cu reţetă, nu la cele care vin din Columbia. Medicamentele nu sunt ferite nici ele de febra contrafacerilor. Mereu găsim reclame pentru pastile dubioase de Viagra şi Cialis în folderul de spam din mail, dar ele se vând la liber în pieţele aglomerate din Turcia.

Juxtapunerea e ciudată: doamne în vârstă care poartă văl îşi fac cumpărăturile de duminică, în timp ce indivizi dubioşi în tricouri pătate de transpiraţie vând ceva ce pot doar să presupun că sunt pastile de erecţie. Am aşteptat un sfert de oră să văd dacă chiar se opreşte cineva să se uite la ele, dar cred că jena era prea mare, toată lumea evita contactul vizual cu vânzătorul.

Am încercat să vorbesc cu un astfel de comerciant, dar nu a fost prea comunicativ. N-a vrut să-mi spună de unde le are, dar a insistat că sunt maxim de originale. A încercat să-mi vâre în palmă un şerveţel plin cu pilule în formă de inimioară, dar l-am refuzat, de teamă că mi-ar exploda inima dacă le-aş lua.

Publicitate

În momentul când returnam pastilele, tipul care stătea la standul alăturat a făcut o demonstraţie cu flash-ul, mai degrabă un pistol cu electroşocuri, pe care îl avea de vânzare. Un arc electric albastru a luminat deodată rânjetul vânzătorului de pastile. N-am cumpărat nici, nici.

Am luat legătura cu Eli Lilly & Com, cei care produc Cialis şi cu Pfizer, producătorul de Viagra, să discutăm despre produsele contrafăcute din piaţă.

Ceea ce mi-a zis Celeste Stanley, managerul pe comunicare de la Eli Lilly, prin email, mi-a tăiat curajul să cumpăr pastile false de Cialis, pentru că sunt în afara „reţelei de siguranţă" a standardelor firmei.Totuşi, nu a negat complet potenţiala eficacitate a pilulelor dubioase. „Medicamentele contrafăcute produse în afara acestei reţele de siguranţă pot fi periculoase" a început ea. „Pastilele din Istanbul pot să conţină substanţe active care nu au ce căuta, fie pentru că fac rău, fie pentru că nu au niciun efect şi compromit astfel siguranţa şi eficacitatea produsului."

Steven Danehy, managerul principal pe relaţii cu media de la Pfizer, mi-a oferit o listă amănunţită cu tot felul de ingrediente nenorocite, care se amestecă în pastilele de Viagra contrafăcute: pesticide (acid boric), otravă de şobolani, praf de cărămizi, vopsea cu plumb, vopsea comercială, lac pentru podele, cerneală pentru cartuşe de imprimantă, ipsos şi fibre pentru tapet, toate se pare că au fost găsite în pastilele care se vând pe străzile din Istanbul.

Publicitate

Mulţumită atât relaţiilor apropiate dintre Turcia şi Europa, cât şi lobby-ului făcut de industria farmaceutică, această afacere se prăbuşeşte. Daheny mi-a spus că în 2009 o mie de poliţişti au făcut simultan raiduri în 146 de locuri din treisprezece oraşe, au făcut peste o sută de arestări şi au confiscat şase sute cincizeci de tablete de Viagra contrafăcute. S-a estimat că cel puţin optzeci la sută din afacerea cu medicamente falsificate a fost stârpită în urma acestor acţiuni.

În contradicţie cu imaginea puternică de domnie a legii, înfăţişată de Danehy, eu am găsit o piaţă înfloritoare cu produse contrafăcute. În aventura mea prin Istanbul, am văzut poliţai care stăteau lângă vânzători, fără să mişte un deget.

Traducere: Diana Marinescu

Urmărește VICE

Citește mai multe despre falsuri:
Am testat himenul fals Joan of Arc Red
Super drăgălaş şi super letal?
Orașul fals din Kent unde jandarmii se antrenează pentru proteste