FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Am vorbit cu românii care au intrat în Cartea Recordurilor, ca să aflu la ce le folosește

Majoritatea fac asta pentru a se remarca.

Cel mai lung lanț de prezervative din lume, cu o lungime de aproape 3 300 de metri, cei mai mulți oameni care s-au rujat în același timp (1 384), cel mai mare cârnat din lume (aproximativ 63 de kilometri), cele mai multe sarmale gătite într-o oală (2 960 kilograme), cea mai lungă lingură de lemn (aproape 18 metri) sau cei mai mulți Moși Crăciuni care împart cadouri simultan (3 939). Nu, n-am inventat chestiile astea acum, sunt doar câteva dintre cele 38 de recorduri cu care România este prezentă în Guinness Book (GWR), cartea de referință internațională pentru performanțele mondiale. Cu puține excepții, toate aceste recorduri sunt niște ciudățenii la care cei mai mulți dintre noi nu ne-am fi gândit niciodată. Și e cu atât mai surprinzător că există oameni care chiar fac aceste lucruri neobișnuite, iar alți oameni le jurizează și le omologhează. Așa că am stat de vorbă cu cinci recordmeni, ca să aflu dacă faptul că sunt prezenți în Guinness World Records i-a ajutat cumva.

Publicitate

Cele mai multe Charlie Cut-uri într-o oră și cele mai multe într-un minut

Orădeanul Béres Balázs („Cripto" are 20 de ani. Este magician și mentalist și a doborât recordul la tăiat cărțile de joc cu o singură mână.

VICE: Cum te-ai pregătit pentru recordurile astea?
Cripto: M-am decis în 2011 că vreau să dobor un record mondial care să aibă legătură cu cărțile de joc. M-am antrenat mii de ore, între cinci și opt în fiecare zi: acasă, în fața computerului, la școală, în pauze. Trebuia să-mi obișnuiesc mâna ca charlie-cut-urile să devină o mișcare motorie. După ce am deprins această tehnică, a trebuit să mă concentrez și pe viteza execuției. Cheia succesului este antrenamentul, chiar dacă, să zicem, pe mine m-a ajutat că mă ocup de cărți prin natura meseriei mele, de magician și mentalist. Fără perseverență n-aș fi putut să dețin aceste două recorduri mondiale.

Cum a fost?
La primul record, am tăiat cărțile timp de o oră. A trebuit să fiu foarte atent și să nu greșesc, pentru că, dacă scăpam o carte, eram nevoit să încep din nou. Am încercat o singură dată și am reușit să execut mișcarea robotic, timp de o oră. La al doilea a trebuit să tai cărțile timp de un minut, deci puteam face asta de mai multe ori, fără să obosesc fizic și mental. Una din încercările mele a intrat în Guinness World Records. Oficial, din septembrie 2013, pot spune că sunt cel mai bun din lume la Charlie cuts.

Ai doborât recordul cuiva sau nimeni nu mai chemase GWR pentru așa ceva?
Există o groază de recorduri în lume și mulți inventează tot felul de noi categorii, doar ca să intre în GWR. Dacă mă-ntrebi pe mine, o să spun că nu sunt suficienți de buni la cele existente. Eu n-am vrut să procedez așa, ci am căutat recorduri deja existente, pe care să le bat. Am avut un țel, mi-am propus să-l depășesc pe cel care deținea aceste recorduri. Repet, crearea unei noi categorii mi se pare o prostie. Dacă faci primul ceva ce n-a mai făcut nimeni, o să ajungi acolo. Și gata, ești recordmen! Așa e simplu.

Publicitate

O să mai încerci să dobori și alte recorduri?
Da. Din 2013 mă pregătesc pentru o nouă încercare. O să fie ceva cu monede. Am vrut să organizez evenimentul de două ori, numai că între timp recordul fusese doborât de altcineva. Dar nu-i nimic, mie-mi plac provocările.

Ai intrat în Guinness Records în 2013. Te-a ajutat cumva chestia asta?
Mai mult ca o referință. Acum pot să le arăt celor care mă contactează pentru spectacole de magie și mentalism că sunt certificat de Guinness. Așa au mai multă încredere în mine și își dau seama că nu-s magician de ocazie, care face asta doar în timpul liber, ci că este și o pasiune. Cred că asta contează.

Citește și: Întrebarea zilei: La ce ar bate România un record?

Cea mai lungă distanță parcursă cu spatele, pe bicicletă, și cele mai multe sărituri pe o singură roată

Gabi Orban are 26 de ani și este din Sfântu Gheorghe. Deși este licențiat în științe juridice, în prezent își dedică timpul bicicletei sale, fiind dublu campion național și dublu vicecampion național la trial bike.

VICE: Cum ți-a venit ideea să bați recordul?
Gabi Orban: Am văzut o parte din seria Circului Nitro, unde, într-o singură zi, au fost doborâte mai multe recorduri mondiale. Așa m-am decis să-mi obțin și eu loc în GWR, pentru palmaresul meu. Inițial mi-am propus să bat mai multe recorduri, însă am renunțat, fie pentru că recordurile erau prea mari, fie pentru că, între timp, unele au fost suspendate. Până la urmă, în mai 2014, la Zilele Orașului Sfântu Gheorghe, am doborât două recorduri mondiale într-o zi. Am mers cu spatele, pe bicicletă, aproape 28 de metri și am sărit pe o singură roată de 309 ori. Precedentele recorduri erau de 18,8 metri, respectiv 240 de sărituri.

Publicitate

Ai avut parte și de evenimente neprevăzute?
Înainte de record, am pierdut câteva zile doar pentru a găsi spațiul corespunzător pentru mersul cu spatele, așa cum e prevăzut în regulament. Terenul trebuia să fie nediferențiat și cu greu am găsit un geolog care să mă ajute, să marcheze terenul și să efectueze schița. Sâmbătă, când a avut loc evenimentul, eu mi-am păstrat calmul și mi-am stăpânit nervii. Mai agitați au fost rudele și prietenii mei. Altfel, evenimentul a decurs ok. În prima fază, în jurul orei 13, am doborât recordul de mers cu spatele, în piața Mihai Viteazu din Sfântu Gheorghe. La al doilea record, după ce am trecut de 240, fanii au aplaudat încontinuu, în timp ce juriul număra cu voce tare. A fost frumos, am simțit că prind puteri.

Ai în plan să bați și alte recorduri?
Momentan, nu. Poate la anul o să încerc să-mi dobor propriul record la sărituri pe roata din spate, dar mă mai gândesc dacă merită. După ce am doborât cele două recorduri, nu am atras atenția nimănui, așa cum mi-am dorit. Conducerea orașului nu mă susține, iar în privința sponsorilor, încă mai aștept. Asta deși sunt dublu campion național și dublu vicecampion național la trial bike. Aș vrea să am un manager bun, care să-mi asigure participarea la manifestări, să mă ajute să ajung la cât mai multe campionate și concursuri internaționale, ca să pot promova acest sport.

Cea mai lungă funie de ceapă

Transilvania Fest este un festival de cultură și gastronomie care vine în sprijinul dezvoltării comunitare în Transilvania, prin turism și comerț. Organizatorii își propun să aducă în atenția publicului modul de viață tradițional specific zonei. Organizat pentru prima oară în 2005, cu numele de Turda Fest, festivalul se desfășoară acum și în alte orașe din Transilvania.

VICE: Cum a ajuns Turda Fest să dețină acest record?
Doinița Pop, manager de proiect Transilvania Fest: Cu funia de ceapă am stabilit trei recorduri mondiale, realizate cu ajutorul locuitorilor din satele din jurul orașului Turda. Primul, în 2006, când am împletit o funie lungă de 134 de metri, doborând un record deținut la acea dată de Polonia. Al doilea, în 2007, când ne-am bătut propriul record. Ultimul, în 2008, când funia de ceapă a fost lungă de 5 817,1 metri, s-a lucrat la ea timp de două săptămâni și s-au folosit 12 tone de ceapă. Aranjarea împletiturii a durat vreo șase ore, iar măsurarea trei ore și jumătate. Tot efortul a meritat, iar deocamdată nimeni nu a reușit să bată recordul.

Publicitate

De ce ați ales ceapa pentru un record mondial?
Ceapa roșie este una dintre culturile specifice Văii Arieșului, unde se află orașul Turda. Pe vremuri, țăranii obișnuiau să o vândă la piață în funii împletite cu trestie, sfoară sau simplu, din tulpini. Pentru că acest obicei era în pericol să se piardă, am decis să-i provocăm pe oameni să participe împreună la toată această aventură. Bătrânii au venit cu experiența, iar tinerii cu entuziasmul.

Cum v-ați pregătit pentru ultimul record, cel din 2008?
În primul rând, ne-am asigurat că o să avem îndeajuns de multă ceapă, așa că am contactat producătorii din zonă. Funia a început să fie împletită cu două săptămâni înainte, în gospodăriile producătorilor de ceapă, iar la festival am legat împletiturile unele de altele. Femeile de pe Valea Arieșului folosesc o tehnică specială, care le ajută la împletit: udă cozile cepelor, astfel încât ele să rămână flexibile. Voluntarii au asimilat procedeul și treaba a mers repede.

Aveți în plan să doborâți și alte recorduri?
În 2009, tot la festivalul nostru anual, am reușit să stabilim recordul mondial la categoria „ cel mai mare coș împletit", având dimensiunile de 18,7 x 9,48 x 10,20 m. Coșul a fost realizat de membrii comunității de romi „ Solvay", faimoși pentru priceperea de a împleti nuiele. De altfel, scopul nostru a fost să atragem atenția asupra comunității de romi și să scoatem în evidență tradițiile și meșteșugurile lor. Recordul a fost certificat în decembrie 2009, dar a fost doborât anul următor de o organizație din Arabia Saudită. Momentan, nu avem de gând să stabilim vreun alt record.

Publicitate

Citește despre când Antena 3 a bătut recordul pentru cel mai mare steag:Pe tricolor e scris uimire

Cea mai mare lecție deschisă de igienă orală, pentru 1 500 de participanți

Organizația Studențească de Medicină Dentară (OSMD) din Tîrgu Mureș a fost înființată în 2012 și numără în jur de 150 de membri, implicați în diverse proiecte cu impact asupra vieții studenților din oraș.

VICE: Cum v-a venit ideea unui astfel de record?
Victor Cepuc, vicepreședintele Organizației Studențeaști de Medicină Dentară Târgu Mureș: Ideea a fost a unei colege, studente în anul cinci la Facultatea de Medicină Dentară din Târgu Mureș, care încerca să influențeze cât mai multă lume să aibă o igienă orală adecvată. Când am aflat de planurile ei, i-am propus imediat să colaborăm, pentru că noi suntem aproximativ 150 de membri în organizație, puteam s-o ajutăm și ne place să ne implicăm în diverse proiecte. Ne-am dat seama că putem să devenim deținătorii unui record Guinness și, în același timp, să îi determinăm pe târgu-mureșeni să aibă o igienă orală perfectă, pentru că e mai ieftin să previi decât să tratezi. Indiferent că e vorba de carii sau de alte boli care ne pot afecta organismul.

Ați bătut vreun record precedent sau nu mai făcuse nimeni asta până la voi?
În momentul în care am început pregătirile pentru eveniment, recordul era deținut de un eveniment organizat în Zimbabwe, unde participaseră 497 de oameni. Părea o joacă să batem recordul lor. Dar, spre sfârșitul lunii martie, am aflat că recordul fusese doborât la Cairo, în Egipt, unde la o lecție de igienă orală au au fost prezente 1 147 de persoane. A trebuit să ne dăm toată silința pentru a doborî recordul egiptenilor.

Publicitate

Ce a implicat organizarea unui asemenea eveniment?
Ca la orice eveniment GWR, am avut un regulament de câteva zeci de pagini pe care a trebuit să-l respectăm. Tot felul de norme și cerințe pentru omologarea recordului. Pentru fiecare participant trebuia să avem la dispoziție instrumentele necesare: periuțe de dinți, periuțe interdentare, ață interdentară, periuță unidentară și pastă de dinți. Apoi, a trebuit să delimităm perimetrele. La fiecare 50 de persoane, a fost nevoie de un instructor iTOP (Individually Trained Oral Prophylaxis), un voluntar și un steward, care să contorizeze numărul de participanți. Din păcate, chiar în momentul în care s-a ținut lecția, a început ploaia. Nu credeam că o să reușim să-i ținem pe oameni 30 de minute acolo, așa cum prevedea regulamentul. Până la urmă, participanții au rezistat eroic, timp de 37 de minute, cât a durat evenimentul.

Cel mai rapid maraton alergat în tandem, legați cu o sfoară

Gabriel Solomon este consultant de evenimente sportive și antreprenor online. Se descrie ca alergător pasionat și deține recordul național la alergare 24 de ore pe bandă, cu 213 km.

VICE: De ce ați alergat legați cu sfoară la un maraton?
Gabriel Solomon, președinte și fondator al People for Sport Romania: Ne-am gândit, ce am putea face inedit pentru a strânge fonduri pentru o cauză umanitară? Am ales să alergăm un maraton legați tot timpul între noi. Am fost șase inși. Nu a fost o idee chiar originală, s-a mai făcut asta. Chiar dacă pare o trăznaie ciudată la prima vedere, e chiar un record destul de disputat. Timpul a scăzut mult în ultimii ani, recordul fiind doborât chiar cu câteva luni înainte să alergăm noi. Am reușit să terminăm în două ore, 54 de minute și 17 secunde și ne-am bucurat că am reușit să contribuim la strângerea de fonduri pentru o clinică specializată în îngrijirea bolnavilor incurabili, aflați în stare avansată.

Cum v-ați antrenat pentru asta? Bănuiesc că e nevoie de coordonare perfectă.
Asta a fost partea cea mai dificilă, aceea de a face echipa să meargă. Alergarea în echipă, grupat, impune un efort considerabil. Tot timpul trebuie să stai concentrat și încordat, ca să nu ieși din ritmul echipei sau ca să nu-l calci pe cel din fața ta. Pentru a ne coordona perfect, am făcut mai multe antrenamente, inclusiv un semimaraton oficial pentru a determina care este cea mai performantă formație în timpul cursei. Altfel, noi oricum suntem alergători cu experiență, având recorduri individuale de maraton mai bune decât timpul pe care trebuia să-l scoatem.

Urmează să doborâți și alte recorduri?
Da, avem o idee nouă de record. Momentan, este în stadiul de proiect. O să implice, normal, tot alergare, numai că de data aceasta numărul alergătorilor din echipă va fi mult mai mare.

Urmărește VICE pe Facebook:

Mai citește despre România:
Am fost la Academia Română să aflu cum înjurau străbunicii România e pe ultimul loc în UE la procentul consumatorilor de iarbă Cum să fii corporatist în România, la 20 de ani În pușcăriile din România se bea apă filtrată prin șervețele umede