De când barbaria ISIS cutremură întreaga planetă și e catalogată drept răul absolut al noului secol, în librării a explodat numărul cărților care au ca subiect terorismul Statului Islamic. Anul acesta, premiul Pulitzer pentru non-ficțiune a fost câștigat de către jurnalistul Jobby Warrick, cu un volum care tratează aceeași temă: Flamurile negre. Ascensiunea ISIS'.

Dacă ai fost interesat de subiect și nu ți-au scăpat documentarele, analizele sau volumele care circulă pe net, pe bună dreptate s-ar putea să te întrebi: ce ar mai putea aduce nou acest volum premiat cu Pulitzer? Merită să-mi mai pierd timpul, am citit o groază despre ideologia, recrutările și ramificațiile ISIS, cu ce m-ar mai putea atrage? Asta am încercat și eu să aflu, când proaspăta editură Black Botton Books, cea care va pune pe piață, luna aceasta, în limba română, volumul, mi-a propus cu entuziasm să-l răsfoiesc. Sceptică inițial, m-am trezit în cele patru zile, cât mi-a luat să citesc cartea jurnalistului de la Washington Post, că mă iritau până și telefoanele prietenilor, dacă mă întrerupeau.

Ce m-a fascinat pe tot parcursul cărții este senzația că lecturezi un roman, o ficțiune foarte bine scrisă, cu personaje a căror psihologie este construită în filigran.

Mi-a plăcut că scenariul include și atmosfera sumbră a centrelor de detenție din Orientul Mijlociu, detalii din culisele discuțiilor liderilor mondiali sau fragmente din interogatoriile unor teroriști de către agenți ai serviciilor secrete iordaniene.

Warrick a intervievat peste două sute de surse pentru documentarea acesti cărți, surse unice la nivel înalt din CIA și din serviciul secret iordonian, denumit în lumea arabă Mukhabarat, diplomați, spioni și generali americani.

Două mari concluzii am putut eu să desprind din cartea asta. Prima este că radicalizarea multor actori care au pus bazele al-Qaeda și, ulterior, ale ISIS a avut loc în pușcăriile arabe, niște medii degradante și anarhice, transformate în adevărate „universități pentru jihadiști''.

Militanţii ISIS, explică una dintre sursele lui Warrick, sunt „copiii lui Zarqawi", drept pentru care Warrick reconstituie viața a doi mari lideri jihadiști: Abu Musab al-Zarqawi și Abu Bakr al-Baghdadi.

Fără primul nu-l poți înțelege traseul celui de-al doilea, care a coagulat mișcarea radical-islamistă ISIS.

Ambii lideri și-au recrutat nucleul dur de susținători în timpul detenției, primul în pușcăria deșertică al-Jafr, din Iordania, ale cărei condiții inumane erau frecvent taxate de inspectorii ONU, iar al doilea, în centrul de detenție american, Camp Bucca, o pușcărie insalubră, mare cât un oraș, de trei kilometri pătrați de sârmă ghimpată și corturi, construită într-o câmpie arsă de soare, la câțiva kilometri de granița Kuweitului cu Irak.

A doua concluzie care se desprinde din carte este că resentimentele jihadiștilor față de americani au fost cel mai bun combustibil în crearea rețelelor teroriste. Oamenii ăștia, daca-i pot numi așa, au apelat la orice barbarie ca să întoarcă localnicii împotriva trupelor americane care invadaseră Irakul și să întărâte între ele grupările locale, sunniții și șiiții. Din haos se naște, cel mai rapid, terorismul. Deciziile politice pripite ale administrației Bush, iar apoi indeciziile, tergiversările administrației Obama sunt și ele criticate de jurnalist. Ca să argumenteze și să-ți susțină criticile, Warrick se bazează pe suportul unor analiști CIA, care urmăreau îndeaproape, la vremea respectivă, mișcările din Orientul Mijlociu.

Cartea te aruncă în mijlocul deșertului iordanian, în vechea închisoare al-Jafr, acolo unde grupul de radical-islamiști se comporta ca o unitate militară, cu grade de subordonare clare, impuse de al-Zarqawi. Deși un bărbat lipsit de educație, avea o carismă teribilă.

Abu Hautham, un căpitan din serviciile secrete iordaniene și analistul CIA, Nada Bakos, o agentă care la vremea respectivă avea numai 33 de ani, sunt două personaje pe care Jobby Warrick le-a consultat constant ca să-i poată construi profilul psihologic lui Zarqawi.

Bakos a săpat atât de adânc în biografia jihadistului și a încercat atât de frenetic să-i înțeleagă comportamentul, încât colegii ajunseseră să o tachineze cu privire la „iubitul" ei iordanian, mai scrie jurnalistul.

De același condei iscusit al lui Warrick beneficiază și succesorul Abu Bakr al-Baghdadi, cel care, după moartea iordanianului, reconstruiește Statul Islamic al Irakului. Rămășițele vechii grupări Al-Qaeda erau formate din foști ofițeri din armata dezmembrată a lui Saddam Hussein, colonei și maiori sunniți, foști aliați ai lui Zarqawi.

Tot într-o pușcărie, universitarul teolog Baghdadi și-a creat numeroase prietenii și alianțe, inclusiv un discipol al lui Zarqawi, care îi va deveni adjunct și purtător de cuvânt peste câțiva ani.

„Vorbea de restaurația fizică a califatului Islamic într-un fel în care nimeni n-o mai făcuse'', spunea un oficial american.

Pentru că adopta viziunea lui Zarqawi, Baghdadi îmbrățișa și cele mai abominabile excese ale iordanianului, de care musulmanii obișnuiți se deziceau. Visul său de a învinge America era atât de obsesiv, încât ura pentru americani devenise refrenul rugăciunilor sale. Avea un comportament atât de cameleonic, încât oficialii din Mukhabarat au trebuit să angajeze psihiatri care să-i examineze dosarul și să-l evalueze.

În cele peste patru sute de pagini, corespondentul Washington Post pentru Orientul Mijlociu face o relatare istorică și o reconstituire a tututor punctelor cheie din momentul invaziei americanilor în Irak și până azi.

E prima carte în care am simțit o detașare clară între ceea ce înseamnă decidenții politici la nivel înalt și corpul de experți, format din generali, analiști CIA și diplomați, împlicați în destructurarea fenomenului terorist în lume. Poate ăsta să fie un motiv în plus și pentru tine să pui mâna pe cartea asta.

În nota asta, un moment cheie îl constituie analiza discursului lui Colin Powell, din februarie 2003, când, în expunerea argumentelor în favoarea războiului, secretarul de stat american comite erori grave de interpretare a situației din Irak.

A fost una dintre marile ironii ale epocii, susține o sursă a jurnalistului. Nimeni, înainte de acel discurs, nu-l cunoștea pe Zarqawi. Practic, ce a făcut Colin Powell a fost să-l scoată pe acest islamist din obscuritate și să-i lanseze cariera unuia dintre marii teroriști ai secolului.

Urmărește documentarul nostru despre Statul Islamic

Peste toate evenimentele derulate într-un ritm alert, o figură în umbră, înțeleaptă, moderată și discretă, transpare pe firul întregii relatări. Este cea a regelui Iordaniei, Abudllah al II-lea, cel care gestionează atât valurile întregi de refugiați, care îi trec granițele, dar care trebuie să lupte, în același timp, cu ramificațiile contorsionate ale terorismului.

Nu o să-ți spun că este o carte perfectă, pentru că are și unele minusuri. Poate cel mai mare este legat de critica asupra serviciilor secrete. Tocmai pentru că jurnalistul avea acces la atâtea surse din serviciile secrete, cred că relatarea ar fi avut nevoie de un spirit mai critic față de operațiunile, uneori, mai puțin reușite ale serviciilor secrete.

Doar că scopul documentarului este altul. Jurnalistul încearcă să-ți explice cum operează cea mai diabolică organizație din lume, așa că nu poți să ai pretenția ca absolut toate detaliile să fie puse într-o singură carte.

Cu toatea astea, Warrick a reușit, printr-o putere fascinantă de sinteză, prin multă documentare și, mai ales, printr-un talent de mare povestitor, să reconstituie un puzzle atât de complicat cum e Orientul Mijlociu. Tocmai pentru că te ajută să înțelegi lucrurile astea în patru sute de pagini, cartea merită premiată. Și merită citită și de tine.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și ale chestii despre Statul Islamic:
Tot ce-am învățat din revista în engleză a Statului Islamic
Un român povestește cum se distrau jurnaliștii de război în Bagdad
Am vorbit cu firmele românești ISIS, ca să aflu dacă au probleme din cauza numelui