Antrenaţi să urască

Ilvy Njiokikjien e o fotografă olandeză în vârstă de 27 de ani care a călătorit prin Africa de Sud în ultimii patru ani pentru a fotografia extrema dreaptă locală. După ce a petrecut o bună parte de timp printre cele mai mari nume ale comunității Afrikaner, în 2011 a fost invitată să viziteze taberele militare Kommandokorps. PR-ul lor susține că aceste tabere au scopul de „a-i ajuta pe adolescenții Afrikaner să se apere în caz că negrii organizează un atac în Africa de Sud.” Cum tocmai a câștigat – împreună cu jurnalista parteneră Elles van Gender – un premiu World Press Photo 2012, am luat legătura cu ea să vorbim despre cum arată ura.

VICE: Salut Ilvy. Unde ai auzit prima oară despre aceste tabere de antrenament pentru Afrikaner?

Ilvy Njiokikjien: La înmormântarea liderului de extremă dreaptă Eugene Terre Blanche. A fost ucis în 2010 și era liderul AWB, o organizație din Africa de Sud. Aici l-am cunoscut pe colonelul Jooste, liderul taberei Kommandokorps. L-am remarcat în mulțime pentru că purta o uniformă militară veche, aceeași pe care soldații o purtau în vremea Apartheid-ului. M-am întrebat cine era, așa că am mers la el și am deschis vorba. L-am întrebat dacă pot veni la una dintre tabere.

Sunt populare taberele acestea în Africa de Sud?

Kommandokorps e o organizație mai puțin cunoscută, nu e mare deloc. Taberele de auto-apărare sunt foarte populare în Africa de Sud, dar nu cele de tip Kommandokorps.

Ai avut acces nelimitat cât timp ai fost în tabără?

Da, mai ales că atât eu, cât și colega mea Elles van Gelder, vorbim limba Afrikaans. Am putut face fotografii și filma totul. Colonelul e atât de mândru de taberele lui încât nu se simțea deloc jenat de ce fac copiii acolo.

Câte tabere de acest gen crezi că există în Africa de Sud?

Nu știu, e dificil de spus. Sunt multe organizații Afrikaner. Unele mai mici decât altele, dar, per total, existența lor e destul de marginalizată.

Cine îi trimite pe copii în tabere? E un fel de pedeapsă pentru ei sau se datorează mândriei de Afrikaner a părinților lor?

De cele mai multe ori e o decizie pe care o iau părinții. Din cauză că rata crimelor e foarte ridicată în Africa de Sud, ei sunt de părere că copiii lor trebuie să învețe să se apere. Participarea la tabără nu e văzută ca o pedeapsă, pentru că, până la urmă, celor mai mulți băieți le place să meargă în astfel de tabere. De asemenea, pentru că serviciul militar nu mai e obligatoriu în Africa de Sud, părinții cred că trebuie să-și trimită băieții într-o tabără dură, ca să devină bărbați adevărați.

Copiii provin de obicei dintr-o clasă socială anume?

Sinceră să fiu, e un grup foarte amestecat. Am petrecut mult timp cu familiile lor în Africa de Sud, lucrând la o continuare a poveștii. Unii dintre ei vin dintr-un mediu sărac, alții sunt destul de bogați. Unii sunt de la orașși alții de la țară.

Cine sunt restul celor implicați? Am citit că liderul cel mare al taberei, Franz Jooste, a luptat împotriva negrilor în timpul Apartheidului.

Ceilalți din jur sunt de obicei băieți care au fost în tabără în trecut, iar acum au urcat în rang în trupele Kommandokorps. Într-adevăr, Franz Jooste a luptat în armata Apartheid.

Ce fel de antrenament fac băieții? Am auzit că aleargă prin păduri și joacă paintball.

E practic un antrenament de tip militar, destul de dur, mai ales pentru băieții mai mici. Cel mai tânăr avea 14 ani și îmi amintesc că se descurca foarte greu cu exercițiile. În fiecare zi, băieții trebuie să se trezească și să alerge la 4:45 dimineața și trebuie să facă flotări, genoflexiuni, chestii din astea. Noaptea, după ce colonelul i-a obosit cât e ziua de lungă, iau lecții despre „dușman” și despre „rasă”.

Umilirea face și ea parte din procesul de învățare?

Nu chiar, deși urlă la băieți. Se presupune că asta îi întărește, așa crede colonelul. Noaptea am asistat la lecții în care liderii le explicau adolescenților despre cum negrii au creierul mai mic. E un alt fel de umilire.

Uau. Deci ce îi învață sergenții pe copii? Doar despre rasă și teama de negri?

Da, le spun că cele mai multe crime sunt comise de către negri și că negrii sunt diferiți cu totul de albi. Dar sergentul nici măcar nu crede că minte când spune asta. Crede din toată inima că cortexul negrilor e mai mic decât cel al albilor.

Crezi că albii care trăiau pe vremea apartheidului regretă trecutul?

Cred că nu pot răspunde la întrebarea asta. Sunt prea multe perspective. Sunt oameni care regretă și care se simt vinovați și oameni cărora le e dor de apartheid și ar vrea să se întoarcă în trecut. La fel e și cu cultura Afrikaner: unii se tem că cultura cu care au crescut va dispărea, altora nu le pasă.

La sfârșitul săptămânii de antrenament, copiii și-au schimbat perspectiva asupra negrilor? Cred că nimeni nu e rasist dacă nu e învățat să fie așa.

Cei mai mulți da. Dar am aflat că cei mai mulți erau deja rasiști când s-au alăturat taberei. E o chestie culturală a comunității Afrikaner. Cei care n-au învățat diferențele dintre albi și negri (cel puțin cele pe care le vede colonelul) sunt obligați să mai rămână o săptămână, pentru a le aprofunda.

Traducere: Oana Maria Zaharia