Iarba și bunele maniere - Tripatul pe acid

Imagine via

Consumul intens de acid mi-a creat câteva trăsături, cum ar fi spiritualitatea, reflexibilitatea și aprecierea pentru modele imprimate.  Deși pare ciudat că o substanță străină mi-a influențat percepția asupra lumii, acidul chiar mi-a schimbat punctul de vedere.  Din fericire pentru mine, tripurile care mi-au schimbat viața au fost experiențe pozitive. Consumul de psihedelice are părțile lui negative, dar nu am avut niciodată un bad trip pe bune. Dacă adâncimile unui bad trip ar fi atât de adânci in comparatie cu înălțimile unui trip minunat, cred că un bad trip m-ar fi înnebunit direct. Am această suspiciune din noaptea în care prietenul meu Bol a avut un bad trip.

Am început abuzul de halucinogene la jumătatea anului în care eram boboc,  când prietenul meu Sambones a adus patru timbre în Philly, acolo unde făceam facultatea. Inițial, plănuisem să luăm câte două de fiecare, dar într-o seară când eram acasă la tovarășul nostru Sour Joe, împreună cu Bol, am decis să împărțim avuția. Când Sambones a rupt timbrele, am fost fericit să iau jumate din doză promisă – pătrarele de hârtie erau de mărimea a șase timbre obișnuite. Am aflat mai târziu și că fiecare doză făcea cât șase.

Pentru că tatăl lui Sour Joe trebuia să vină să ia ceva de acasă, am luat timbrele înainte să ajungă. Ne-am gândit că o să stea cam 30 de minute și acidul ne-ar fi pocnit imediat după ce ar fi plecat.  Taică-su a ajuns la timp, dar tripurile noastre au început când i-a spus „la revedere” lui Sour Joe la ușa din față. Sambones, Bol și cu mine stăteam la un metru distanța și ne uităm la Stăpânul Inelelor, când ce vedeam a început să se umfle și era gata să explodeze în culori , iar un roi de chicoteli mi-au gâlgâit în stomac și mi-au venit în gât. M-am abținut cu greu să nu mă bufnească râsul atunci când tatăl lui Sour Jay a spus „Sunt mândru de tine, fiule”. În secunda în care taică-su a plecat și ușa s-a închis, mii de litri de vopsea imaginară s-au împrăștiat pe pereți. Simultan, ne-am pierdut mințile râzând, minunându-ne de de halucinația strălucitoare a creierului nostru.  Am stat cam o oră în jurul măsuței de cafea și am vorbit în propoziții confuze, fiecare tentativă de conversație terminându-se într-un râs neînfrânat.

La un moment dat, mi-am dat seama că Bol era cam tăcut, așa că i-am oferit o țigară. S-a uitat la mine amenințător. Cu o voce joasă, a spus „știu ce încerci să-mi faci”. În mod natural, am început să râd, iar atunci bad tripul lui Bol a devenit evident pentru toată lumea din cameră. Eu, Sour Joe și Sambones ne uitam la cum se uită Bol la noi, căzând într-un abis. Era incredibil de paranoic. De fiecare dată când încercam să vorbim cu el,  ne acuza că vrem să îl păcălim într-un fel. Când a dispărut în baie, am vorbit scurt despre ce se întâmplă.  S-a întors grăbit în cameră, respirând greu și uitându-se la noi cu o privire terifiată. Nu știam dacă ne auzise. Niciunul dintre noi nu știa ce să îi facă, dar nu ne-a afectat în niciun fel tripul individual. Am continuat să râdem unii de alții și să umblăm la  jucăriile care erau prin apartamentul lui Sour Joe.  În timp ce Bol medita, spectrul tripului lui era o simplă prezență în cameră. Așteptam să se termine la fel ca el și am menținut atmosfera plăcută in camera până când ne-am revenit.

Când a răsărit soarele, am mers să luăm un taxi pe Washington Square. Bol, acum treaz, și-a cerut scuze pentru că a stricat seara. I-am spus repede să tacă. Speram să facem mișto de asta mai târziu,  când mergeam să fumăm niște iarbă, așa cum făceam de obicei. Dar el nu a mai venit. A venit abia după câteva zile, dar părea încordat și un pic neprietenos. Nu mai fuma iarbă. Ăsta era un steag roșu. Sobrietatea lui Bol crea inevitabil o gaură în prietenia noastră, așa că era important să ajungem la esența celor întâmplate cu el. În privat, am dezbătut aprins problemă legată de acest bad trip cu Sambones și Sour. Bol s-a simțit comfortabil să vorbească despre asta cu Sambones și i-a spus că nu mai poate să o ardă cu Sour și cu mine o vreme, pentru că noi ne transformasem în demoni când se tripase. Sour este bastardul caterincii, așa că nu am pus la îndoială percepția asupra lui, dar eu am fost un pic rănit de faptul că m-a văzut și pe mine ca pe un demon, pentru că eu și Bol eram destul de apropiați. Înainte să ne tripam, făceam freestyle și fumam la ordinea zilei. Dar lucrurile au rămas încordate. Am încetat să ne mai căutăm, iar el părea agresiv în mod ciudat, atunci când ne intersectam. Odată, de Ziua Păcălelilor, mi-a aruncat o ladă de lapte în cap, pentru că l-am convins că rapper-ul Guru a murit. (Asta se întâmpla cu câțiva ani înainte ca el chiar să moară.)

După câțiva ani, am început încet să fim din nou prieteni apropiați. Nu vorbeam niciodată despre tripul ăla nasol, decât dacă venea vorba despre halucinogene. Noi am continuat să ne împărțim experiențele cu halucinogene, dar fără Bol. El nu mai trata acidul cu admirație sau cel puțin așa părea.

După anul în care am fost boboci, trecusem peste noutatea de a te tripa. Bol a începuse să stea o grămadă de timp cu un grup ale cărui petreceri puteau fi cel mai bine descrise ca hippy rave. Scena aprecierii drogurilor care alterează mintea a fost depășită de interesul pentru acid al grupului nostru, așa că am fost puțin surprinși când am aflat că Bol se maimuțărea pe psihedelice. În cursul următoarelor luni, a suferit o transformare care l-a făcut să fie mult mai relaxat și să intre în posesia mai multor pietre și cristale. Părea că a lăsat acel bad trip în urmă și a săpat mai adânc într-ale tripatului. Vorbea diferit acum, ducând conversații consistente despre metafizic, tipul de discuții pe care noi le epuizasem deja.  Câteodată părea să fie frustrat cu noi, de parcă noi nu eram destul de iluminați pentru a-i urmări gândurile. Îi apreciam sentimentele, dar pur și simplu trecusem peste faza asta.

Bol a continuat să se indepareze de grupul nostru, iar în cele din urmă a cerut o reuniune informală de colegi de facultate, ca să ne aducă pe toți în aceeași cameră. Într-o noapte, Bol, Sour Joe, Sambones și cu mine ne-am întâlnit să fumăm la acum-defunctul bar din South Phily. (Marv este băiatul care s-a căcat pe el în episodul anterior din Weediquette.) Când l-am întrebat pe Bol ce a mai făcut, a trecut peste detaliile despre muncă și viață, ca să ne spună de DMT. A spus că este cel mai tare lucru din lume și că trebuie să îl încercăm măcar odată. Noi eram intrigați.

„Este chiar ceva incredibil. După ce îl iei, îți pierzi cunoștiința și percepția ta începe de la zero, fără să fie restricționată de lumea din jur. În esență, îți părăsești trupul. Cazi pe spate, pierzi controlul intestinelor, iar mintea ta te duce prin timp și spațiu la esența  perceptiei.   Poți să fii peste tot, poți să fii orice, ești peste tot și totul. Este minunat. Nici nu sunt sigur că vă pot descrie cât de tare e.”

Am stat cu toții tăcuți pentru un minut. O parte din noi ne-am mutat, inconfortabil. Toată lumea se uită de zici că ar fi vrut să îl întrebe pe Bol ceva despre luatul DMT-ului. Marv făcut-o.

„Deci… te-ai căcat pe tine?”

Bol s-a uitat enervat la el. „Păi, nu asta e faza. E vorba de experiență”, a spus.

„Da, sună minunat”, am spus, „Dar asta chiar se întâmplă? Că dacă da, îți iei măsuri de precauție, nu?”

„Poți să stai pe wc când iei”, spuse Sour Joe, între două înghițituri de bere.

„Dar așa nu putem să luăm împreună, nu?” spuse Sambones. „Presupun că putem să stăm toți în baie. Dar așa, cine primește wc-ul?”

„Păi ăla în a cărui casă suntem, cred”, spune Marv. „Apropo, clar nu facem asta la mine acasă. Dar stai, asta înseamnă că nu stau eu pe wc.”

Am propus un compromis. „Ce spuneți despre scutece? Astea merg pentru toată lumea.”

Toată lumea a mormăit în acord cu ce am zis, înafară de Bol, care era mai mult decât puțin nervos.

„Voi nu înțelegeți deloc care faza! Nu contează că te caci pe tine, pentru că experiența îți poate schimba viața și deschide mintea în feluri în care nici nu v-ați imaginați. Voi chiar nu înțelegeți. Vă obsedează cea mai neînsemnată parte. Este un mod atât de imatur de a gândi în legătură cu asta.”

Avea și el partea lui de dreptate, dar noi eram destul de siguri că era mai inatur să ne căcăm pe noi decât să ne întrebăm unde să ne căcăm, când luăm DMT.  I-am menționat asta lui Bol și s-a dat bătut. Pentru el, care era în mijlocul renașterii vieții halucinogenice, noi păream o mână de copii. Însă el uitase că a fost o vreme când eram în locul lui. Bad tripul lui a fost ca un sughiț în experiența lui cu psihedelicele, o căcare metaforică în pantalonii lui, pe care a lăsat-o să obscurizeze adevărata valoare a drogurilor, în timp ce noi o învățăm. A intrat în joc după ce noi deja ne săturasem de tripat, iar acum părea că ne vorbește de sus.

Cei mai mulți dintre cei care au luat halucinogene vor fi de acord că fiecare ar trebui să se tripeze măcar odată, dar e ciudat când experiențele psihedelice devin un ritual de trecere. Un băiat deștept, cu dread-uri, mi-a spus cândva că acidul nu este un drog – este o unealtă. Poți să o folosești ca să te găsești pe tine însuți, pe Dumnezeu sau orice cauți tu, dar tripatul nu te face mai deștept decât oamenii care nu au făcut-o niciodată. Am avut destule tripuri care m-au făcut să gândesc așa cum o fac acum și simt că nu mai am nevoie de acid ( înafară de excursiile în pădure). Sunt sigur că și Bol o să simtă asta într-o zi.

Traducere: Mihaela Budescu

Anterior: Iarba și bunele maniere: Aventurile unui musulman cu carnea de porc