Bucureştiul pe faţă şi pe dos

Pus mereu pe năzbâtii, fostul dictator stalinist al României, Nicolae Ceaușescu, a fost, printre altele, un susţinător înfocat al futaiului. El și-a zis că un număr mai mare de români înseamnă mai multă putere și mai mult respect pentru naţiune, de aceea, în 1966, a dat legea antiavort și anticontracepţie. Ba chiar a interzis educaţia sexuală și a pus index pe manualele referitoare la acest subiect, ca pe niște secrete de stat. Orice om dotat cu creier (sau care a citit Freakonomics) va spune că asta e o idee de rahat. Mortalitatea infantilă a crescut subit, numeroase familii au început să trăiască într-o sărăcie cutremurătoare și mii de copii nedoriţi au fost trimiși la orfelinate.

De îndată ce Europa de Est a pus capăt comunismului, o bună parte dintre copiii ăștia au ajuns pe străzi. Astăzi, 20.000 de oameni trăiesc în afara societăţii românești: mulţi dintre ei sunt copiii sau nepoţii „decreţeilor" uitaţi ai lui Ceaușescu.

În centrul Bucureștiului pe la Izvor, într-o clădire interbelică părăsită, cu geamurile sparte, 50 de oameni și-au găsit un adăpost temporar în faţa pericolului de a se trezi dimineaţa cu abdomenul cusut și cu un organ lipsă sau de a se pomeni că vreun idiot le-a dat foc doar așa, ca să se distreze. Se strigă unul pe altul „boschetari" - așa cum și negrii își zic în glumă „Yo, nigga!".

Ignat şi Georgiana

Am petrecut de curând o săptămână în „părăseala" asta posomorâtă. Primii oameni cu care mă împrietenesc sunt Ignat și Georgiana, care s-au mutat aici iarna trecută. Înainte de asta, au locuit într-un cort. Georgiana are doar 19 ani și a fugit de acasă pe când avea 12. Ea și Ignat - care e cu zece ani mai în vârstă - sunt împreună de un an, iar ea e însărcinată cu cel de-al patrulea copil al său.

Camera lor e aproape de ieșire și o împart cu niște șobolani care chiţăie în timp ce noi ne uităm la un televizor vechi pe care Ignat l-a cumpărat la ocazie, de la un prieten. Fură curent de la un stâlp din apropiere, folosindu-se de cablul antenei unui vecin care habar n-are de chestia asta. Acum au și o colecţie completă de reviste VICE. După un timp, locul începe să se umple cu bișniţari jegoși, care vând orice, de la celulare furate până la cuverturi de pat și prezervative, și cu târfe obraznice care se freacă de bărbaţi ca niște pisici în călduri. Ignat mă avertizează: „Ascultă, nu vreau să păţești ceva. Tipii ar putea întreba cu cât faci scurtu', iar eu nu le pot zice că ești reporteriţă, că n-au încredere în ziariști." Hotărâm să plecăm în Parcul Gării de Nord; aici e locul în care Ignat și Georgiana preferă să-și petreacă timpul liber. Parcul e plin de beţivani băloși care dorm pe bănci și de drogaţi cu priviri lipsite de expresie. Ignat susţine că ăștia sunt cei mai ușor de jefuit oameni. „Nici măcar nu trebuie să-i pocnești ca să pui mâna pe portofelele lor".

Ignat a fost crescut într-un orfelinat și a făcut închisoare pentru complicitate la furt. Are deja trei copii, pe care i-a trimis la orfelinat după ce mama lor a fugit în Spania. Își deschide portofelul și-mi arată poze cu ei: „Mișto băieţii, este?". Înainte să apuc să răspund suntem întrerupţi de un tataie pe jumătate gol, cu faţa plină de cicatrici, care cântă de zor, legănând o sticlă de poșircă ieftină într-o mână. Ignat îl alungă, nu vrea să-l vadă în preajma prietenei lui - golanul bătrân a ieșit recent după 20 de ani de bulău, pentru că a omorât două femei.

Nu încercaţi chestia asta acasă, în cadă. Nu, nici măcar în lighean.

Ionuţ, unul dintre cei nouă copii îngrijiţi de Ovidiu, prezintă una dintre principalele sale metode de lucru.

Coafura rezistă! Suc ieftin, foarte chimic, marcă de care n-a auzit nici mama producătorului.

Clădirea nu are apă curentă, de aceea Ignat și ceilalţi din casă se spală în Dâmboviţa. „Mai bine puţi a Dâmboviţă decât a rapăn", zice el. Băile lui sunt mai fun decât ale mele de-acasă, unde nu pot plonja în apă de pe un panou publicitar. Și totuși, Poliţia îi alungă adeseori pe cei care fac baie, iar dacă au ghinion, îi și duce la secţie și-i amendează pentru tulburarea ordinii publice. Desigur nimeni nu plătește amenzile astea. Georgiana nu face niciodată duș în Dâmboviţa, pentru că are în cameră o cadă mică de plastic; mai are și o trusă de machiaj și de îngrijire a unghiilor.

Mă invită la cină; asta constă în cumpărarea unei pungi de chipsuri și a unor cafele de la automatul buticului din colţ. Dacă au bani, gătesc și mâncare adevărată, dar asta doar arareori, vara, pentru că nu au frigider. De apă potabilă fac rost cerșind sau furând de la diverse instituţii de stat care își lasă ferestrele de la pivniţă deschise.

Ovidiu

Ignat mă prezintă unui prieten vechi din orfelinat, Ovidiu, un tip care are grijă de nouă copii, toţi mai mici de 14 ani și niciunul al lui. Părinţii acestora sunt dependenţi de droguri, iar Ovidiu e un tip cumsecade. Zi de zi cotrobăie în containere, însoţit de copii, caută cupru, aluminiu și hârtie. Tipul de la centrul de colectare a metalelor îi păcălește ca de obicei, le plătește cuprul dar „uită" să plătească aluminiul. Ovidiu n-are ce face, trebuie să rămână în relaţii bune cu individul. „Așa te îmbogăţești; fraierești oameni care n-au de ales", explică el.

În fiecare dimineață l-am însoţit pe Ovidiu în căutările lui prin gunoaie. În imagine, căruţul pentru recoltă și Alex (5), cel mai mic dintre cei nouă.

Alex iese din container fericit. Eu nu zâmbesc așa când plec de la muncă.

Cu hârtia, lucrurile stau și mai prost; costă cam doi lei pe kilogram. Asta presupune plimbări lungi prin centrul Bucureștiului, în căutarea oricărui tip de hârtie pe care poţi pune mâna, de la cărţi la ziare și la cutii de carton cu rămășiţe împuţite de mâncare. Anumite zone sunt patrulate în permanenţă de Poliţie. De aceea, pentru a fi discret, Ovidiu nu mai răstoarnă containerul. Îl roagă pe Alex, copilul care-l însoţește să intre prin deschizătura îngustă și să-i dea cărţile pe care le găsește în pubelă, una câte una. Copilașul de cinci ani refuză la început, apoi, după ce Ovidiu îi explică că trebuie să riști lucruri în viaţă pentru mâncare, suc și bomboane, cedează. În scurt timp, un teanc mare de cărţi cartonate sunt îngrămădite în căruţul lui Ovidiu, iar copilul este spălat la o ţâșnitoare.

„Uite, așa se face o ciorbă de legume la noi, la Bacău. Așa ceva nu mănânci nici la restaurante de lux!".

În drum spre „părăseală", Ovidiu împarte câștigul modest cu câţiva dintre tovarășii lui mai amărâţi: le dă o ţigară și o bancnotă de-un leu, care le ajunge pentru pâine, dar nu și pentru droguri. Ca majoritatea occidentalilor, Ovidiu a ajuns să deteste mefedrona, care este vândută prin București drept „sare de baie" branduită Pure. Cu câţiva ani în urmă, și-a petrecut vara lucrând pe un șantier în Marea Britanie și a reușit să economisească 1 700 de euro, pe care i-a trimis părinţilor celor nouă copii. Bineînţeles, toţi banii au fost cheltuiţi pe droguri. „Măcar heroina nu le distrugea complet mintea și sufletul; aveau visele astea frumoase și totul era în regulă. Legalele, însă, par să scoată la suprafaţă tot egoismul și toată răutatea din oameni; poate pentru că sunt ieft ine și pentru că nu riști să ajungi la închisoare. Mă bucur că vor fi interzise. Să sperăm că toată lumea o va arde iar pe heroină și va fi liniște".

Puștii lui Ovidiu dorm claie peste grămadă, într-o încăpere cu multă faianţă.

În fiecare zi, după ce cotrobăie prin gunoi pentru un venit ridicol de 15 - 20 de lei, Ovidiu se întoarce în „părăseală", prepară o ciorbă de legume cu care să hrănească 11 guri, face un duș în Dâmboviţa, iar dacă reușește să lase copiii în grija unui vecin, merge la o femeie. Sunt destule în Parcul Gării de Nord.

Alin (17) e acrobat și jongleur instruit de un ONG. La finalul materialului nostru și-a găsit un job la un circ privat.

Niciunul dintre oamenii ăștia nu au habar ce se va întâmpla mâine sau de unde va veni următoarea masă. Chiar dacă arată bine și sunt inteligenţi, șansele de a exploata calităţile astea sunt minime. Dar știu să se distreze: se duc să înoate, își fac freza cu sucuri ieftine și găsesc un motiv de râs chiar când stau cu capul îndesat în coșul de gunoi.

În noiembrie, când s-a făcut al naibii de frig, am mai dat o raită prin „părăseală", să văd cum se descurcă prietenii mei fără domiciliu, pe timp de iarnă. Mă interesa dacă Georgiana a născut, și dacă da, ce va face cu copilul în lunile astea de îngheţ. La lumina zilei, casa era și mai sinistră. Geamurile erau în continuare sparte, ca-n vară, iar curtea era plină de puștani negricioși, căci la Dâmbovița nu dau apă caldă. Ignat, Georgiana și Ovidiu nu mai erau acolo. „Și-au găsit o casă mai bună, pe la Unirii", mi-a zis un tip care ne-a recunoscut. Ne-a dat niște numere de mobil lăsate de ei la plecare, dar când i-am sunat, erau nealocate.

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai citește despre homleși:
Cum să te porți cu homleșii. Un ghid al oamenilor străzii din București
România a luat titlul la Homeless World Cup 2013
Am stat o zi cu cei mai singuri oameni dintr-un oraș de 3 milioane de locuitori