Burger Van e singurul food truck românesc de unde pleci sătul

Unul dintre cele mai bune lucruri aduse de cultura hipster din SUA sunt food truck-urile, adică un fel de restaurante mobile, care apar pe la festivaluri, evenimente și cluburi. Și, față de o șaormerie la rulotă, food truck-urile occidentale tind să facă mâncare de nișă, chestii vegetariene, vegane, gourmet sau doar dubioase. Până acum, în România, n-am vazut decât genul ăla de dube care vând tot felul de sandvișuri cu quinoa și alte semnințe și legume impronunțabile, care deşi promit valoarea calorică a unei fripturi de vită, îţi ameliorează foamea cât două chipsuri.

Asta până la Burger Van, primul food truck românesc axat pe mâncarea favorită a Americii, după hot dog. Pe lângă un cheeseburger care face de ruşine orice a ieşit din hăul uleios al Mc-ului, are şi nişte combinaţii ciudate de burgeri precum PBJ Time, cu unt de arahide şi dulceaţă, care e divin de săţios şi gustos. Ca să aflu mai multe despre cât de greu e să faci un business de genul ăsta la noi, am vorbit cu Alexandru Manole, fondatorul Burger Van. Şi asta nu doar pentru că Manole scrie pe VICE şi ne-a dat câţiva din burgerii lui delicioşi să-i testăm.

VICE: Cum ţi-a venit ideea să faci un Burger Van?
Alexandru Manole: Meat Wagon-ul din Londra şi Shake Shack sunt influenţele cele mai mari. Anul trecut am stat destul de mult în Londra pentru nişte interviuri. M-am plimbat prin pieţe, food court-uri si food truck-uri şi m-am îndrăgostit de burger van-uri, unde nişte oameni pasionaţi făceau tot felul de reţete si experimente culinare, iar lumea se bucura de ele.

Şi cum ai pus-o în practică?
Mi s-a oferit un internship acolo și am făcut bine că nu l-am acceptat. Probabil nu aş fi avut imboldul şi coaiele să mă apuc de afacere aici. M-am hotărât şi să nu mai lucrez pentru vreun angajator român, daram prins niște joburi bune de freelancer care mi-au permis să mă plimb şi să documentez despre burgeri vreo juma de an. După care am renunţat la tot şi m-am concentrat doar pe asta. Investiţia a fost mai mică ca-n afară, dar tot m-a costat 25 de mii de euro. Probabil mai mult, dar am zis să trag linie acolo, pentru sănătatea mea mintală.

Care e cel mai mare obstacol când faci un food van?
O să sune a clişeu, dar autorităţile. Legea nu a fost concepută pentru food trucks. Deşi sunt menţionate fugitiv în codurile CAEN la 5610, eu sunt încadrat ca restaurant. Şi de aici vin toate complicaţiile cu aprobari peste aprobari. Dacă nu aş fi cunoscut băieţii faini da la Sunday Bagel şi alţi prieteni avocaţi sau cu firme nu aş fi ştiut cum să procedez. Singurul mod în care autorităţile îți zic ceva este să le bagi Legea accesului la informaţiile de interes public, dar asta durează şi 30 de zile. Mă gândesc să fac un site cu un ghid pas cu pas pentru oricine vrea să-şi deschidă firmă.

Cum a mers van-ul la ultimele două ocazii?
Am vândut vreo trei sute de burgeri. Cel mai vândut rămâne Honest Burgerul, nu ştiu dacă e pentru ca e cel mai ieftin sau pentru că arată drăguţ salata. Dar şi Royal with Cheese îi suflă în ceafă. Cel vegetarian se vinde cel mai puțin, dar e normal până la urmă. Mulţi oameni nici nu consideră burger-ul vegetarian un burger, ci un sandviş.

Care-i cea mai dubioasă reacţie pe care ai primit-o la un burger?
Doua vegetariene s-au apropiat de noi şi ne-au huiduit: „You've got meat! Huă!". Aş fi vrut să fac o glumă, dar trebuie să mă comport responsabil acum. Multe reacţii dubioase vin la PBJ Time, se miră, se strâmbă, dar, după ce încearcă, vin să îmi spună că le-a plăcut.

N-am cum să nu întreb, cum ţi-a venit ideea pentru un burger cu unt de arahide şi gem?
La un moment dat, Shake Shack au avut un burger similar. Părea dubios, dar dacă stai să analizezi dintr-un punct de vedere gastronomic, are un gust destul de umami. Ai gusturi şi texturi foarte diverse şi contrastante: într-un singur burger primeşti şi sărat, şi dulce, şi acrișor. Mie îmi place, deşi de obicei nu mă ating de dulciuri.

Unii se ţineau de glumiţe de căcat cât aşteptau la coadă la burgeri. Care a fost cel mai enervant lucru din toata experienţa?
Alea cu „Aşa-i bă-n România! Aştepţi o oră pentru un burger!". Era şi o tipă cu o pungă de KFC care mânca în faţa van-ului. Recunosc că a fost un pic haos şi în viitor o să fie pe două rânduri coada (plasare comandă, ridicare comandă), dar în străinătate e şi mai rău, doar că-s obişnuiţi să atepte. N-am cum să scot glumiţele alea cu „Hai bă, cu puiu' ăla, ce faceți? Acuma scoateţi penele?", dar am stat la cozi la food truck-uri în Paris şi în Londra chiar şi o oră şi ceva şi n-am mai prins nimic. Era mega haos pe acolo, dar lumea aştepta şi socializa în timpul ăsta. Aş vrea să creez şi eu o atmosferă la fel, dar e greu.

Pe unde urmează să poposeasca vanul si ce planuri ai pe viitor?
Vor mai fi câteva week-end-uri la Control (18-19 şi 25-26 iulie). Încercăm să găsim cât mai multe evenimente în timpul verii de care să ne legam. Apoi o să avem un loc permanent şi o să demarăm şi proiectul de catering. E greu, pentru că-s şi manager, şi bucătar, şi social media, şi ce mai vrei tu, dar sper ca după trei luni de lipsă de somn să iasă ceva frumos.

Succes!

Foto Mircea Topoleanu

Citește mai multe despre mâncare:
Am mâncat burgeri 18 zile în cinstea Americii
Omul care trăiește doar cu pizza de 25 de ani încoace
Mâncarea românească e ca atunci când un înger îţi urinează pe limbă
Urăsc mâncarea oamenilor bogați