Câinii polițiști care găsesc cadavre și sperie ultrași se cresc cu iubire

„Nu sunt câini eroi pe-aici", spune agentul șef principal Dănuț Vasile, iar entuziasmul jurnalistic mi se dezumflă puțin. Intrasem în curtea răcoroasă a Serviciului de Poliție Canină, undeva în Voluntari, să ascult povești despre animale care rup din infractor, apoi își târăsc colegii din foc și la urmă găsesc tone de droguri îngropate prin pustietăți. Nu e tocmai așa.

În primul rând, nu există câine polițist și atât. Fiecare dintre ei se specializează de mic pentru o anumită activitate, în funcție de aptitudini. Sunt două categorii mari: câini de mirosuri și câini de patrulare-intervenție. În prima categorie se află câinii de cadavre, cei de căutare și salvare în mediu urban (în caz de cutremur, de exemplu), cei de droguri, cei care identifică obiecte folosite de hoți, pentru recunoașteri, și cei care le iau urma la locul faptei. Din cea de-a doua categorie fac parte câinii cu mușcătură zdravănă, care patrulează pe străzi ori sunt folosiți pentru a calma suporteri, pe stadioane.

Câinii pentru mirosuri par să facă chestii asemănătoare. Adică, dacă poate găsi un cadavru, de ce n-ar găsi și un om viu? „E foarte complexă și căutarea asta", explică agentul șef principal Sorin Savu. De fapt, ce au în comun câinii pentru mirosuri e pasiunea pentru o mingiuță. „Ei, de fapt, nu caută nici cadavre, nici droguri, nici tutun. Ei își caută jucăria. Sunt câini înnebuniți după mingiuță și pentru ea fac absolut orice", explică Dănuț Vasile. Și nu sunt mulți așa: în medie, la o sută de pui fătați, în jur de zece sunt selectați pentru a fi specializați pe mirosuri.

În timpul pregătirii, mingiuța e impregnată cu o substanță de bază,pe care o vor recunoaște mai târziu, pe teren. Descompunerea unui cadavru eliberează câteva substanțe (din câte știu, amoniac și alte câteva). Polițiștii impregnează mingea cu substanțele astea, obținute prin sinteză. Mi-au zis că lumea crede că le dau să mănânce leșuri sau droguri, dar că asta e, evident, o aberație. Când merge pe teren, câinele de cadavru caută mirosul de descompunere și semnalează asta. Cel de căutare-salvare face practic o scotocire a zonei și caută mirosul de om viu.

Sunt cazuri în care ar fi nevoie de două echipe: de exemplu, când polițiștii merg să caute un cadavru, ar trebui să poată merge și colegul care caută dispăruți. „Că poate persoana n-a murit. Iar dacă e în viață și zace undeva, câinele de cadavre o să treacă pe lângă el, nici nu-l bagă în seamă. Iar el să moară după ce am trecut noi pe acolo." O echipă a fost la Giurgiu cu câinele de cadavre, au periat câmpurile alea două zile după cineva decedat. După alte două zile s-a întors respectivul acasă, beat clampă. Plecase pe jos, pe câmpuri, între stâne.

Sunt 36 de polițiști și 39 de câini din toate specializările la unitatea de la Voluntari. Serviciul de Poliție Canină a fost înființat în noiembrie 2006 și imediat după aceea a început să funcționeze aici. „Am plecat de la 76 de câini, am ajuns la 40. La vremea respectivă erau doar trei specializări, prelucrare urmă cadavre și însoțire-patrulare, acum avem opt specializări. Chiar dacă s-a diminuat numărul de câini, a crescut numărul de specializări, a crescut profesionalismul oamenilor, al câinilor", spune Adrian Apostol, care conduce Serviciul de Poliție Canină din 2009.

„Un câine bine antrenat face cât zece polițiști, din toate punctele de vedere, plecând de la aptitudinea fizică până la capacitățile olfactive", consideră Apostol. „Pentru noi, câinele e mai important decât pistolul. Nu cred că vreunul din noi a scos pistolul, dar dacă dă drumul la câine, e mult mai eficient câinele și are bătaie mai lungă. Se duce și cinci kilometri după unul și-l imobilizează."

Câinii sunt aduși de la Centrul chinologic din Sibiu, care funcționează ca unitate de învățământ. Primul contact se desfășoară acolo, când câinii au trei luni. „Stăm [la Sibiu - n.r.] două săptămâni să facem curs de inițiere pentru atașamentul față de câine. Să ne cunoaștem, să ne apropiem de el. Nu poți lucra cu un câine, dacă nu-l iubești. Câinele te simte, nu poate fi păcălit", spune Dănuț Vasile.

Animalul ajunge să simtă când ceva e în neregulă cu omul de lângă el: „Eu dacă intru pe poartă, spre exemplu, și am un deces în familie. Ăsta-i caz concret: am avut o problemă, am venit aici. Au venit colegii care făceau curat să-mi spună: vezi că e câinele bolnav. Deci câinele meu a căzut în momentul în care am intrat pe poartă și m-a simțit că nu sunt bun de nimic. Nici câinele nu mai era bun de nimic."

Chiar peste câteva zile, Apostol o să meargă la Sibiu să mai aleagă cinci-șase exemplare. Până pe la un an o să le facă pre-dresaj: „Cum ar veni, îl învățăm să scrie, să citească, un pic de limbi străine, ca să ne înțelegem unii cu alții". După vârsta asta, e adolescent și se trece la nivelul superior. Obține o diplomă de calificare. Celor de căutare-salvare li se inhibă agresivitatea, celui de patrulare i se dezvoltă, e învățat să muște, dar să provoace răni mici. Cel de patrulare e învățat să lovească cu botnița. După aia câinele poate să meargă la facultate, să facă și un master, adică să facă o a doua calificare. Dresajul e însă permanent.

Simțul unui câine e cam de opt sute de ori mai dezvoltat decât al unui om. Poate învăța să miroasă aproape orice. „Putem să-l facem și de telefoane, putem să facem și câine de portofele, dacă vrea cineva. Important e să găsești substanța de bază [pe care să o caute]", explică Dănuț Vasile. Câinele de droguri scotocește după mingiuța ce-i miroase a heroină sau marijuana sau tutun sau ce-o fi. Numai etnobotanice nu poate găsi, pentru că astea n-au o substanță anume la bază, ci un amestec ce se și schimbă tot timpul. N-ar face decât să zăpăcească animalul: „Mi-ar semnala toate ceaiurile din bucătărie, orice plantă mi-ar semnala".

Cei mai munciți ar fi câinii de cadavre. Cutreieră câmpurile cu zilele și după aia găsesc câte-un spânzurat, câte-un îngropat. Nici cei de căutare-salvare n-au viață ușoară. Agentul șef principal Sorin Savu își amintește că iarna trecută a umblat cu al său prin județul Buzău, după o persoană dispărută. Omul plecase din Buzău pe jos, prin viscol, până într-o comună din preajmă. „L-am căutat vreo trei zile. Din păcate, nu l-am găsit, că era zăpada de doi metri, doi metri și ceva în anumite locuri. Am înțeles că a fost într-un șanț foarte adânc, cu trei metri de zăpadă peste el", spune Savu. „Cred că dânșii vor să audă de niște cazuri fericite", îl întrerupe colegul său. „N-am putut să-l salvăm, din păcate", cam așa se încheie povestea.

Câinii de urmă ajută ancheta, dar nu prea se întâmplă să-i ducă pe polițiști până la infractor. Nici n-ar fi realist. Firul se rupe în vreo stație de autobuz sau de taxiuri. Informația poate fi însă de folos, mai ales dacă zona respectivă e acoperită de camere video și acolo apare ceva.

Multă lume nu știe însă cum merge treaba și contaminează terenul. Mai intră el, vine și vecinul să vadă. „Câinele este inteligent, dar nu pot să-i spun: vezi, că din astea șapte urme, asta mai de dedesubt este a hoțului". El ia ultima urmă, de asta, în cazul unei infracțiuni nu mai intră absolut nimeni, se împrejmuiește, ca el să poată pleca cu ultima urmă. Automat, dacă în urma hoțului au intrat și proprietarii, câinele o să plece pe mirosul proprietarului." În plus, când știe că-i vine polițistul cu un câine în vizită, omul mai dă cu mopul, mai șterge praful, să fie frumos, caz în care agenții pot urca liniștiți câinii în mașini și să facă cale întoarsă.

Câinii sunt mult mai puțin stresați acum. În ultimii ani, dresajul se face după metode occidentale, bazate pe recompensă. Dacă vezi că n-are chef să lucreze, îl lași în pace, cel mult te joci cu el. Înainte, se folosea așa-zisul dresaj rusesc, care însemna forță și brutalitate: dacă voiai să facă de 25 de ori „șezi", făcea, pentru că altfel „îi rupi gâtul, îl cocoșezi cu bătaia".

Unii știu cum merge treaba, așa că s-au șmecherit. Dănuț Vasile a avut o rotweilleriță cu care mergea la niște acțiuni. La un moment dat, cam în a patra zi de muncă, cățeaua a început să șchiopăteze. Era ciudat: dimineața se jucase cu ea, era totul normal, iar seara a început să meargă în trei picioare. „Planul de acțiune era făcut, trebuia să plec, nu mai aveam ce să facem. Am vorbit cu șeful, să o ținem separat, să ieșim măcar la număr. Am ajuns la locul în care trebuia să ajungem. La fel, ea șchiopăta din greu. A scos un coleg o pungă, a foșnit-o, iar ea, fiind rotweiller, adică foarte mâncăcioasă, a uitat că are trei picioare și a venit fuga. De fapt, ea n-avea chef de muncă și știa că, dacă-i bolnavă, nu mai muncește. Fac lucruri d-astea".

Unul dintre câinii de intervenție-patrulare de acum, Han, a priceput de foarte tânăr că, dacă mușcă, este muncit. Din ziua aia n-a mai vrut să muște. „Dacă nu ești atent la el, dacă nu-l bagi în seamă și crede că-i singur, mușcă, se agață de cauciucuri, are o agresiv

itate în el… Cum se apropie un om de el, e cel mai blând câine posibil. Refuză cu îndârjire să muște", povestește Dănuț Vasile. Îl mai folosesc pe la demonstrații canine, când sunt copii prin preajmă și trebuie un câine bun de mângâiat. L-au scos, de exemplu, când au avut o demonstrație pentru niște copii cu sindrom Down, aici în curte. Copiii au venit cu teamă, dar au reacționat surprinzător de bine.

Cei mai mulți câini muncesc însă pe rupte, sunt scoși la acțiuni cu noaptea-n cap. Sunt buni de teren timp de vreo șase ani, adică până ce fac șapte-opt ani. După aceea, intră la casare și sunt scoși la licitație. Sunt trecuți ca mijloace fixe, la fel ca arma, uniforma sau alte obiecte, nu au statut de polițiști, ca înainte de Revoluție. Prețul cu care ies la pensie e cel de inventar, undeva peste opt mii de lei, așa că nu prea se îngrămădește nimeni. Dacă nu-l cumpără nimeni, îl poate lua polițistul, iar dacă nu vrea să-l ia el, poate fi donat. Ultima soluție e eutanasia. „Dar nu se ajunge la eutanasie. E sufletul tău", sare agentul șef principal Sorin Savu.

Savu lucrează în curtea asta din 1991, a fost la Poliția călare până în 2005. Are doi câini acum: Dick, câine de urmă în vârstă de trei ani, și Rocco, de căutare-salvare, patru ani. Rocco a înțeles cel mai bine că e mijloc fix, explică Dănuț Vasile: e măsuța de cafea a unității, așa de lat în spate e. Se învârte printre noi, în foișor, latră scurt, ia mingea și o mozolește. Dacă ar fi un cutremur mare în București, Rocco o să-și caute mingiuța printre dărâmături și poate o să salveze oameni.

Și Dănuț Vasile are doi: unul de intervenție și unul de droguri și tutun. Cel de intervenție e trecut pentru casare, pentru că e foarte bătrân. Pe cel de droguri și tutun îl cheamă Hector sau NOL, „nu știu ce-o să scrieți dumneavoastră acolo". NOL e un nume dat de calculator. Într-un an se nasc câini cu N, anul viitor cu O și tot așa. Pe unul ar putea, prin urmare, să-l cheme XYZ. O să primească sigur nume de scenă după ce va fi preluat de un polițist, n-o să-l strige nimeni așa.

Rocco e NAN în acte. A fost botezat la un demonstrativ ținut în mall, pe când avea câteva luni. „S-a făcut un concurs cu copiii. Și am ales din numele alea. Bine, copiii au pus și Vasile, și Ion. Dar am ales numele Rocco", povestește Savu. N-avea cum să-l strige pe câine Ion, cum nici NAN nu-l putea striga. Rocco înseamnă „stâncă", cum nu se poate mai potrivit.

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre câini:
Viață de câine în Yulin – partea 1
Câini de circ!
Balul asta de câini e mai mișto decât banchetul tău din liceu
Întrebarea zilei: cum ar trebui să moară câinii?