Cum arăta Casa Memorială Spiru Haret înainte să fie transformată într-un bloc cu șapte etaje

Zilele astea, societatea civilă din România este ultragiată că unul dintre monumentele istorice Bucureștiului, Casa Memorială Spiru Haret, a fost transformat într-un bloc modern de șapte etaje și nu au mai rămas decât decorațiile exterioare originale. Oamenii sunt revoltați mai ales față de arhitectul din spatele demolării clădirii istorice, Lilian Captari, care s-a specializat în ridicarea blocurilor de birouri peste clădiri de patrimoniu.

Pe strada Gheorghe Manu la numarul șapte se afla casa memorială a lui Spiru Haret, bine ascunsă de un bloc de birouri. Clădirea a fost construită în 1885 și vândută de rude Institutului Național al Cooperației, după ce au murit cei doi soți. Patru ani, până la începerea celui de-al Doilea Război Mondial, casa a fost muzeu, după care a trecut în proprietatea Sfatului Popular al Capitalei, iar până la Revoluție s-a plimbat ori prin administrația Ministerului Culturii, ori prin cea a Educației.

După 89, clădirea a intrat iar sub tutela Institutului Național al Cooperației, care a vândut-o unei persoane private pentru 610 000 de dolari, care la rândul ei a vândut-o mai târziu firmei Invest Lux Construct cu 1 140 000 de euro. Firma deține și în prezent clădirea, care a fost declarată în 2005 monument istoric, și a ridicat blocul de sticlă de șapte etaje care a încălecat casa lui Spiru. Casa fusese lăsată de mult în paragină, atât de stat, cât și de firma care o cumpărase. Eu am explorat-o prin 2011, înainte de "renovare", așa că uite cum arăta casa memorială a celui care a reformat învățământul românesc.

Deja multe din detaliile arhitecturale fuseseră furate și făcuserp loc îndeletnicirilor artistice ale grafferilor.

Întregul interior se transformase în spațiu pentru creativitatea numeroșilor vizitatori. Domnului Haret nu cred ca i-ar fi plăcut tagurile de pe pereți, fie ele și formule de matematică.

În loc de manuscrise și obiecte personale, din fostul muzeu au mai rămas aceste mesaje, unele de la labagii, altele de la pițipoance dornice să ajungă-n America și ajunse doar până aici unde și-ar fi dorit să moară.

În mod clar acesta nu este un loc pentru iubitorii de cultură mai slabi de îngeri.

De undeva de lângă scări mă pironea cu privirea un bărbat strâmtorat de rame. Nu știu cine e, dar știu sigur că dacă ar fi fost domnul Haret, ar fi avut ochii închiși.

Acum un an de zile aici își găsea adăpost o familie de romi. La acea dată fetița asta timidă m-a condus prin toate încăperile la fel ca un ghid într-un muzeu.

În aripa casei în care locuia nu am putut staționa mai mult de cinci minute. O mizerie de nedescris acoperea parchetul, iar în aer plutea o duhoare greu de suportat. După numai câteva luni de la acea dată, romii au fost evacuați, iar locul decontaminat

Clădirea suferea și plângea prin pereți și ferestre, dar timpul a trecut în favoarea proprietarului. Ministerul Culturii nu are bani să o cumpere sau să aibă grijă de ea, iar firma de construcții, aproape că părea că așteaptă să vadă cum cade, înainte s-o renoveze cu o parte din fațadă intactă. Asta a fost povestea tristă a casei memoriale a academicianului Spiru Haret.

Citește și alte locuri părăsite.