Ce am învățat de la tatăl meu depresiv

În timpul facultății m-a lovit depresia, iar tatăl meu chiar m-a ajutat să-mi revin. De câte ori eram la pământ, tata îmi vorbea cum și el era deprimat în tinerețe. El avea 22 de ani și locuia în Chile, în mijlocul unui război și fără niciun ban. Când a aflat că mama era însărcinată cu mine, asta l-a afectat destul de tare. Dar a întemeiat o familie, iar un lucru pe care mi l-a spus mereu este că familia e întotdeauna deasupra nevoilor personale.

Ne-am mutat în Noua Zeelandă cu 26 de ani înainte să se întâmple. Părinții mei au făcut curat în casele oamenilor ani la rând. Până la urmă, mama și-a găsit un job mai bun pentru că știa engleză mai bine decât tata. Tata a reușit să se angajeze pe baza diplomei lui, dar a durat mai mult. El citea și scria destul de bine în engleză, dar nu a reușit niciodată să scape de accent. Vorbea ca Antonio Banderas, ceea ce-l făcea greu de înțeles. După ce s-a mutat din Chile, nu a mai avut prieteni apropiați.

Tatăl meu avea 53 de ani atunci când s-a sinucis și credea că nu are cu cine să vorbească despre problemele lui.

După ce s-a întâmplat nenorocirea, totul era ca într-o ceață. Propria mea viață era întunecată și mizerabilă, dar munceam cam 12 ore pe zi, într-un loc unde se râdea constant. Trăiam în două extreme mari, care chiar cred că m-a ajutat.

Următorul an a fost mai chinuitor. Am plecat peste Ocean și am cunoscut-o pe partenera mea. Ea a rămas însărcinată și acum sunt tătic. Astfel de distrageri sunt bune, dar nu-ți ușurează situația. În ultimii trei ani a trebuit să mă mențin ocupat: am muncit, am produs emisiuni, am ieșit în oraș. Înainte s-o cunosc pe iubita mea, ieșeam în oraș în fiecare seară, ca să nu rămân singur acasă.

Atunci când persoana în care ai cea mai multă încredere și admirație face un lucru de genul, asta te schimbă. Îți pierzi încrederea în oameni. Ajungi să abordezi orice situație cu mai multă grijă. Unele schimbări sunt de bun augur, dar unele pot fi dăunătoare. Cu siguranță m-a apropiat de familia mea mai mult, atât de cea de lângă mine, cât și cea din Chile. Eram foarte apropiați și înainte, dar acum e diferit.

Schimbările pozitive s-au produs în mare parte datorită iubitei mele și fiicei noastre. M-am pus în locul tatălui meu și deși știu că s-a întâmplat cu aproape 30 de ani înainte să mă nasc, pur și simplu nu pot să-mi imaginez să nu-mi doresc să fiu alături de familia mea.

În același timp, știu că și el a simțit asta atunci când m-am născut, iar ăsta e un aspect de care mi-e frică. Cine știe ce-o să se întâmple în 30 de ani.

Tatăl meu era foarte tare. Isteț, inteligent, amuzant, o persoană foarte afectoasă. Noi am avut o viață destul de dură, iar când am ajuns aici, el era sensibil cu persoanele care aveau nevoie de ajutor. La sfârșitul zilei, tatăl meu era bolnav. El suferea de o tulburare și nu a vorbit niciodată despre asta. Am auzit-o pe mama când vorbea cu personalul ambulanței și aparent omul lua pastile anti-depresive și împotriva anxietății, iar nimeni nu știa. Nu mi-aș fi imaginat niciodată că ar face asta.

Asta e o parte importantă din problemă. Suntem o țară de „o să-i fie bine", mai ales în orașele mici sau dacă urmezi o școală doar de băieți. Oamenii sunt rușinați să dea dovadă de slăbiciune, iar din cauza asta nu vorbesc despre problemele lor, ceea ce agravează situația. Aici suntem foarte blazați în legătură cu orice.

Mă gândesc cum ar fi fost dacă tata ar fi vorbit cu noi despre asta. Nu era o persoană foarte sociabilă și nu avea mulți prieteni. Dar, dacă vorbea cu unul dintre noi, poate reușea să evite asta. Cred că el se simțea prea rușinat. Sinuciderea e ca un subiect tabu. Și eu eram la fel. Când tata s-a sinucis și eu am căzut în depresie, mă simțeam penibil, din prisma familiei mele, tatălui meu și a sinelui. Dar, chiar trebuie să vorbim despre asta. Nu e un lucru atât de înfricoșător.

Mi-e dor de el. Câteodată mai puțin, câteodată mai mult, iar câteodată îmi impun să nu-mi fie dor deloc. Încerc să mă prefac că nu-i simt lipsa, pentru că asta mă face să mă simt furios pe el.

Dar încă mi-e dor.

Urmărește-o pe Laetitia pe Twitter.

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre depresie:
Nu ştii ce înseamnă depresia, până nu eşti devorat de ea
Ce spune rețeaua socială pe care o folosești despre depresia ta
Mă numesc Cosmina și am înțeles că depresia e Iadul pe Pământ