FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Întrebarea zilei: Ce mai serbăm pe 23 august în afară de ziua lui Fuego?

Cărarea perfectă, zâmbetul diafan și freza gelată ne-au pus pe gânduri.

Pe vremea lui Ceaşcă, 23 august era ziua naţională a ţării. Pe data asta, în 1944, i-am trădat pe fascişti şi ne-am aliat cu comuniştii. Pe plan global e probabil ziua care a scurtat Al Doilea Război Mondial cu vreun an. Totuşi, dacă te uiţi pe Facebook, vezi că toată lumea e preocupată mai în glumă, mai în serios, de ziua lui Fuego. Nu am ceva anume împotriva lui, mânca-i-aş cărarea din păr să i-o mănânc, dar mi se pare c-a devenit mult prea important, pentru un colindător cu faţă de bebeluş. Curios să văd ce serbează oamenii de 23 august, am cutreierat parcurile din centrul Bucureștiului.

Publicitate

VICE: Ce valoare are pentru dumneavoastră 23 august?

Bunica vehementă: Nu mai are nimic valoare azi, la cât de oropsiţi suntem de Băsescu.

Mulţi îl serbează pe Fuego azi…

Mi se pare cinstit. E băiat cuminte şi frumos şi e ziua lui, na. Nu ca japiţele alea mincinoase din clasa politică.

E şi ziua lui Andrei Pleşu…

Îl urăsc! I-am citit pamfletul mizerabil scris la comandă germană, în Dilema Veche în care el zice că numai Iliescu e de vină, că altceva nu ştie umflatul. E o nulitate.

Le uraţi ceva lui Pleșu şi lui Fuego?

Lui Pleșu să se ducă dracului. Lui Fuego numai de bine. E un îngeraş care nu face rău nimănui.

VICE: Tu ce serbezi de ziua lui Fuego?

Tipul din stânga: Nimic. Băi eşti nebun! Ce fenomen a ajuns omul ăsta de la chestia aia cu „împodobeşte mamă bradul”.

De ce crezi c-a devenit ziua lui un fel de sărbătoare naţională pe 23 august?

E cam stupid că omuleţul ăla a căpătat atâta atenţie. Totuşi eu zic că şi-a făcut renumele mai mult din caterincă proastă. E un fel de jucărie, de marionetă.

Crezi că lui îi convine tot miştoul care se face de el?

Probabil că nu, adică el se ia în serios şi îi place ceea ce face, că doar n-o să se apuce de rap acum. L-aş şi auzi: „Împodobeşte mamă! Ce să împodobesc? Împodobeşte braduuuuuuuu, frate!”

VICE: Ştiţi ce se mai serbează azi în afară de ziua lui Fuego?

Motociclistul homeless al lui Ceauşescu: Cine…stai, ce dată e azi?

23 august…

Publicitate

A, păi e Ziua Naţională… era pe vremea lui Ceauşescu. Defilam un pic cu garda că eram ofiţer motorizat şi pe urmă era o zi idilică pentru o bere, o plimbare cu barca, o întrecere sportivă şi tot felul de frumuseţuri. De 1 decembrie nu vezi că dârdâie de frig ăia la defilare? Aia nu-i serbare.

Dar cum vi se pare faptul că-l serbează lumea pe Fuego azi în locul zilei care a schimbat soarta războiului?

Păi aşa a ajuns ţara asta acum, ştii cum e: Tat’mare şi mam’mare cât sunt de bătrâni, dau din mâini şi din picioare parc-ar fi nebuni. Când asculţi oameni ca Fuego, te duci cu dopuri în ureche şi tot te simţi ca după un control la ginecologie.

VICE: Îl serbaţi pe Fuego pe 23 august?

Clasa muncitoare: (dreapta) De ce nu? A uitat oricum generaţia asta ce înseamnă comunismul.

(centru): E şi normal. Ne-am săturat toţi de ăia cu politică, aşa că băgăm caterinca asta în faţă.

(stânga): Bine că v-aţi săturat voi, mucaliţilor. Taică-miu pe 23 august a venit pe jos din Germania cu arma în mână. Venea de la război.

Vi se pare insultător că lumea îl serbează pe Fuego în loc să serbeze veteranii din acea perioadă?

(dreapta): Mda. Bine că-l serbăm pe Fuego Barbarul, războinicul morţii.

(stânga): Insultător e c-au furat comuniştii data, deşi trebuia să fie o zi a poporului şi tot insultător e c-a furat-o şi Iliescu a doua oară, ca să ne facă să uităm că-i şoim al patriei.

Ce i-aţi ura lui Fuego de ziua lui?

Publicitate

(centru): Nu-i destul de important să-i urez eu ceva.

(stânga): Lasă-mă cu neica-nimeni ăsta. Ziua de 23 e importantă c-am scăpat de Antonescu.

(dreapta): Mie nu mi se pare deloc o coincidenţă că pe Căcărău ăsta care se crede preşedinte îl cheamă tot Antonescu. Or fi rude.

VICE: Ce-i uraţi lui Fuego de ziua lui?

Credincioasă: E ziua lui fix de 23 august? Ha ha! El cântă frumos, dar eu nu-l suport. Îs mai bisericoasă şi eu ascult doar cântările mele adventiste care sunt superbe. Nu-mi plac colindele voastre.

Astăzi se serbează şi ziua lui Andrei Pleşu. Care vi se pare serbarea mai importantă?

Cu toţii suntem egali în faţa Domnului! Ei au funcţii aici, dar în pământ nu mai contează dacă sunt oasele împăratului sau ale slugii.

Credeţi că ei se gândesc la asta de ziua lor?

Nu se gândesc. Toată lumea uită de Dumnezeu şi se ocupă cu mizerii lumeşti. De-asta e ţara în halul în care e, când cineva ca tine nici nu-şi poate permite o casă.

VICE: Aţi serbat 23 august azi?

Fană Andra: Nu, dar ştiu că pe data asta se serba ceva pe vremuri.

Cum vi se pare faptul că toată lumea serbează azi ziua lui Fuego?

Ridicol. Şi-mi pare rău că toată lumea a uitat că astăzi e şi ziua Andrei Măruţă.

Nici eu nu ştiam de Andra. Auzisem doar de Fuego şi Pleşu…

Da şi de domnul Pleşu a uitat toată lumea. Nu-i mai pasă nimănui de intelectuali în zilele noastre.

Ce le urezi celor trei?

Lui Fuego sănătate, domnului Pleşu să apară mai des ca să învăţăm de la el şi Andrei să-şi crească copilul!

Până la urmă părerile asupra lui Fuego sunt destul de împărţite de ziua lui. Cert e că, deşi n-a uitat toată lumea de Andrei Pleşu şi de Andra Măruţă, aproape toţi au uitat ce s-a întâmplat pe 23 august 1944. Pentru majoritatea a rămas doar o serbare comunistă demnă doar de a păli sub cărarea perfectă, zâmbetul diafan și freza gelată a lui Fuego.

Metamorfuegoza

Alte întrebări ale zilei