Ce planuri au francezii cu Mali?

De Ben Makuch

Nu se întâmplă prea des ca francezii să-i bată pe americani la capitolul război. Dar, în cazul Mali, țara nord-africană afectată serios de problema cu jihadiștii, francezii joacă rolul americanilor de vânător global de teroriști: au lansat o serie de rachete și au trimis 2 500 de trupe în fosta ei colonie. Pare a fi începutul unui război lung și mizerabil, ca cel din Afganistan. De când n-a vrut să susțină războiul din Irak în 2003 (ceea ce le-a provocat mulți nervi Statelor Unite), intervențiile francezilor au fost mult mai beligerante decât și-au închipuit americanii.

Pe lângă faptul că au condus trupele NATO în Libia împotriva lui Gaddafi în 2011, înainte de campania din Mali, Franța a trimis trupe în două țări diferite în decurs de o lună. În decembrie, soldații au fost trimiși în Republica Centrală Africană, iar apoi, în ianuarie, o misiune commando în Somalia cu elicopter a eșuat în încercarea de eliberare a unui ostatic francez. De asemenea, francezii își mențin cea mai mare și activă prezență militară occidentală de pe continent, având permanent trupe în țări ca Ciad și Gabon. Ca să nu menționăm că dictatorii africani au fost dintotdeauna susținuți de liderii politici francezi în schimbul resurselor naturale ale țării.

După valul de mișcări de independență care au urmat Celui De-al Doilea Război Mondial, francezii au considerat Africa locul lor colonial de joacă, chiar dacă nu și-au luat în mod direct titlul de lorzi imperiali. De fapt, există dovezi pentru tot felul de chestii sinistre, cum ar fi conexiuni între membrii miliției Hutu din Rwanda și ofițerii militari francezi înainte de genocidul din 1994.

În „Francafrica”, influențele coloniale s-au tranformat în depozite economice extinse de care delicata economie franceză are mare nevoie acum. Deși intervenția actuală din Mali s-ar putea justifica ușor prin motive umanitare sau prin împiedicarea al Qaedei să-și găsească o nouă casă, războiul din Irak ne-a învățat ceva important, și anume, faptul că un război are întotdeauna la bază interese economice ascunse. Și cum invazia fiscală a entităților chineze amenință sfera tradițională de influență a Franței în Africa, războiul din Mali ajută la recuperarea puterii franceze în regiune.

Gândiți-vă doar că Areva, compania de inginerie nucleară deținută de statul francez, are interese imense în țara vecină, Niger (numărul patru în lume ca producție de uraniu) și în Republica Centrală Africană, situată tot în apropiere. Adăugați la asta depozitele valoroase de fier din Guinea și Mauritania și resursele imense de bumbac din Burkina Faso și Ciad și faceți singuri calculele. Dacă starea de război dintr-un teritoriu malian islamic se întinde peste granițe, ar putea amenința serios aceste interese vitale.

Chiar dacă intervențiile franceze au motive financiare (sau motive de apărare a poziției geopolitice, depinde de perspectiva fiecăruia), nu se poate nega că rebelii ar fi înhățat cu ușurință Bamako din mâinile armatei maliene fragmentate și ar fi transformat statul într-unul medieval, în care oamenii ar fi fost omorâți cu pietre din tot felul de cauze stupide, dacă francezii n-ar fi intervenit. Chestiunea importantă în săptămânile care urmează e dacă alte țări vestice se vor alătura Franței și își vor arăta susținerea prin mai mult decât un avion de transport (cum a fost cazul Canadei).

Deși intervenția în Libia a avut ca rezultat răspândirea arsenalului lui Gaddafi pe piața neagră, înarmând majoritatea rebelilor din nord și a jihadiștilor care împânzesc acum Mali. Multe țări occidentale încă au de suferit din cauza acelei greșeli evidente și sunt oricum obosite în urma ultimelor războaie din Irak și Afganistan, așa că nu se gândesc să intervină, mai ales că Siria e încă în criză.

„Eu unul nu cred că mai are cineva chef să se implice într-un război atât de lung precum cel din Afganistan,” a declarat un fost ofițer militar dintr-o țară NATO care n-a vrut să-și dea numele. „Totuși, soldații vor fi mereu dispuși să meargă în orice război. De fapt, dacă hotărâm să intervenim în Mali, primii care se vor înscrie pe listă să participe sunt cei care au luptat și în Afganistan.”

Occidentul s-a săturat de războaie, asta e clar, dar climatul fiscal din ultimii cinci ani nu a eliminat dorința de implicare în intervenții străine la nivel politic. Doar că au existat reduceri de resurse, ca în orice criză financiară. „Nu s-a pus niciodată problema să stopăm operațiunile din Afganistan. Acționăm de câte ori are nevoie de noi guvernul. Doar că vom face aceleași operațiuni folosind mai puține resurse.”

Când și-au făcut apariția prima oară la începutul lui ianuarie, francezii au trimis trupe și avioane de război care au devastat țintele rebele din tot nordul țării. Chiar și așa, islamiștii au reușit să pună mâna pe orașul Diabaly (care a fost recucerit abia săptămâna aceasta), să doboare un elicopter și să controleze terenul de la nivelul solului. Teama cea mai mare e că luptătorii hardcore vor pierde bătălii majore, se vor amesteca cu populațiile de civili din orașe (cum au făcut talibanii) și vor continua insurgențele. Ca să nu mai spunem că vastul deșert din nord e imposibil de controlat și le oferă ocazia insurgenților să se regrupeze. Tocmai de aceea, forțele franceze au nevoie acum de mai multe atacuri pentru a securiza regiunea, toate astea pe fondul tensiunilor etnice tot mai mari: forțele din Mali au inițiat represalii împotriva militanților.

Dacă așa stau lucrurile, atunci sunt șanse mari ca Franța să continue să-și bage nasul și probabil vom vedea cum țările NATO își trimit forțele speciale pentru a antrena trupele din orașele vecine cum e Nigerul sau vor continua să ofere susținere prin supraveghere. Sunt slabe șanse să aibă loc o intervenție totală ca în cazul Irakului. În orice caz, s-ar putea să intrăm într-o eră a expansiunii forțelor militare franceze, care acum vreo doi ani părea la fel de puțin posibilă ca și căderea lui Gaddafi.

Urmăriți-l pe Ben pe Twitter: @BMakuch

Traducere: Oana Maria Zaharia

Comentarii