Cel mai important summit antidrog din ultimii zeci de ani a fost deprimant

Clădirea ONU din Viena. Foto revista Legal Matters

Cum guvernele planetei s-au răzgândit în problema legalizării drogurilor, m-am dus la sediul Naţiunilor Unite din Viena pentru una dintre întâlnirile cele mai importante din ultimii zeci de ani.

La acest „nivel înalt” al întâlnirii, oficialii vor aprecia cum stăm cu marele plan al UNODC (UN Office on Drugs and Crime) de a reduce semnificativ sau de a eradica folosirea şi producerea drogurilor ilegale până în 2019. Până la final, se vor pune de acord cu o declaraţie în privinţa a ceea ce trebuie făcut în lume pentru asta. Iar asta sună ca o decizie foarte importantă.

Întâlnirea celor 1300 de delegaţi din 127 de state membre, ONG-uri şi agenţii este una de proporţii. Şi i s-a dat o importanţă şi mai mare pentru că Uruguay şi două state americane au renunţat de curând  la ceea ce se discutase în UNODC în ultimii 17 ani şi au hotărât să legalizeze producţia şi consumul de cannabis, în timp ce unele state membre continuă să execute oamenii pentru traficul de iarbă.

Foarte important: ce se va hotărî la această întâlnire va reglementa problema drogurilor pentru anii următori.

Securitatea în aeroport este strictă. Am întrebat de ce, iar gardianul mi-a spus că regina face o vizită şi uneori oamenii pot tăbărî la sediul ONU. Dar a spus, de asemenea, că atunci când intru în complexul ONU părăsesc oficial Austria şi pătrund într-o zonă „extrateritorială”. Ca şi în cazul unei ambasade sau a unei baze militare, este exceptată de la jurisdicţia locală. După cum am descoperit mai târziu, a fi într-o zonă extrateritorială nu este nici pe departe atât de palpitant pe cât pare.

Un fel de victimă a marijuanei, mesager al morţii la întâlnirea UNODC din 2012. Foto Steve Rolles

Pentru o întâlnire care ar trebui să dicteze viitorul global al politicii drogurilor, începutul e ciudat de original. Regina Suediei urcă pe podium şi arată regal. Este aici pentru că Suedia are unul dintre guvernele care militează cel mai fervent împotriva drogurilor din Europa, cu pedepse dure pentru dependenţii care nu se vindecă singuri. De fapt, mulţi sfârşesc prin a trece podul Oresund cu o lungime de vreo 15 kilometri pentru a căuta ajutor în Danemarca, o ţară care asigură încăperi pentru consumul de droguri, unde dependenţii pot lua ce vor în siguranţă, sub supraveghere, fără a fi arestaţi pentru posesie.

Statul suedez, ca multe altele de aici, ţine cu dinţii de convingerea lui, într-un fel optimistă, că într-o zi planeta noastră va fi eliberată de drogurile psihoactive. Este, de asemenea, unul dintre cei mai importanţi donatori la bugetul UNODC, cu 420 de milioane de euro, alături de SUA şi Japonia.

Dar să lăsăm asta. Regina Silvia este aici astăzi pentru că patronează o instituţie de caritate drăguţă pentru copii. Ea spune că nu face politică, după ce spusese mai devreme că trebuie să avem „toleranţă zero” pentru droguri, pentru că „nu ne putem permite să ne pierdem copiii…trebuie să salvăm copiii”. Apoi încheie în stilul Eurovizion: „Danke…merci… gracias…tack” etc, etc, etc.

Un grup de 40 de copii din 30 de ţări se perindă repede pe scenă. Doi dintre ei, un băiat din Kenya şi o fată din Israel, ţin câte un mic discurs în care spun că pedepsirea oamenilor care se droghează e o idee rea, iar asta nu mai era „0 toleranţă”. Cum aveam să-mi dau seama mai târziu, ce au spus copiii ăştia au fost cele mai înţelepte şi provocatoare chestii pe care le-am auzit în timpul celor 48 de ore.

Raymond Yans, şeful International Narcotics Control Board din ONU păşeşte pe scenă. În drum spre eveniment îi numise pe cei din guvernul Uruguayului „piraţi”, pentru că au legalizat producerea şi folosirea canabisului în ţara lor. Pe scenă lansează o modă care s-a dovedit a fi populară în următoarele zile: să baţi apa în piuă la nesfârşit în legătură cu o statistică îndoielnică şi lipsită de sens.

Un slide rusesc care arată cum banii din cultivarea opiumului în Afganistan sunt spălaţi în toată lumea. Foto de Jackson Wood

Potrivit lui Yans, prohibiţia a avut ca rezultat de o sută de milioane de dependenţi mai puţin decât dacă n-ar fi fost ilegal consumul. O statistică grăitoare, dacă s-ar baza pe ceva adevărat. El spune, de asemenea, în mod ciudat, că prohibiţia este singurul motiv pentru care consumul de droguri ilegale este mai mic decât consumul de alcool sau de ţigări. Asta înseamnă că, dacă drogurile s-ar legaliza, toată populaţia planetei şi-ar da demisia, şi-ar lăsa familiile şi ar transforma lumea în giganticul "parc de seringi" din Zurich. E ca şi când ai spune că dacă căsătoriile între homosexuali sunt legale în UK, toţi oamenii hetero se vor trezi gay. E complet lipsit de sens.

Următorul care agită întrunirea este Yuri  Fedotov, un diplomat de nivel înalt şi director executiv al UNODC. Cei din grupul Espionage Aficionados şi-l amintesc, probabil, din funcţia sa de ambasador al Rusiei la Londra. Pentru că pe vremea aceea fostul spion KGB, Alexander Litvinenko, a fost omorât prin otrăvire cu poloniu-210 radioactiv. Începe prin a spune că în timp ce s-au înregistrat progrese în reducerea producţiei de cocaină, au fost probleme din cauza comerţului online de droguri, a drogurilor legale, s-au înmulţit culturile de opium şi traficul în Africa de Vest.

Fedotov este o alegere ciudată pentru un şef al lumii drogurilor. Ţara sa este cunoscută de mulţi prin faptul că are cel mai barbar regim antidrog din lume, cu un nivel exploziv al infecţiilor HIV, prohibiţia metadonei şi abuzuri regulate ale dependenţilor de heroină în media naţională, ca şi un program de tratament în care uneori oamenii sunt bătuţi, violaţi şi torturaţi în arest, apoi lăsaţi să putrezească în gulaguri de corecţie pentru drogaţi.

Dacă facem abstracţie de asta, Fedotov spune membrilor ONU că cel mai bine este să evite încarcerarea dependenţilor, să li se respecte drepturile şi să li se asigure cel mai bun tratament posibil. Acest tip de gândire duplicitară e un alt trend popular pe aici, reprezentat de mulţi dintre cei mai extremişti „duşmani ai drogurilor” care în acelaşi timp îi dau înainte cu importanţa drepturilor omului, libertatea individuală şi dreptul la sănătate al cetăţenilor.

Accesul lui Fedotov, ca rus, în fruntea UNODC în 2010 (l-a înlocuit pe italianul Antonio Maria Costa, un presupus membru al Opus Dei care a făcut celebra dezvăluire că banii din droguri au ţinut lumea pe linia de plutire în timpul crizei financiare mondiale) s-a dovedit a fi o mişcare premeditată. Există sentimentul tot mai puternic aici că ştafeta Poliţiei Globale a Drogurilor a fost pasată de SUA (forţa directoare din spatele UNODC în ultimii 50 de ani) Rusiei.

Directorul executiv al UNODC, Yuri Fedotov, şi regina Silvia a Suediei (FotoIstván Gábor Takács, reporter  droguri la HCLU)

Mulţumită succesului prăjiţilor din Washington şi Colorado, America aproape a pierdut creditul internaţional antidrog pe care Ronald Regan a muncit atât să-l obţină. Hotărât să pună piciorul în prag, Fedotov a certat Comunitatea Internaţională, în special SUA şi UK, pentru că nu au reuşit să oprească creşterea numărului de culturi de opium în Afganistan şi nici creşterea consumului de droguri, în general. E un „fiasco” care trebuie pus la punct, spune el.

Într-o repetiţie a modului în care vechiul război al drogurilor a fost purtat, mulţi vorbitori au mers pe aceeaşi cale şi au jucat un bingo al capturilor. Au pasat de la unul la altul declaraţii fără sens despre câte tone de droguri au confiscat, cu nu ştiu câte bărci şi avioane. Că drogurile sunt un flagel, o ameninţare, o plagă. Că trebuie să extirpăm acest buboi, altfel copiii noştri vor deveni o generaţie de zombi drogaţi.

În general, ţările sărace unde se produc şi se face trafic de droguri acuză ţările consumatoare mai bogate că nu reuşesc să oprească cererea de droguri, în timp ce naţiunile bogate le desconsideră pe acestea atunci când se oferă să le ajute să stârpească corupţia sau să-i ajute pe ţărani să facă culturi legale, nu culturi de droguri.

După ce mă furişez pe uşa din spate a unei „mese rotunde”, pe unde securitatea era convinsă că nu am voie, intru într-o încăpere unde Kazahstanul anunţa că se derulează un program pentru a scăpa de demonii drogurilor prin teste antidrog făcute tuturor copiilor de şcoală. Ceea ce este, evident, absurd. Am aflat, de asemenea, că Israel lucrează cu vânzătorii online de droguri pentru a monitoriza şi a închide site-urile de droguri legale, în timp ce Pakistan şi Gana cer o interzicere pe scară largă a producţiei de efedrină, remediul universal contra răcelii, pentru că e folosită pentru a face metamfetamină. India a spus Pakistanului că asta e o prostie.

Majoritatea celor de aici sunt vorbitori din diferite ţări şi organizaţii care o lungesc cu poveşti despre ce rele sunt drogurile. Aşa că am să trec la partea interesantă, sigurul lucru în stare să oprească sutele de delegaţi să abandoneze zona extrateritorială şi să se îndrepte spre Viena ca să mănânce crenvurşti şi să se uite la statuile istorice ale generalilor militari.

Un activist pro-legalizare încearcă să amintească delegaţilor Naţiunilor Unite că în secolul al XVIII-lea, în Austria, cafeaua a fost interzisă şi soldaţii miroseau civilii să vadă dacă  băuseră. Foto de István Gábor Takács, reporter  droguri la HCLU.

Într-un colţ, Rusia joacă rolul de băiat rău al politicii drogurilor. Aliaţii principali ai Rusiei sunt Iranul (al cărui reprezentant a fost înconjurat tot timpul de patru gărzi de corp, de teamă să nu fie atacat de liberalii pro-droguri), Pakistan, Arabia Saudită, Japonia, Thailanda, China şi Singapore, care sunt toţi nişte prohibiţionişti hardcore şi adepţi ai unor politici ca: legarea de pat a dependenţilor, refuzul tratamentului medicamentos al acestora, închiderea lor sau, în unele cazuri, direct execuţia. Ei susţin că, în ciuda faptului că pedeapsa cu moartea pentru infracţiuni cu droguri e împotriva dreptului internaţional, nu e treaba nimănui ce fac ei cu drogaţii lor. Iar asta nu sună a discurs ONU.

În colţul opus stau ţările pro-reformă: Ecuador, Uruguay, Mexic, Portugalia, Germania, Cehia şi Elveţia. Folosesc această întâlnire ca pe o ocazie de a-şi exprima dezaprobarea faţă de şovăiala ONU de a condamna cele mai grave excese ale războiului antidrog. Pe lângă valul tot mai mare de legi adoptate pentru liberalizarea drogurilor, aceste ţări pledează pentru ca ONU să conştientizeze faptul că există alternative la vechea şcoală “Războiul împotriva Drogurilor”, care a fost întemeiată acum mai bine de jumătate de secol la Convention on Narcotic Drugs a ONU din 1961.

Diego Canepa, vicepreşedinte al Uruguayului, care a legalizat producţia de cannabis la începutul lui 2014, a spus la summit: „Ţara noastră are dreptul de a implementa o politică publică care să nu dăuneze altora, iar aceasta promovează sănătatea şi încearcă să îmbunătăţească calitatea vieţii. Avem nevoie de schimbări, de inovaţii. Şi asta facem.”

Până la urmă am dat peste Canepa şi am stat de vorbă cu el într-o seară. Pentru cei interesaţi de personalităţile politice internaţionale, pare un tip de treabă.

Delegaţii în sala principală a summitului ONU antidrog

În ciuda prăpastiei tot mai mari dintre aceste două părţi, jocul final al întâlnirii vizează realizarea unui înţelegeri şi publicarea „declaraţiei ministeriale a consensului”. Pentru a pregăti asta, negociatorii s-au chinuit să găsească puncte comune.

Când Mexic, ţara care a avut, fără îndoială, cel mai mult de pierdut din cauza situaţiei existente (80.000 de cetăţeni au murit în urma războiului drogurilor până în 2006) a cerut ca în declaraţie să fie inclus un paragraf care să avertizeze că trebuie să existe o dezbatere în legătură cu politica globală a drogurilor, s-a votat „împotrivă” de către conservatori.

Deci, la sfârşitul summitului din Viena declaraţia, scrisă în jargon pe 45 de puncte, nu a fost nici pe departe un consens, cum a pretins ONU, ci o listă de chestii vagi, fără sens, despre faptul că drogurile sunt rele, traficanţii trebuie prinşi şi dependenţii trebuie ajutaţi, ca să nu răspândească maladia. Nu a fost nicio menţiune despre schimbarea majoră de abordare adoptată de America de Sud, SUA, Noua Zeelnadă sau țările europene ca Portugalia și Republica Cehă și nicio incriminare a pedepsei cu moartea pentru infracțiuni cu droguri.

Totul se rezumă la bani, ca de obicei, după toată vorbăria.

„E doar o reînoire amabilă a vechilor angajamente, platitudini fără conţinut şi o satisfacţie amăgitoare”, spune Steve Rolles, director de analiză  politică la Transform Drug Policy Foundation, cu sediul în UK.

ONU a permis lumii formula „agree to disagree”, a împachetat-o în ambalajul armoniei perfecte şi a dat din cap, ceea ce le-a permis unor ţări să scape cu crimele pe care le-au făcut şi cu tratamentul inuman faţă de nişte persoane care au avut ghinionul să devină dependente.

În lumea reală, războiul internaţional al drogurilor, se desconspiră rapid ca o multinaţională. Oricum, în interiorul Naţiunilor Unite totul este perfect.

@narcomania

Traducere: Diana Marinescu