Chinezii needucați cuceresc lumea

De Oscar Rickett

Tot vorbind de economiile dragonului, datoriile Americii și secolul chinezesc, e ușor să uiți că și China e o societate umană ca oricare alta. Coșmarurile occidentale sunt pline cu imagini cu piețe Tiananmen în fiecare oraș european și american – cu oameni albi și triști, în sclavie, și portrete ale lui Mao pe toți pereții școlilor unde învață copiii lor.

Desigur, s-ar putea să scăpăm și să nu se întâmple așa, dar asta nu înseamnă că problemele din China o să se șteargă cu buretele în mod magic. Înflorirea economiei țării sugerează că dacă înveți, scapi de sărăcie. Dar, datorită parțial creșterii neverificate a economiei chineze de free-market, lucrurile nu stau chiar așa.

În 1999, înființarea de universități private era sancționată în China. Pe vremea aceea, mai puțin de zece la sută dintre tinerii între 18 și 22 de ani aveau studii superioare. În momentul de față, cifra e de 30 de procente. În filmul său Education, Education, regizorul Weijun Chen cercetează realitatea sumbră a universităților private din țara lui. Departe de a oferi studenților o alternativă rezonabilă la educația oferită de stat, majoritatea acestor instituții private – care costă dublu față de învățământul de stat – sunt mașini de stors bani de la puștanii care n-au fost destul de deștepți cât să intre în instituții de prestigiu.

Filmul urmărește viața lui Wang Zehziang, un profesor de la colegiul privat Hongbo, care merge prin țară încercând să-i păcălească pe studenții proști. Îi convinge să vină la cursurile lui, arătându-le fotografii furate de pe internet cu clase de studenți și casete cu actori care oferă mărturii mincinoase despre cât de mult le-a schimbat viața în bine colegiul lui. Ni se prezintă și povestea lui Wang Pan, o absolventă de liceu dintr-o zonă rurală săracă, ai cărei părinți cu dizabilități încearcă cu disperare să strângă bani ca s-o trimită la un colegiu privat care o să le ia banii și n-o să-i ofere nimic fiicei lor.

În final, îl urmărim pe Wan Chao, un absolvent în căutare de loc e muncă, care ratează interviu după interviu. CV-ul lui anunță că a devenit dintr-un băiat care alerga după vise la un bărbat care a reușit să le realizeze. Dar în viața reală, bietul tânăr plânge pe scări în fața unui bar și doarme toată ziua pentru că e deprimat și toată lumea urlă la el că nu știe să folosească Excel. Poate vouă vă sună a o zi obișnuită de muncă, dar povestea lui Wan Chao are ceva care o face mai tristă decât orice cântec de la Replacements.

E un film extraordinar, așa că l-am sunat pe Weijun Chen să vorbim despre el.

Wang Pan.

VICE: Salut, Weijun. Ce îmi poți spune despre creșterea numărului de universități private în China?

Weijun Chen: Înainte de 1999, toate colegiile erau înființate și controlate de către guvernul chinez. Din 1999, Departamentul de Educație a hotărât să promoveze educația ca pe o afacere. Asta înseamnă că încurajează capitalul privat să înființeze colegii private, care sunt conduse la fel ca orice companie. Unele sunt pur și simplu colegii private, iar altele sunt universități naționale co-fondate cu ajutorul capitalului privat pentru a forma un institut independent. În 2011 existau 1 400 de colegii private. Marea majoritate sunt ca Hongbo, colegiul care apare în film.

Cât de bine trebuie să te descurci la examene ca să intri la o universitate de stat bună?

Dacă ești copil de țăran, ai șanse foarte mici să intri la o facultate bună de stat pentru că nu ai bani să plătești Olimpiada Matematică. Deci nu intri la un liceu bun sau la o școală generală bună. Nu există școli bune și profesori buni în zonele rurale, pentru că toate resursele de calitate sunt la oraș. Societatea chineză e divizată în două grupuri – sunt țăranii și oamenii de la oraș, grupuri care au buletine diferite.

Prin ce se diferențiază buletinele?

Buletinele cetățenilor de la oraș oferă toate beneficiile sociale. Cele ale fermierilor și țăranilor nu au niciun avantaj. Studenții din zonele rurale nu au dreptul să meargă la școală în oraș, deci le e foarte greu să treacă un examen de admitere la un colegiu de stat. Asta înseamnă că dacă vor să meargă la universitate, vor trebui să meargă la universități private, care sunt mai scumpe și nici pe departe atât de bune.

Dacă nu faci o facultate, ce șanse ai să găsești un job bun?

E greu să găsești un job bun dacă n-ai absolvit o facultate de stat, pentru că toată lumea știe foarte bine ce proaste sunt colegiile private. Știu că aceste colegii cer taxe mari și oferă educație de proastă calitate. Absolvenții acestor colegii au salarii mai mici decât muncitorii imigranți.

Wang Zehziang.

În film apare un profesor – Wang Zehziang – care lucrează pentru colegiul Hongbo, o instituție privată care și-a mințit potențialii studenții și a fost închisă din această cauză. Există multe colegii de acest gen?

Da, sunt multe, iar țelul lor e să câștige bani, așa că e o competiție acerbă între ele: care reușește să păcălească studenții mai bine. Un student înseamnă pentru ei o sumă de bani în plus și atât.

Profesorul vorbește despre cât de vinovat se simte mințind tinerii. De ce continuă totuși să o facă? A fost vreodată onest cu ei?

Cred că e un om onest de obicei și îi e foarte greu să facă meseria asta. Dar ce să zic, ce face el e legal în China.

Da, minciuna face parte din jobul acestor oameni. Cum se potrivește acest sistem de educație în socialismul proclamat al statului chinez? La un moment dat, unul dintre personaje se plânge că „China și-a pierdut toate idealurile și principiile comuniste”.

Da, nu cred că se potrivește deloc cu sistemul socialist. Cred că sistemul de educație ar trebui să fie accesibil tuturor, indiferent de clasa socială din care fac parte. Trebuie să le dăm oamenilor din clasele de jos speranța că își pot schimba destinul.

Crezi că inegalitatea între clase a crescut și mai mult din cauza acestor colegii?

Da. Și dacă majoritatea oamenilor se simt deznădăjduiți, e periculos pentru societate.

Crezi că guvernul chinez va lua măsuri? Au fost membri ai guvernului care au văzut filmul sau au comentat ceva?

Mulți discută problema pe internet, dar presa oficială nu spune nimic despre asta. Niciun membru al guvernului nu a văzut filmul până la ora actuală pentru că premiera globală va avea loc la începutul noului an. Deci nimeni din China n-a văzut încă filmul.

În Occident, toată lumea are impresia că economia Chinei e înfloritoare? E doar un mit?

Nu chiar. Dar am pierdut tot ce aveam în afară de economie.

Cât de trist. Mulțumesc mult pentru interviu, Weijun.

Urmăriți-l pe Oscar pe Twitter: @oscarrickettnow

Traducere: Oana Maria Zaharia

Comentarii