Cum e să fii dizident în Turcia de după lovitura de stat eșuată

Ca să plănuiești în zilele noastre un exil politic din Turcia, trebuie să ai două lucruri: o hartă a lumii și pagina Wikipedia cu „cereri pentru vize". Dacă iei un marcator și începi să le pui cap la cap pe cele două, o să vezi repede că partea de jos a hărții e mai accesibilă decât cea de sus. Dacă poți vorbi spaniolă, opțiunile sunt nelimitate: aproape orice țară din America Latină e fericită să te primească.

„Nu poate fi atât de greu de învățat, nu?", a întrebat prietenul meu, care căuta Duolingo în AppStore. Locuiam împreună în Istanbul și stăteam pe balcon. De la Piața Taksim, la numai câteva sute de metri depărtare, se auzeau o mie de oameni care scandau numele președintelui, Recep Tayyip Erdogan.

De când s-a încercat luna trecută o lovitură militară de stat, Turcia a fost mai divizată decât oricând. Suporterii guvernului și cei care au luat parte în efortul public uriaș de oprire a loviturii au umplut piețele din toată țara pentru a sărbători supraviețuirea guvernului Turciei, ales democratic.

Dar alții, inclusiv critici ai guvernului, ca amicul meu, nu sărbătoresc. Ei sunt terifiați că vor fi prinși în marile epurări ordonate de către guvern, ceea ce înseamnă 60 de mii de oameni suspendați de la locurile lor de muncă și 18 mii arestați, dintre care 17 sunt jurnaliști cunoscuți.

Au fost închise o duzină de instituții corelate cu Fethullah Gulen, un cleric e suspectat că a organizat lovitura și 50 de mii de pașaporturi au fost anulate, o mișcare pe care partidul la putere, AKP, spune că e menită să stopeze complotiștii să fugă din țară. A fost declarată stare de urgență timp de trei luni și guvernul a început să conducă prin decret.

La doar o săptămână după lovitură, Amnesty International a publicat un reportaj care conține dovezi că suspecții deținuți în complotul loviturii de stat sunt torturați și violați. Afirmațiile sunt negate de către statul turc.

Cel mai deranjant lucru e că nu îți dai seama ce se va întâmpla, nici măcar nu poți face planuri.

Deşi guvernul pretinde că ţinteşte doar suporterii lui Gulen (care stă într-o vilă din Pennsylvania, într-un exil auto-impus), mulți spun că epurările sunt doar un pretext pentru un atac împotriva tuturor celor care critică puterea. Mulţi dintre liberali plănuiesc să părăsească ţara, terifiaţi de gândul că vor fi reţinuţi sau li se va interzice să-şi continue munca.

„E prima oară când m-am gândit dacă ar trebui să plec," spune Burcu, un academician care trăieşte în Istanbul. „Nu mai am libertatea de a munci, vorbi sau măcar de a pleca din ţară. Totul e complet instabil. Cred că cel mai mult mă deranjează faptul că nu se ştie ce s-ar putea întâmpla, nu poţi face niciun plan."

După ce s-a uitat pe Google la imagini din toate ţările din centrul şi sudul Americii, prietenul meu s-a hotărât la Costa Rica. Mi-a argumentat că acolo unde sunt plaje şi americani, întotdeauna e cerere de muncă la bar. Însă, pentru alţii, în mod special pentru academicieni, mutatul în altă ţară presupune să-şi găsească de muncă în domeniu. Pentru majoritatea, asta înseamnă vestul Europei sau Statele Unite, dar niciuna nu împarte cu uşurinţă vize turcilor.

„N-aş pleca din Turcia pentru orice altă ţară. În Ungaria, Rusia sau Bulgaria situaţia nu e cu nimic mai bună. Mi-ar plăcea să ajung în vestul Europei, poate chiar înapoi în Anglia", spune Ali, un analist politic care a terminat masterul în Marea Britanie. „Mă simt mult mai acasă acolo. 15 iulie (noaptea loviturii de stat) mi-a readus în vedere motivul pentru care trebuie să ies de aici. Înainte aveam libertatea să critic deschis guvernul, dar, de când cu starea de urgenţă şi suspendarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, atmosfera e mult prea intimidantă.

E o postură stranie în care să te afli acum: liberalii din clasa de mijloc din Istanbul nu trăiesc într-o zonă de conflict. Viaţa lor nu e într-un pericol iminent. Totuşi, frica de a fi arestat şi sentimentul bolnav de a te simţi mereu ascultat sau supravegheat și faptul că trebuie să te cenzurezi în tot ce spui sau faci te macină constant. Însă, pentru mulţi, nu e suficient ca să primească azil politic în Vest. Trebuie să găsească o altă cale.

„Mă simt deziluzionat. Nu vreau să fiu atât de implicat în politică", spune Mert, un profesor din partea europeană a Istanbulului. „Nu poți să te lupți decât cu atât. După un anume moment, începi să te gândești că să-ți trăiești viața după cum vrei e o afirmație politică în sine."

Pentru mulți, dorința de a pleca este indusă de o presimțire că lucrurile se vor agrava. În noaptea loviturii, aproape 300 de soldați, civili și polițiști au murit. Avioane F-16 au bombardat clădirile guvernului în Ankara, iar elicoptere de atac au distrus străzile cu gloanțe și au nimicit pe oricine în calea lor. Pe podul Bosfor, unde complotiștii loviturii au parcat tancurile să oprească mașini să treacă din Asia în Europa, se zice că protestatari pro-guvern au decapitat un soldat.

Mulți dintre recruții armatei, care au fost pe străzi în noaptea loviturii de stat, declară că nu au avut nici o idee că luau parte într-un plan de a răsturna guvernul și lor li s-a spus că participă la un exercițiu militar.

Nimeni nu știe dacă președintele va profita de această perioadă în scopul reconcilierii cu criticii lui sau dacă o să se folosească de această stare de urgență ca să pună mâna pe și mai multă putere. O astfel de mișcare ar putea declanșa o a doua lovitură de stat. Sau chiar să se ajungă la război civil.

Ayhan de abia așteaptă să afle cum vor decurge lucrurile. La câteva zile după lovitura de stat eșuată, numele lui a apărut pe o listă de jurnaliști suspectați de sprijinirea complotului, o acuzație pe care acesta o neagă. El știa că trebuie să se care.

El a reușit să iasă din țară, deși a evitat aeroporturile, de frică să nu fie reținut. „Nu sunt în siguranță", mi-a scris el din locația secretă. „Orice ai scrie, ei au un caz împotriva ta. Deja nu mai e cu putință pentru mine să lucrez. E foarte dificil pentru cei care cred în democrație și pentru liberalii care sunt de partea standardelor europene."

Înapoi pe balconul din Istanbul, prietenul meu se uită pe Skyscanner după bilete în Costa Rica. Sunt foarte scumpe, aproape de trei ori salariul mediu al unui muncitor turc. Americanii de pe plaje vor trebui să aștepte.

Unele nume au fost schimbate pentru a proteja identitatea subiecților.

@louiseelisabet

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre Turcia:

Cum a învins Erdogan, în ciuda loviturii de stat de acum două zile

Turcia dă vina pe kurzii sirieni pentru atacurile din Ankara

Ce-am învăţat dintr-o excursie cu jurnalişti români în Turcia