Am crescut fără animale de companie prin preajmă. E drept, la un moment dat, a existat un acvariu cu pești prin copilăria mea și ceva lighioane pe care le adunam singură de pe câmp. Dar, pe la începutul acestui an, am avut, în sfârșit, posibilitatea să mă lipesc de prima creatură din viața mea care să nu depindă de o cutie sau un acvariu întunecat.

În mod evident, am adoptat o mâță. La momentul respectiv, eram abonată pe toate grupurile de adopții de pe o rază de o sută de kilometri. Am ieșit de pe ele imediat cum am adus fiara acasă, pentru că cele mai multe postări de acolo erau de-a dreptul canceroase.

Între timp am revenit pe câteva grupuri de Facebook, pentru că aveam intenția să adopt încă o pisică. Da, știu, am o problemă, „get a life", „crazy cat lady", hă-hă, o să mor singură. Cu ocazia asta, dacă tot am ajuns să bântui iarăși grupurile respective, o să-ți spun la ce să te aștepți, în caz că te paște gândul să-ți iei un animal de companie.

În mod evident, orice animal de rasă sau măcar corcit atrage atenția tuturor. De obicei, genul ăsta de postări rămân maxim o oră pe grup, pentru că cererea e mare și lumea se bate pentru astfel de exemplare. Depinde de caz, uneori sunt șterse de îndată ce s-au găsit stăpâni și alteori sunt scoase direct de admini. Nu sunt în postura să-i judec pe cei care preferă o pisică de rasă, pentru că, în fond, am avut și eu anumite pretenții. N-am vânat pisici de rasă, dar nici nu refuzam, dacă mi se oferea.

Ideea e că grupurile astea sunt efectiv saturate de posturi cu animale luate de pe stradă și promovate pentru adopție. Nu sare nimeni pentru animale urâțele, bolnave sau chiar banale. Lumea stă la pândă să prindă ceva chilipir.

Din când în când, se întâmplă ca cineva să ofere gratuit niște exemplare care, în mod normal, costă câteva sute de lei. Lumea se înghesuie, iar iubitorii de animale fac spume și se lasă cu scandal.

Sfatul meu e să nu-ți exprimi niciodată dorința de a adopta ceva de rasă prin genul ăsta de grupuri, că o să fii judecat, bombardat cu mesaje și poze cu pisici pe care nu le adoptă nimeni.

Zilele astea, circula pe internet un anunț de pe Olx: un stăpân își dona bulldogul. Vorba vine „dona", anunțul era mai mult pus acolo ca să-l facă pe cățel de râs. Ca idee, anunțul prezenta în detaliu caracterul puturos al bulldogului, într-un mod amuzant și încheiat cu „nu răspund la numere necunoscute". Știi tu, chestii specifice rasei, gen faptul că sforăie urât, e leneș, își face nevoile în casă, latră etc. În principiu, aproape toată lumea s-a prins că cineva vrea să-și facă animalul de râs și că nu există cu adevărat intenția de a-l da.

În afară de iubitorii de animale de pe grupuri, cei care iau totul în serios. Glumița asta a fost atât de blamată, încât stăpânul bulldogului buclucaș a simțit nevoia să intervină, să calmeze puțin nervii iubitorilor de animale.

Mă rog, nici măcar chestia asta n-a funcționat. Aparent, cu animalele nu e de glumă și nu e frumos să râzi de câinele tău. Unii s-au ofensat că de ce stăpânul își face câinele de râs pe internet, alții pentru că cineva a îndrăznit să se amuze pe un grup în care se salvează animale. BLASFEMIE.

Eu nu mă identific cu iubitorii de animale. Sunt comodă și nu-mi place să mă complic. Cu toate astea, nu-s nici ignorantă: nu de mult, am adunat un pisic negru de pe șosea, călcat de o mașină și l-am dus la urgențe. Am plătit costurile, chiar dacă nu s-a mai putut face nimic pentru el și am plecat scârbită de acolo. Poate de-aia m-am încăpățânat să adopt încă o pisică, tot neagră.

Pe fiecare grup de genul există un număr mic de persoane care într-adevăr se implică cu toate puterile pentru a ajuta diverse animale. Îi știi și tu, sunt oamenii ăia care adună animalele de pe stradă, le tratează și le țin în în foster până se găsește un stăpân pentru ele. Ei bine, ăștia sunt puțini.

O mare parte din membrii grupurilor respective stau acolo doar ca să creeze impresia că ei se implică și ajută. Fac câte o poză din mers la ceva animal al străzii, o trântesc pe grup cu mesajul „Am găsit acest animal, eu nu-l pot lua pentru că motive" și aia e, se scaldă-n like-uri. Uite, domne, ce faptă bună am făcut!

Alții, în schimb, merg prea departe și se crizează, de exemplu, că un câine stă pe balcon. S-a făcut mare tam-tam cu povestea asta și toată lumea a concluzionat că niște stăpâni își țin câinele în frig, încuiat pe balcon. Într-un final, „problema" a fost rezolvată.

De-aia zic, uneori, trebuie să te aștepți ca cineva să-ți fac poză la câine și să te trezești pe net, judecat pentru te miri ce scenariu inventat.

Orice medic veterinar îți va recomanda sterilizarea animalului de îndată ce ajunge la vârsta potrivită. Povestea aia pe care o tot auzi că femela trebuie să aibă măcar odată pui e greșită. Sigur, nu toți sunt de acord cu chestia asta și, aparent, fiecare iubitor de animale are o anumită filosofie despre sterilizare.

S-au făcut campanii de informare, polluri, sterilizări gratuite și așa mai departe. Unii bagă la cap și alții lansează tot felul de teorii dubioase despre cât de greșită este sterilizarea. Da, există și situații în care un stăpân are un motiv întemeiat pentru a permite un rând de pui, dar sfatul meu este să nu deschizi subiectul ăsta, că te mănâncă oamenii ăștia de viu.

Frumos ar fi să nu o dăm în extreme. Spre exemplu, cucoana asta delirează la cel mai serios mod. Gândește-te, tu ți-ai întrebat animalul dacă vrea să fie sterilizat? Te-ai gândit că animalul ăla nu o să știe niciodată ce înseamnă să fii mamă? Nu? Să-ți fie rușine atunci.

Cele mai aiurea sunt posturile oamenilor care cred că pe un grup de pe facebook se fac consultații de specialitate. E plin de statusuri în care diverși stăpâni incompetenți înșiră simptome și așteaptă vreun leac minune care să-l scutească de o cheltuială la cabinetul veterinar.

Ca să înțelegi, tipa asta a stat patru ore pe Facebook, timp în care a postat mesajul ăsta pe toate grupurile de adopții din țară. Sfaturile au fost aceleași de peste tot, gen „marș la veterinar, proasto". Habar n-am ce s-a întâmplat cu pisica aia, pentru că stăpâna a inventat câte o scuză ridicolă pentru orice soluție propusă și n-a făcut absolut nimic.

Eu, spre exemplu, pentru ambele mâțe adoptate am fost luată la întrebări, care mai de care mai relevante sau nu. Poate la început nu te prinzi ce vrea persoana aia de la tine și te gândești doar să-ți dea odată creatura. E lesne de înțeles că trebuie să știe pe mâna cui ajunge animalul. Sigur, nu tot timpul te poți baza pe om, altfel nu ar fi grupurile astea pline de genul ăsta de personaje.

După cum ți-am zis, mi-am făcut damblaua doar pe grupurile destinate adopțiilor din apropierea mea. Există cel puțin unul pentru fiecare oraș, dar, aparent, e greu să cauți. Nu de alta, dar se întâmplă foarte des să se trezească câte un amețit care distribuie postări care se adresează unui oraș din capătul celălalt al țării.

Valabil și cu postările care cer cu disperare un share, pentru că s-a pierdut un cățel. Da, înțeleg, îl poți găsi cu ajutorul internetul, dar ideal ar fi să precizezi și orașul din care ești. Însă cei mai amețiți mi se par ăștia care caută recomandări de cabinete veterinare și atunci când se strâng câteva zeci de recomandări, se prind că nu-s pe grupul care trebuie.

Una peste alta, după toată chestia asta, am înțeles că o grămadă de dubioși circulă pe grupurile astea de adopții. Din cauza lor, nu prea îți vine să pierzi vremea pe acolo. Sigur, primești soluții și sfaturi, dacă ceri, ai putea să înveți o grămadă, dar, crede-mă, mai bine te documentezi singur. Asta dacă nu vrei să faci slalom printre tot felul de posturi inutile, care nu fac decât să te scoată din sărite.

Urmărește VICE pe Facebook: