FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

​Cum e să te uiți la filme deochiate împreună cu părinții

Știi momentul ăla când ai văzut un film foarte deplasat împreună cu părinții? Uite ce-au pățit alții când au văzut filme deocheate cu ai lor.
Filme deocheate vazute parinti filme porno pornografie filme de dragoste
Sigur ai și tu o astfel de poveste. Unii au cu mai multe filme, care mai de care mai deplasate. Așa că pornește cu mine într-o călătorie splendidă prin cinematografie și momente penibile. Screenshot din filmul „Boogie Nights”

Când vine vorba de filme, unele sunt mai deplasate decât altele. Și aici nu mă refer direct la filme porno, ci cele în care vezi ceva sex, vezi ceva droguri și niște comportamente care, în funcție de familia și societatea în care trăiești, par aiurea.

În 1994, tânărul David O. Russell a regizat un film, „Spanking the Monkey”, în care a tratat niște dimensiuni sinistre ale sentimentelor de vinovăție și dorință. În film, un student inteligent, dar confuz, pe nume Raymond, trebuie să renunțe la un internship medical foarte mișto pe care l-a obținut cu greu, ca să aibă grijă de mama lui, care și-a rupt piciorul și e imobilizată la pat. În fiecare zi, are de făcut sarcini mărunte și banale, bea mult alcool și flirtează cu o vecină adolescentă foarte sexy, în timp ce mama lui îl exploatează la maximum ca sprijin fizic și emoțional.

Publicitate

Până la urmă, mama și fiul cedează impulsurilor oedipiene și încep o relație incestuoasă.

Evident, la un moment dat, un biet tânăr care nu știa în ce se bagă, probabil s-a uitat la filmul ăsta cu mama lui. Pentru că toți vedem, la un moment dat, câte un film foarte deplasat împreună cu părinții și ne vine să intrăm în pământ. E nevoie de o singură scenă ca să distrugă experiența – o secundă în care Leonardo DiCaprio trage coca de pe fundul unei prostituate în „Wolf of Wall Street” de exemplu.

Mi-am întrebat prietenii și colegii care a fost cel mai jenant film pe care l-au văzut împreună cu părinții. Iată poveștile lor de groază.

Filme deochiate așa și așa, dar cu momente super penibile în familie

„Boogie Nights” – Matt, 32 de ani

Când aveam vreo 13 ani, am mers în vacanță cu familia și o altă familie cu care eram prieteni într-un orășel din Texas unde am găsit un magazin de casete video și am ales niște filme la care să ne uităm. Unul dintre adulți a ales „Boogie Nights” – o fi citit descrierea superficial și s-o fi gândit că e un film tribut pentru anii '70. Și l-a închiriat.

Așadar, cele două familii s-au așezat frumușel în fața ecranului din cabană, cu șase-șapte copii prezenți – eu eram cel mai mare, iar cel mai mic avea vreo opt ani. Încă de la începutul filmului, Mark Wahlberg are o conversație în pat cu iubita lui, în care îi spune că o așteaptă un cadou în chiloții lui. Deja se lăsase o atmosferă ciudată.

Publicitate

Ciudățenia a crescut când Heather Graham i-a supt-o lui Mark Wahlberg într-o debara, dar ce era mai rău abia avea să urmeze. Momentul în care s-a hotărât că nu ne mai putem uita la film a fost când Wahlberg se duce în casa unui producător libidinos, jucat de Burt Reynolds, și se așează pe canapea. Graham își scoate rochia, rămâne goală pe patine cu rotile și începe să și-o tragă cu Marky Mark. Taică-miu a plonjat după telecomandă. Ultimul lucru pe care am apucat să-l aud înainte ca tata să-l închidă, a fost strigătul lui Reynolds: „Țintește-i țâțele!”

„Kids” – Sam, 30 de ani

N-a fost un incident de genul: „Hei, uite un film bun de văzut în familie!” Pur și simplu s-a întâmplat să n-am niciun spațiu privat în care să mă pot uita la filme în adolescență – calculatorul, televizorul și DVD-player-ul erau toate în sufragerie. Am calculat greșit când se va întoarce tata de la serviciu și am hotărât să mă uit prima oară la „Kids”, la vârsta de 16 ani. Tata a intrat peste mine și a prins ultimele zece minute, în care tânăra Chloë Sevigny e drogată și violată de un adolescent degenerat care nu știa că fata tocmai aflase că e infectată cu HIV. Mi-a venit să mă arunc pe fereastră. Să nu vă uitați niciodată la „Kids” cu copiii voștri.

„When Harry met Sally” – Stephanie, 34 de ani

Asta s-a întâmplat la scurt timp după moartea mamei. Eu aveam 11 ani și mă uitam cu tata la „When Harry Met Sally”. A venit scena din restaurant, în care Meg Ryan mimează un orgasm, iar eu l-am întrebat pe tata: „Ce e un orgasm?” El mi-a răspuns: „E motivul pentru care oamenii fac sex.” Iar eu am știut că nu trebuie să mai pun alte întrebări. Aceea a fost singura conversație despre sex pe care am avut-o cu tata. Mulțumesc, Meg Ryan!

Publicitate

„Y Tu Mamà Tambien” – Nick, 32 de ani

Eu și maică-mea am văzt multe filme dubioase împreună și credeam că suntem căliți în privința asta. Odată ne-am uitat împreună la Kinsey. Ea lucrase ca secretară la Institutul Kinsey în anii '60, așa că am ignorat părțile sexuale din film și am povestit o grămadă despre personaje și asemănările lor cu angajații reali pe care mama îi cunoscuse la Kinsey.

În fine, n-am fost totuși pregătiți pentru „Y Tu Mamà Tambien”, pe care l-am văzut împreună la un cinematograf de artă. Citisem recenziile și știam cum o să fie, dar tot n-am fost pregătiți. Cum am întârziat la film, ca de obicei, am intrat fix pe scena de sex din deschidere. După aia, ne-am zis că măcar ce-a fost mai dubios a trecut și n-are ce să urmeze mai grav de atât. După cum știi, ne-am înșelat.

Nu poți avea o listă cu filme fără „Pulp Fiction”

„The Counselor” – Lauren, 24 de ani

Tata a fost foarte încântat să mă ducă să văd „The Counselor”, după ce citise o recenzie despre el în ziar și aflase că era regizat de Ridley Scott și că scenariul fusese scris de Cormac McCarthy. Recenzia nu spunea nimic de scena dubioasă în care Cameron Diaz face sex cu o mașină.

„Pink Flamingos” – Cooter, 35 de ani

Am văzut filmul ăsta cu bunică-mea, dacă-ți poți imagina. Aveam 13-14 ani și tocmai intrasem în pubertate. Locuiam într-un orășel din West Virginia. Asta era înainte să existe internetul, așa că am cumpărat o casetă video cu filmul.

Publicitate

Bunica locuia cu noi. Eu abia așteptam să văd filmul, așa că l-am băgat imediat ce am ajuns acasă, cu bunica în fotoliu lângă mine. M-am gândit că n-avea cum să fie așa de rău pentru că mai văzusem un film de John Waters cu bunica.

Am ajuns la partea în care Crackers și femeia fac sex cu o găină între ei și n-am mai rezistat. M-am ridicat și am zis: pfff, ce obosit sunt! Am umblat toată ziua, mă duc să mă culc. Dar am uitat să închid filmul. Mă întreb până în ziua de azi dacă bunică-mea a rămas să se uite la tot. N-am mai vorbit niciodată despre asta.

„Pulp Fiction” – Aaron, 36 de ani

Văzusem împreună cu tatăl meu vitreg Reservoir Dogs și True Romance și ne plăcea mult Quentin Tarantino. Așa că am mers la cinematograf să vedem și „Pulp Fiction”. Frumușel, s-a ajuns la scena în care Ving Rhames e futut în cur. Toată lumea din cinema a avut o reacție, în afară de mine și tata. Amândoi ne-am tensionat. Eu aveam 13 ani și era prima oară când vedeam un viol gay într-un film. Am vorbit despre film în drum spre casă, dar am sărit peste partea aia.

Nu poți spune c-ai trecut prin viață fără să vezi filmul „Trainspotting”

„Trainspotting” /„This is England” / „My Own Private Idaho” – Anonim

Când aveam 15 ani, voiam cu disperare ca părinții mei să mă înțeleagă și să vadă că sunt un geniu, așa că m-am uitat cu ei la filmele mele preferate: „Trainspotting” și „This Is England”. Ambele sunt niște filme fantastice, dar a fost o idee groaznică, pentru că am stat în sufragerie paralizat și rușinat, în timp ce mă gândeam că ai mei n-o să mă mai lase niciodată să ies din casă. Din motive evidente, părinții mei au fost șocați. Mi-e rușine și acum când mă gândesc la asta.

Publicitate

A fost îngrozitor să mă uit cu ei cum îl călărește puștoaica aia de 15 ani pe personajul lui Ewan McGregor, care-și scosese puța din pantaloni cu câteva secunde mai devreme. M-am îngrozit și la faza în care Spud se cacă în pat după un one-night-stand. Reacția lor a fost cam la fel de nasoală ca atunci când aveam șase ani și le-am zis că mi-ar plăcea ca personajul lui Steve Buscemi din Con Air, un criminal în serie și posibil pedofil, să fie iubitul meu.

După asta, mi-am obligat părinții să se uite la „This Is England”, filmul în care un puștan de 12 ani e deprimat după moartea tatălui și se alătură unei găști de punkiști și face perversiuni cu o femeie în toată firea. Ai mei m-au perceput și mai teribilist după filmul ăsta.

Apoi ne-am uitat împreună la „My Own Private Idaho” și nici nu mi-a păsat că începe cu o scenă de sex oral între un bărbat în vârstă și River Phoenix, care juca rolul unui prostituat tânăr. Părinții mei erau convinși că o să mă transform într-un punkist drogat sau, mai rău, într-un extremist de dreapta. Din fericire, nu m-am ales decât cu narcolepsie, tulburarea de care suferă personajul lui Phoenix în „My Own Private Idaho”. Din păcate, pentru mine chestia asta n-a însemnat să leșin constant în poala lui Keanu Reeve.