Actrița din filmul Bacalaureat al lui Mungiu mi-a zis cum e meseria asta

Mențiune — După Bacalaureat, Cristi Mungiu a explorat alte teme din societatea românească, iar în 2022 a venit cu R.M.N.. Titlu înseamnă ce vrei tu să însemne, pentru că regizorul n-a clarificat acest aspect. Ar putea avea legătură cu investigația medicală sau chiar cu RoMâNia.

Acest film al lui Mungiu a fost caracterizat și drept o „radiografie a societății românești” și, partea mai interesantă, pornește de la un caz real.

La începutul lui 2020, mai mulți localnici din Ditrău, o comună din Harghita, au protestat după ce brutăria locală a angajat doi lucrători din Sri Lanka. Motivul: teama că ei sunt doar începutul unui val de imigranți care să le impună cultura lor, vin străinii și ne otrăvesc fântânile, știi și tu.

Prin R.M.N., Cristi Mungiu se duce dincolo de senzaționalismul știrilor, dar și dincolo de aversiunea oamenilor față de străini, și încearcă să prezinte aceste zbateri din comunitate (oricare ar fi ea, de oriunde ar fi ea, dar acum e din România).

Omul care a adus României un Palme d’Or cu 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile a lansat un film bun, pe scurt. Totul e să reușești să treci de primele 20 de minute irosite pe un set-up de amploare care, aș putea spune, nu e absolut necesar. În partea a doua a filmului sunt însă scene iconice care îți amintesc că rasismul e endemic la români.

Uită-te la el când ai ocazia și acum hai să vezi cum a fost pentru Maria Drăguș să joace în filmul precedent al lui Cristian Mungiu, Bacalaureat, și cu ce lecții s-a lăsat experiența asta.

Maria Drăguș este o prezență aparte între cei care joacă în filme românești. Viața a luat-o pe sus. Era încă un copil când a fost chemată la casting pentru unul dintre filmele regizorului austriac Michael Haneke. Cel în care a jucat s-a numit White Ribbon și a câștigat marele premiul de la Cannes, două Globuri de Aur și a primit două nominalizări la premiile Oscar.

Acum, Maria Drăguș revine pe covorul roșu, de data asta ca actriță principal în filmul Bacalaureat regizat de Cristian Mungiu. Selectat în competiția oficială de la Cannes, acest film românesc este construit pe relația dintre Maria Drăguș și tatăl ei, un doctor interpretat de Adrian Titieni, care este gata să facă orice pentru ca fiica sa să primească o bursa de studii în Anglia.

Am vorbit cu Maria Drăguș despre cum e viața de actor, de ce ai nevoie ca să lași mută audiența și cât contează frumusețea în meserie, mai ales în lumea asta, în care poleiala e la mare preț.

VICE: White Ribbon te-a propulsat când aveai doar 14 ani. Cum l-ai cucerit pe regizorul Michael Haneke?
Maria Drăguș: Pe atunci, eram elevă la școala de balet din Dresda. Jucasem deja în câteva filme, dar în roluri secundare. Povestea cu actoria a început ca un hobby, când aveam 11 ani. La un moment dat, m-au anunțat că am fost chemată la un casting pentru filmul lui Michael Haneke.

Am plecat cu toată familia, cu mașina, din Dresda la Berlin, o călătorie care dureaza două ore. În ziua respectivă, s-a întâmplat să fiu prima care a dat proba, deci am avut numărul A1. După mine au mai urmat, în timp, vreo șapte mii de copii. În total, m-au chemat de opt ori, până când, în final, am primit rolul. Ulterior, mi s-a povestit că domnul Haneke ar fi spus: „Nu se poate să primească rolul din prima fata A1". Nu știu ce l-a convins, dar ce a urmat, prin primirea acestui rol, mi-a schimbat definitiv viața.

Care a fost primul tău vis: dansatoare sau actriță?
Am vrut să fiu pe scenă de mică. Tatăl meu lucra ca violoncelist la teatru, iar mama a fost balerină. Deci am crescut, practic, pe scenă. Într-o zi, aveam zece ani pe atunci, am văzut un spectacol de dans contemporan. M-a fascinat faptul că dansatorii se exprimau fără cuvinte. Atunci am știut că vreau sa-nvăț să stăpânesc arta mișcării corpului, încât să transmit publicului ceea ce vreau să spun. Mi-au trebuit vreo trei luni s-o conving pe maică-mea să fac școala de balet, tocmai pentru că ea știa, din experiență, cât de grea e viața de balerină. Dar m-a lăsat, până la urmă, și așa am ajuns să fac șapte ani la „coregrafie", ceea ce m-a ajutat foarte mult în cariera de actor.

Care a fost reacția părinților tăi când le-ai spus că vrei să faci actorie?
Părinții mei mi-au arătat întotdeauna că, orice voi face în viață, ei mă vor susține. Însă m-au învățat că să iubesc ceea ce fac este cel mai important lucru din lume.

Anul ăsta ești în competiția oficială la Cannes cu un rol principal într-un film românesc, Bacalaureat, regizat de Cristian Mungiu. Cum a fost experiența?
Dorința de a lucra cu Cristian am avut-o de foarte mult timp. Văzusem filmul lui, 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile când aveam 15 ani și mi-a lăsat o impresie extrem de puternică.

În 2014, am fost „Shooting Star" la Berlinale, în același an cu Cosmina Stratan. Eu reprezentam Germania. Cristian m-a contactat și ne-am cunoscut la București. Am avut mari emoții când am dat prima probă, însă Cristian a avut încredere în mine și m-a ajutat foarte mult. Când am citit scenariul pentru prima oară, am descoperit cât de complex a creat Cristian povestea. Chiar și în timpul filmărilor, apăreau permanent noi detalii. Oricum, sunt sigură că o sa mai descopăr multe când o să văd filmul.

Vorbești germana și româna la perfecție. Tu, de fapt, te simți româncă sau nemțoaică?
În mod cert, mai mult româncă. Părinții mei m-au crescut foarte mult în spiritul culturii românești, ceea ce mi se pare extraordinar. Dar sunt anumite situații pe care nu poți să le înțelegi dacă nu ai locuit niciodată în România. Iar eu am fost crescută în Germania.

Revin la Bacalaureat. Dă-mi un mic preview, despre ce e vorba în film și care e rolul tău?
Filmul vorbeste despre relația unui tată cu fiica sa. Rolul meu este al Elizei, fiica unui doctor dintr-un orășel din România. Acest doctor, interpretat magistral de Adrian Titieni, va alege niște „drumuri neortodoxe" pentru ca fata să-și poată primi, în final, o bursă de studii în Anglia.

În Romania sunt multe fete de vârsta ta care visează să devină actrițe. Ce calități trebuie să ai pentru a reuși în domeniul ăsta?
În lumea filmului, frumusețea contează foarte mult. Dar nu cred că e suficient să fii frumoasă, în niciun caz în sensul superficial, ca să reușești. Pentru mine contează cel mai mult să iubești ceea ce faci. Atunci lumea o să simtă mesajul. Câteodată, pașii pe care trebuie să-i faci pentru a progresa sunt mici. Dar fiecare din pașii ăștia contează. E foarte important să ai încredere în tine.

Ce-ai învățat despre tine din rolurile pe care le-ai jucat până acum?
Am să-ți dau ultimul exemplu, Bacalaureat. Cred că prin munca cu Cristian am învățat sa fiu mai sigură pe mine. Să compun un personaj și să știu că eu sunt cea care conduce emoțiile respective, nu ele mă conduc pe mine.

Dacă un regizor îți va cere, într-o zi, să te joci pe tine însăți, într-un film vérité, cum ar arata un mic portret Maria Drăguș?
Probabil că ar fi un musical, cu dans și cu cântat. (Râde) Sincer, n-aș putea să spun.