Cum m-am distrat cu Google Glass prin Bucureşti

Modă provocată de mine între prieteni: selfieuri cu Google Glass.

Eu sunt genul ăla de atehnic care-şi preferă mobilul cu tastatură simplă, doar pentru că nu suportă touchscreen-ul sau QWERTY-ul de la Blackberry. Dar pentru că-mi plac provocările, am acceptat imediat invitaţia să testez Google Glass, ochelarii ăia de la Google care, conform siteului lor, fac de toate în afară de cartofi prăjiţi.

Mă gândeam să vorbesc despre capacităţile lor complexe, cum pot fi o hartă a oraşului în colţul ochiului, cum te ajută să găseşti orice, cum poţi să-i foloseşti să-ţi măsori turele la alergat şi să citeşti din New York Times în timp ce mergi, dar majoritatea setărilor ăstora sunt un pic cam nefuncţionale în România, că ei sunt făcuţi specific pentru SUA. Dar cum îmi dau seama că majoritatea celor care o să-i folosească, o să fie mai mult sau mai puţin la fel de superficiali şi axaţi pe miştouri proaste ca mine, uite câteva moduri în care poţi să te distrezi cu Google Glass prin Bucureşti. Apropo, dacă vrei să-i testezi şi tu, poţi s-o faci prin magazinele QuickMobile de prin mall-urile din București, Iași, Cluj, Timișoara și Baia Mare până pe opt iunie.

Hai, fii sincer, e primul lucru pe care l-ai fi făcut şi tu imediat cum l-ai fi pornit. Nu degeaba ne zic toţi că suntem generaţia selfie, ăi mai narcisişti dintre narcisişti. Din fericire, nu prea am oglinzi prin casă şi nu am mers cu ochelarii la baie. Dar am observat că toţi prietenii cărora le-am dat să-i probeze, şi-au făcut imediat poză cu ei şi au pus-o la avatar, dovadă că selfie-ul va fi scopul suprem al ochelarilor.

Apropo de pornit, îţi ia ceva, că ochelarilor le trebuie un smartphone cu iOS sau Android, pe care să-i instalezi ca să meargă. Şi internet, mult internet, deci dacă nu ai wireless prin casă, o să-i foloseşti doar la fastfood-uri şi în cârciumi.

De fapt, fără net, ei sunt doar o cameră digitală foto-video, cu o memorie şi o baterie impresionantă, care-ţi scoate pozele la rezoluţie 2528 cu 1856 de pixeli, deci destul de ok pentru artistul ăla jenant de Instagram, care zace în toţi purtătorii de mobil. Şi eu îţi zic că numai asta îţi vine să faci cu ei, mai ales dacă eşti nevrotic ca mine şi-ţi tremura mâna de parcă ai Parkinson în faza a treia, când faci poze în mod normal.

Din păcate, nu merge aşa uşor să pui chestiile online ca pe mobil. Există o aplicaţie de Facebook pentru Glass, dar ei sunt construiţi să încarce pozele foarte uşor doar pe Google+. Enervant e că, dacă nu eşti atent, îţi încarcă automat toate pozele pe profilul public de G+. Pe mine m-a scăpat faptul că n-am niciun prieten pe contul ăla, dar îmi imaginez că la un moment dat internetul va fi plin de conturi de Google pline cu fotografii compromiţătoare încărcate de-a-n pulea, de care o să ne fie mai jenă, decât ar trebui să le fie ălora care au făcut filmul porno filmat cu Glass.

Una dintre cele mai utile funcţii ale ochelarilor din filmuleţul lor de prezentare este aia de GPS. Din păcate ea este activată cu voce şi nu recunoaşte decât engleza cu accent american sau britanic, fără defecte de vorbire. M-am chinuit timp de vreo oră cu tot felul de artificii fonetice să-i conving pe ochelari să mă ducă la Unirii, dar ei insistau că eu vreau să merg la Unity Salon Erotic Massage din Berceni, dovadă că nimic nu-i mai bine indexat pe Google ca sexul. Şi că mai bine beau acasă, în loc să ies în oraş.

Nici la partea de Google search nu m-au ajutat prea mult, că nu merg decât dacă le zici termeni concreţi gen The Godfather, Romania sau cheese. Astfel, când i-am întrebat dacă tovarăşul meu Stanca e gay, mi-au dat o pagină de wiki despre comunitatea LGBT din Tonga. Şi pe Băsescu l-au transformat în rice cake.

Unul dintre primele teste cu Google Glass a fost să intru la nonstopul meu favorit şi să cumpăr nişte ţigări. Geta vânzătoarea s-a crizat imediat când m-a văzut şi a urlat să n-o filmez şi să n-o dau nicăieri cu drăcovenia aia, evident pentru c-a observat beculeţul şi obiectivul negru care iese destul de bine în evidență pe rama stridentă turcoaz. Aceeaşi reacţie a avut-o şi bodigardul de la Mega Image-ul din cartier. La Springtime n-a comentat nimeni nimic, dar săracii angajaţi păreau oricum prea supăraţi pe viaţă să le pese că eram Robocop. Pe de altă parte, fetelor de la masa vecină nu prea le plăcea că mă uitam fix la ele şi spuneam încet din buze „Take a picture“, pentru că răspund și la comandă vocală.

În rest, mai toţi prietenii au fost oripilaţi de mine, pe de o parte pentru că mă uitam în sus, cu evlavie, la ecranul miniatural din colţul câmpului vizual, pe de altă pentru că vorbeam singur cu ochelarii. Dar per total, tot mi se pare c-am părut mai puţin nebun decât o persoană cu părul peste urechi care vorbeşte la handsfree.

După un timp te obişnuieşti să-i foloseşti, fără să-şi dea oamenii seama ce faci. Primul pas e să renunţi la ideea comenzilor vocale, care merg foarte prost când e gălăgie afară şi e oricum greu să discuţi cu ochelarii, că trebuie să le spui vreo trei comenzi până reuşeşti să tragi un cadru. Din fericire, ei au un touch pad lateral, pe care nu-l observă nimeni, pentru că e mat, de unde poţi să faci poza din două mişcări, ca şi cum te-ai scărpina la tâmple.

I-am luat la Noaptea Muzeelor, când eram sigur că vor fi atât de mulţi oameni pe stradă, încât nu i-ar observa nimeni. Şi într-adevăr, din miile de oameni, n-a observat nici dracu că aveam o cameră la ochi. Un singur tip a zis „Ia uite-l şi pe hipsterul ăsta băşit cu beculeţ pă ochelari.“ Am fost atât de captivat că realizam reportaj cu camera ascunsă ca-n filme cu James Bond, încât m-am izbit de unul din plin şi am căzut. Şi crede-mă, atunci când pici cu 1 500 de dolari de tehnologie la ochi, îţi vine să atenuezi căderea cu toată coloana vertebrală. Noroc c-a aruncat unul din ăia de la coadă un porumb fiert pe jos, care mi-a atenuat căderea.

În concluzie, deşi sunt ferm convins că ochelarii ăştia vor fi viitorul, momentan ei sunt doar o extensie la smartphone-ul tău, care te costă până în cer. Dar imediat ce-o să bage un SIM pe ei şi o să-i facă ceva mai discreţi, sunt sigur că o să rupă. Măcar c-or să vrea toţi să facă poze dintr-o clipire (eu am scos opţiunea că făcea poze nonstop, deci nu-i bună pentru nevrotici).