FYI.

This story is over 5 years old.

18+

​Cum mi-am depășit teama de sex oral

La fel ca majoritatea femeilor hetero, am avut de-a face cu mulți dobitoci înnebuniți după sex oral.
sex-oral

Acum vreo două luni, am adus acasă din club un tip dulce și carismatic. Am vorbit toată noaptea despre politică după care ne-am băgat în pat. Știam că nu vreau să fac sex cu el, dar deodată mi s-a declanșat o furtună în creier.

„Dacă ți-o sug, îmi dai feedback?" l-am întrebat. A fost de acord bucuros. I-am făcut sex oral vreo șapte minute după care am obosit (era 5 dimineața) și am renunțat. Apoi l-am rugat să-mi ofere critici constructive. Majoritatea au fost flatante. Principala sugestie a fost să folosesc mâna cu încredere. M-am simțit ușurată.

Publicitate

Poate că sună ciudat abordarea mea, dar a fost chiar un exercițiu de curaj. Sexul oral îmi cauzează stări de anxietate. Mereu a fost așa. Motivele sunt multe și diverse. La fel ca majoritatea femeilor hetero, am avut de-a face cu mulți dobitoci înnebuniți după sex oral. Genul de tipi care îți împing capul în jos în timp ce vă sărutați sau îți sar deodată cu pula pe față. Întâlnirile respective au fost degradante și numai ele ar putea fi de ajuns ca să-i taie cuiva cheful de sex oral pe veci. Dar am și motive practice. De exemplu, am o gură delicată și mică și îmi vine foarte ușor să vomit, ceea ce înseamnă, în cel mai rău caz, că o să-ți vomit pe pulă. În plus, nu mă omor să mă uit la penisuri. Sunt pentru mine cam ca soarele - mă bucur de prezența lor, dar evit să mă uit direct la ele. Iar asta e greu de făcut când bagi unul în gură.

Dar cele mai mari nesiguranțe ale mele provin din confuzie – nu știu ce dracu' trebuie să fac acolo. Și mă tem să nu fac ceva greșit.

De-a lungul anilor, am ajuns să cred că o muie mișto e ceva ce se presupune că știi să faci, dar n-am simțit niciodată că stăpânesc foarte bine acest capitol. Așa că am făcut sex oral destul de rar și n-am îndrăznit să discut despre dubiile mele cu partenerii sau cu prietenele.

„Pot face un tip să termine în cinci minute", se lăuda o colegă de facultate. A încercat să îmi explice stilul ei, care implică un pahar cu apă pe noptieră în caz că rămâne fără salivă. Părea destul de complicat și cam bizar. Cosmopolitan și alte reviste pentru femei sunt pline și ele cu sfaturi pentru cel mai bun sex oral din lume. Chiar mă întreb dacă există cineva care își bagă în gură cuburi de gheață și apoi apă fierbinte ca să alterneze „două senzații foarte plăcute și diferite ".

Publicitate

Am întrebat-o pe Claire Cavanah, co-fondatoare a companiei de jucării sexuale Babeland, care ține ateliere despre „Arta blowjobului", dacă îngrijorările mele sunt atât de neobișnuite.

Mi-a zis că, dacă prezența la alte ateliere, precum cele BDSM sau cele despre punctul G a scăzut de-a lungul anilor, atelierele despre sexul oral sunt pline de cursante.

„Nu ești singura care se întreabă cum s-o facă mai bine și nici singura anxioasă în această privință", a adăugat.

„Această anxietate vine din dorința de a-i face plăcere celeilalte persoane și, posibil, din lipsa de experiență." Ca să nu mă mai sperie așa de tare, mi-a zis să citesc cărți despre sex, din care pot afla multe despre penisuri. În plus, exercițiul practic e cel mai important.

Cavanah spune că discuțiile despre sex sunt una dintre cele mai mari provocări într-un cuplu, dar sunt singura metodă de a obține informații care pot ajuta o persoană să depășească anxietatea legată de sexul oral.

Îți oferă răspunsuri la întrebări, afli ce îi place, a explicat ea. Mi-a recomandat să aștept până după sex înainte să bombardez un partener cu întrebări, ca să nu stric atmosfera. Și mi-a zis că cel mai bine e să nu-l rog pe tip să-mi dea o notă pentru ce am făcut.

Mi-a zis și să încerc să mă distrez. Am întrebat-o cât de mult te poți distra când faci sex oral. Nu e ca și cum sugi o acadea, activitate din care, clar, ai de câștigat. Mi-a explicat că e vorba de plăcerea de a-l face fericit. Deci prefă-te că-ți place, dacă e nevoie.

Publicitate

Cel mai mult m-am relaxat când am întrebat-o pe Cavanah ce i-au zis bărbații despre sexul oral. Mă așteptam să-mi împărtășească niște povești de groază cu dinți, dar am uitat cât de simpli sunt bărbații.

„Sunt pe genul: ‚Yeeeeaaahhh, muieeeee!' Le place la nebunie. Dacă te și pricepi, e ca cireașa de pe tort. Sexul prost e ca pizza nașpa – de fapt nu e chiar așa de nașpa", mi-a zis.

La fel ca multe alte aspecte ale sexului, mi-am dat seama că muia e pur și simplu dubioasă. Motivul pentru care am ales s-o practic cu tocilarul pasionat de politică a fost faptul că știam că e inofensiv și că n-o să-l mai văd niciodată, așa că n-am avut probleme cu încrederea în mine. Poate data viitoare o să-mi fac curaj să încerc cu cineva de care chiar îmi place. Dacă se dovedește că sunt un fel de Pizza Hut al sexului oral, știu că există lucruri mai rele de atât.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citește mai multe despre sexul oral pe VICE:
Am fost la un bar de sex oral din Bangkok, Thailanda
De ce nu le fac sex oral bărbaților
Sunt un bărbat heterosexual și nu fac sex oral