FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

​Cum să fii cu cineva care are gusturi muzicale total diferite de ale tale

Oare e posibil să fii atras de cineva cu care nu poți avea o discuție profundă despre muzicianul tău preferat?
Emma Garland
London, GB

Există ceva mai enervant decât să fii prins cu totul de melodia ta preferată, să știi că urmează punctul ei culminant și chiar înainte să răcnești din toți rărunchii „Man, I feel like a woman!" – un nenorocit o oprește? Și dacă nenorocitul sau nenorocita e chiar partenerul sau partenera ta? Ce poți să faci decât să-l dai afară pe ușă și să le explici alor tăi că relația a fost o greșeală? Serios, cum menții o relație în care nu vă place la amândoi aceeași muzică? Oare e posibil să fii atras de cineva cu care nu poți avea o discuție profundă despre muzicianul tău preferat?

Publicitate

Eu zic că da; și chiar cred că există multe motive pentru care ar trebui să ieși cu cineva cu gusturi muzicale total diferite de ale tale. De fapt, s-ar putea ca o relație cu o persoană care are gusturi muzicale identice cu ale tale să aibă chiar efecte adverse. Ai stat vreodată într-o cameră în care se certau doi fani Radiohead pe tema: Care e adevărata capodoperă – Amnesiac sau Kid A? E o discuție seacă și te stoarce de orice strop de energie.

E bine întotdeauna să ieși din zona ta de confort, pentru că în afara ei au loc cele mai palpitante experiențe din viața ta; asta dacă nu cumva ești genul de maniac care nu vrea să asculte altceva decât Insane Clown Posse, caz în care îți vei găsi partener doar la festivalul JuggaLove. Iată, așadar, câteva motive pentru care n-ar trebui să strâmbi din nas la ideea de a ieși cu cineva care nu-ți împărtășește pasiunile pentru muzică.

AI OCAZIA PERFECTĂ SĂ TRĂNCĂNEȘTI DESPRE MUZICA TA PREFERATĂ

Există o linie fină între a vorbi obsesiv despre muzică până când toată lumea vrea să-ți dea un pumn în gură și a-i prezenta cu succes jumătății tale muzicianul tău preferat. Dacă ai în vedere a doua variantă, iată câteva lucruri pe care ar trebui să eviți să le faci:

Nu-ți privi partenerul ca pe o pâlnie în care poți turna toate informațiile pe care le-ai acumulat despre Pavement de-a lungul anilor și pe care s-au săturat să le audă toți prietenii tăi.

Publicitate

Nu fi genul de persoană de căcat care se șochează că partenerul n-a auzit de trupa aia obscură pe care o adori.

Nu-i da un stick USB cu 50 de albume care-ți plac ție la începutul relației.

Nu fi genul de persoană care nu ascultă recomandările muzicale ale celuilalt.

Nu-i spune celuilalt că greșește că nu-i plac lucrurile care îți plac ție. Te face să pari un dobitoc, respectiv, o dobitoacă.

În loc de toate astea, fii deschis și prietenos, nu-l presa pe celălalt să asculte, ci fă-i doar sugestii. Și nu-l verifica dacă le-a urmat!

TE FACE SĂ PARI MAI SEXI ȘI MAI DEȘTEPT

Știi ce e foarte atrăgător? Să asculți pe cineva cum vorbește pasionat despre ce-i place. Poate că nici n-are idee despre ce vorbește, dar cui îi pasă? Deși are un anus în loc de gură, e un motiv pentru care Russell Brand și revoluția lui sunt atât de populari. Motivul e convingerea. Și părul. Dar în principal e felul în care vorbește convingător despre căcaturi.

N-O SĂ VĂ DISTRUGEȚI VIAȚA CU CERTURI DESPRE ACELAȘI ARTIST

Dacă cuiva nu-i place piesa ta preferată de la Elliott Smith e din cauză că nu-i place Elliott Smith. Nu e cazul să bați din picior și să te holbezi. Chiar dacă îți plac cele mai mari vedete de pe planetă, să știi că mereu o să fie cineva care nu le-a ascultat albumul. Mie de curând mi-a zis cineva de Drake. Încearcă să-ți imaginezi o viață fără Drake. Acum închipuie-ți că asculți Drake pentru prima oară. Gândește-te cât de recunoscător i-ai fi celui care l-a adus pe Drake în viața ta. Parcă e Iisus care a transformat în mod miraculos muzica în muzică și mai bună.

Publicitate

MIXTAPE-URI!

Ai făcut vreodată un mixtape? E super distractiv. De asta e mișto începutul unei noi relații: pentru că faci schimb de cântece preferate cu celălalt și le discutați la nesfârșit. Înveți câte ceva despre celălalt, vă dezvoltați amândoi împreună ca ființe umane și cu toții facem încă un pas spre pacea mondială.

Pe de altă parte, nu uita că nu există nimic mai trist decât să-i dai cuiva un mixtape pe genul:

„Uite, ți-am făcut un mixtape, are piesa mea preferată de la o trupă numită Throwing Mus-'
„Da, știu de Throwing Muses de la cinci ani."
„Bine, atunci o să-l arunc direct la GUNOI."

AI NEVOIA DE CINEVA CARE SĂ TE ECHILIBREZE

Sunt oameni care îți împărtășesc total gusturile muzicale și alții care nu vor face asta. Oricât de aclamată ar fi colecția ta de viniluri, îți garantez că în ea sunt niște muzicieni sau niște piese pe care le iubești chiar dacă n-au nicio treabă cu alte muzici care-ți plac. Eu nu cred în plăceri vinovate, n-am nicio problemă să ascult și Justin Bieber pe repeat dacă așa am chef. Bucură-te de Boys, Boys, Boys fără să încerci să justifici de ce ai cinci copii ale albumului Sabrinei în dulap.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook:

Mai multe despre cuplu:
Întrebarea zilei: Care-i secretul unei relații la români? Cum am ratat prima mea experiență bisexuală Cum să trimiți sms-uri erotice fără să pari idiot