Publicitate
Publicitate
Cei care au reușit să facă treaba asta promovează automatizarea. Aaron Rogers a fost angajat ca operator de rețea pentru o companie mare în 2010. Trebuia să stea în fața unui panou cu ecrane și să monitorizeze sistemele ca să se asigure că totul mergea brici. Dacă apărea vreo eroare, Rogers trebuia să o rezolve personal sau să cheme un alt membru al echipei. Când nu verifica monitoarele, era responsabil de arhivarea dosarelor, repornirea serverelor și sarcina super enervantă de a compara două rapoarte extrem de lungi ca să găsească discrepanțe între ele. La fiecare o sută de rânduri de informații erau cam cinci discrepanțe, iar rapoartele aveau și câteva zeci de mii de linii, mi-a zis Rogers. După cum îți imaginezi, era o muncă oribilă."Lucrurile s-au înrăutățit când Rogers a trecut la schimbul de noapte, în 2011, și trebuia să facă aceleași sarcini obositoare, dar toată noaptea. Atunci am început să mă gândesc cum îmi pot automatiza munca, mi-a zis el. Făcuse puțină informatică în colegiu și s-a gândit că ar merita să încerce.La început, a căutat sarcinile simple, de rutină, cum ar fi arhivarea dosarelor la sfârșitul fiecărei zile. În loc să mai facă asta manual, a reușit să folosească un program care să lucreze în locul lui. Apoi a învățat mai multe despre codare și automatizare, ca să rezolve și sarcina de a compara cele două baze de date.Citește și: Un student român a construit un robot de recunoaştere cu salariul minim pe economie
Publicitate
Să luăm, de exemplu, cazul lui Phil Parker, un economist care a perfecționat procesul scrierii automate de cărți. Parker mi-a zis că a dezvoltat algoritmi pentru scrierea de cărți pentru a crește productivitatea, pentru că durează mult să scrii o carte academică. Ideea nu era să elimin părțile plictisitoare ale acestui proces, dar se poate spune că acesta a fost un avantaj neintenționat, a zis el. În prezent, Parker e „autorul" a mii de cărți academice – de la Ghidul doctorilor pentru sindromul Klinefelter până la Ghidul Internațional pentru bagaje și utilități – pe care zice că a scris-o în douăzeci de minute.Asta m-a făcut să mă întreb: Oare mi-aș putea automatiza propriul job? Am pus întrebarea echipei de la Automated Insights, care a conceput un program numit Wordsmith pentru a genera conținut pentru Associated Press, Yahoo! Și Samsung. În 2013, algoritmii Automated Insights au scris peste trei sute de milioane de articole – mai multe decât orice altă companie media, ba chiar mai multe decât toate la un loc.Citește și: Fă cunoștință cu tovarășul de băut robot
Publicitate
Robotul ăsta știe să facă mișcări de Karate Kid
Apariția roboților ucigași
Serialul ăsta va revoluționa felul în care privești tehnologia