Cupa Mondială din Brazilia mi se pare agasant de plictisitoare

Nu sunt microbist.

Acum patru ani, Cupa Mondială de Fotbal însemna pentru mine doar că îmi va fi greu să găsesc o crâşmă în care să beau o bere seara, timp de vreo lună, din cauza oamenilor care urlă ca apucaţii la goluri între nişte pauze catatonice de un sfert de oră, în care se holbează ca zombii la sticlă fără să scoată o vorbă. Mai aflam despre Cupă doar în a treia ştire din jurnalul sportiv, după una despre iubita lui Mirel Rădoi şi una despre eşecul naţionalei României în vreun amical cu Insulele Faroe.

Dar, în prezent, mulţumită miracolului social media, sunt obligat să înghit toate rahaturile despre sportul ăsta banal, devenit aproape religie pentru nişte oameni care nu au altceva mai bun în viaţă, deci îmi permit şi eu să mă plâng şi să-ți zic de ce toata Cupa asta mi se pare o banalitate atroce.

Serios, eu înţelesesem că toată chestia asta cu fotbalul vine din mândria naţională, din Generaţia de Aur cu jucătorii vopsiţi blonzi, din Carpathian Garden în care s-a născut Hagi, „sportul rege“ şi alte clişee. Dar înţeleg că România nici măcar n-a mers la Rio, la Cupa Mondială, deşi a picat într-o grupă de calificare destul de uşoară. Poate pentru că a fost antrenată din nou de Piţurcă, de care eu ştiam că a mai fost dat afară de trei ori.

Dar aparent sportul ăsta nu se schimbă oricâţi ani de pauză ai lua de la el. Tot pe net am auzit că şi comentatorii de pe TVR au fost aceleaşi fosile cu care ne-am obişnuit de când eram mici, cu replici pertinente precum „Producătorii mă ajută cu nişte date tehnice pentru a avea subiecte de discuţie." Aşa că, mă gândesc că mulţi s-au uitat la meciuri doar pentru că sunt trişti şi debusolaţi şi îi linişteşte să audă o voce familiară, din copilărie.

Faptul că nimeni nu reuşeşte să depăşească faza de glume cu Piţurcă când vorbeşte de mondialul de fotbal mi se pare că spune multe despre cât de insipid este subiectul. Şi cel mai trist e că glumiţele nu depăşesc acelaşi format: „Brazilia zici c-a fost antrenată de Piţurcă“, „Spania parcă l-a avut pe Piţurcă antrenor“ şi cu inversiunile de rigoare „Dacă antrena Piţurcă Costa Rica, nu ajungea până aici“, „Dacă antrena Piţurcă Germania, nu trecea de grupe.“

Când încă mai făceam un efort să mă uit la fotbal, toate glumiţele erau cu Mitică de la Ligă, dar acum, aparent, Piţurcă e duşmanul de clasă care e responsabil pentru faptul că tot sportul de la noi a fost făcut de comunişti să le dea circ oamenilor prin performanţe submediocre, ca să nu se mai intereseze de subiecte reale.

Noi românii suntem un popor foarte complexat, de-asta am empatizat foarte mult cu Costa Rica, care a devenit în discursul nostru despre Mondiale un fel de David sărăcuţ care spintecă acest Goliat format din echipele occidentale. De fapt ne-au plăcut pentru că au bătut Grecia, care ne-a bătut pe noi la calificările pentru mondiale. Nu degeaba proverbul „să moară capra vecinului“ este tradiţional românesc. Dar hai s-o lăsăm mai moale cu glumiţele că, după statistici, PIB-ul pe cap de locuitor şi banii din conturile curente sunt mai mari la ei decât la noi.

Au de vreo trei ori mai multe femei în Parlament ca noi, sunt cel mai ecologist stat din ambele continente americane şi au supravieţuit în zona aia după ce şi-au desfiinţat armata, ca să nu mai apară dictaturi militare. Şi dacă te gândeşti că la ei democraţia a început în '49, când la noi se instaura comunismul, practic poţi să zici să sunt un stat de două ori mai civilizat ca al nostru. Asta pe hârtie, că tot stau mai prost la omucideri. Dar eu ca nemicrobist, recunosc că-s agasat că oamenii vorbesc despre ei în termeni de „uite ce-au făcut micuţii.“

De vreo lună am tot auzit de jucătorii ăştia trei, care au ca unice performanţe c-au muşcat, au făcut pe accidentaţii, respectiv chiar au fost accidentaţi. Nu ştiu care e istoria lor şi nu-mi pasă, ştiu doar că sunt unii care dau cu piciorul într-o băşică sintetică pe nişte sume incredibile, pe alt continent.

Pe de altă parte, ştiu că din cauza lor s-au răspândit mai greu informaţiile despre arestarea lui Mircea Băsescu, despre procesul lui Voiculescu şi despre noua Marţea Neagră în care Parlamentul a trecut o lege prin care a scăpat 1 200 de aleşi de dosarele de incompatibilitate. Și multe altele pe care probabil le-am ratat şi eu, din cauza meme-urilor cu Suarez, care a fost suspendat patru luni pentru că a mușcat un italian de umăr. Dar na, așa e sportul civilizat, nu pot toți să citească Dostoievski ca Mutu.

Evenimentele astea funcţionează pe un sistem relativ simplu. Ele adună competitori care să reprezinte cât mai multe ţări din lume. Asta atrage publicul sărac, simplist şi naţionalist, care reprezintă majoritatea populaţiei din fiecare ţară şi care crede că victoriile simbolice în jocuri de miuţa, în patinaj sau în muzică demonstrează superioritatea unui popor faţă de altele. Dar îl şi distrage de la problemele concrete ale ţării.

Asta înseamnă o audienţă mare pentru eveniment, care se traduce într-un aflux de bani pe care organizatorii îl împart cu guvernarea ţării-gazdă, dar care rareori ajunge la cetăţenii de rând. Pentru popor, genul ăsta de evenimente înseamnă că banii din impozitele lor sunt investiți în organizarea evenimentului, în loc de alte domenii mai utile şi în exproprieri pentru construirea unor stadioane sau arene care nu vor mai fi folosite niciodată.

Şi ca să vorbim concret, Olimpiada a însemnat un pumn în gură faţă de o etnie minoritară în Rusia şi Cupa un război împotriva săracilor în Brazilia. Până acum, excepţie a făcut doar Suedia, când oraşul Stockholm a votat împotriva organizării Jocurilor Olimpice de Iarnă, din caza costurilor pe care ar trebui să le îndure cetăţenii.

Departe de mine să zic că duc o cruciadă, dar atât timp cât mi se par plictisitoare şi anacronice toate evenimentele de genul ăsta, ar fi o porcărie să mă uit la ele doar pentru c-o face toată lumea şi să promovez mai departe sistemul ăsta simplist de prostit lumea. De-asta mi se pare agasant să văd atâţia care fac asta din mimetism, unii dintre ei chiar militanţi anti-FIFA. Că moda mereu bate mintea.